EO (Jerzy Skolimowski, 2022) a fost nominalizat la categoria „Cel mai bun film internațional”, în cadrul celei de-a 95-a ediții a premiilor Oscar. Astfel, se află într-o luptă strânsă (și imprevizibilă) cu All Quiet on the Western Front (Edward Berger) – o dramă care urmărește consecințele dezastruoase ale Primului Război Mondial prin ochii unui tânăr soldat, ale cărui așteptări și speranțe sunt spulberate; Close (Lukas Dhont) – o poveste care tratează cu sensibilitate prietenia, înstrăinarea și procesul de maturizare al unor băieți de treisprezece ani; The Quiet Girl (Colm Bairéad) – experiența unei fetițe de nouă ani, care este trimisă pe timpul verii într-o familie adoptivă, reușind astfel să înțeleagă ce este acela un cămin adevărat; și Argentina, 1985 (Santiago Mitre) – o dramă în care un tribunal civil i-a judecat pe foștii lideri militari pentru crimele comise sub dictatura de dreapta.

Primul aspect care diferențiază filmul EO de celelalte lungmetraje selectate de Academia Americană de Film este personajul principal –  în acest caz, un măgăruș. Facem cunoștință cu EO încă din prima secvență, în centrul unui ring, prestând un număr care face parte din spectacolul unui circ. Nu știm ce vârstă are și putem doar să bănuim că numele EO corespunde onomatopeei „ee hoo” – singurul sunet pe care acesta îl poate scoate, așadar singurul mod prin care își poate manifesta mulțumirea sau (în caz contrar) neplăcerea și suferința.

La baza filmului EO se află clasicul Au hasard Balthazar (Robert Bresson, 1966). Important în cazul celor doi măgăruși este faptul că ei nu trebuie să facă nimic – este suficient ca viața din jurul lor să se desfășoare. Lucrurile se întâmplă, oamenii fac alegeri, iar EO și Balthazar sunt supuși hazardului, fără a avea vreo putere să schimbe asta – amintind, astfel, de conexiunile oamenilor cu lumea naturală.

Primul cadru prezintă accente puternice, expresioniste. EO și dresoarea lui, Kasandra (Sandra Drzymalska) își duc la capăt reprezentația, fiind acompaniați de o coloană sonoră halucinantă, care se intensifică odată cu numărul lor. Skolimowski mizează pe efecte cinematografice sigure, stimulând vizual spectatorul prin folosirea unor culori primare intense, aproape violente. Stilul lui este unul maximalist, fapt care determină oscilarea dramatică a percepției spectatorului. Pe parcursul călătoriei lui EO prin Polonia, acesta va trece atât prin experiențe care vor aduce aminte de spațiul oniric, cât și de cel al unui coșmar.

La început de tot, putem fi induși în eroare, crezând că personajul alături de care vom continua povestea este Kasandra. Dar această iluzie este spulberată, încetul cu încetul, pentru că circul se destramă odată ce activiștii pentru drepturile animalelor încep să protesteze împotriva cruzimii la care sunt supuse animalele care iau parte la reprezentații. Odată ce Kasandra și EO sunt despărțiți, se întâmplă un lucru surprinzător – nu urmărim povestea Kasandrei, ci călătoria măgărușului.

Astfel, EO începe ca un simplu personaj de la circ, un număr aflat pe o foaie de reprezentații, o fascinație de-ale spectatorului, un moment aflat între alte câteva momente de escapism. Povestea continuă cu aventura lui printr-o lume care alege să-l ignore, să-l trateze ca pe un obiect de schimb sau să-l rănească. Măgărușul are parte foarte rar de momente de bunătate, întrucât majoritatea oamenilor nici măcar nu iau în calcul faptul că acesta are capacitatea de a simți. Ceva mai târziu începem să avem acces la perspectiva lui subiectivă – un exemplu fiind reprezentat de momentul în care EO este vizitat și mai apoi eliberat de Kasandra din țarcul de animale în care a fost închis. Kasandra este singura persoană pentru care EO pare să fi însemnat ceva. Aceasta îi spune să fie fericit chiar înainte să-l elibereze, demonstrând astfel că l-a iubit cu adevărat.

Mai târziu, parcurgem alături de măgăruș un drum prin pădure, înainte cu puțin timp să ajungă din nou în captivitate. Pe parcursul călătoriei, avem parte de perspectiva lui EO asupra pădurii – exemplul fiind punctul lui de vedere asupra modului în care un păianjen își țese pânza. De asemenea, avem acces și la perspectiva animalelor sălbatice care apar de-a lungul drumului parcurs de EO sau chiar la urmărirea lui directă, prin mișcările de travling ale camerei de filmat. Astfel, avem o secvență filmată plan-contraplan, în care o bufniță îl privește pe măgăruș de sus și una la nivelul solului, în care drumul lui EO se intersectează cu cel al unei vulpi. În pădure, EO este liber – privirea umană nu-l poate urmări aici, cel puțin nu fără să fie filtrată prin obiectivul camerei de filmat. În acest cadru natural, EO nu mai este atracția principală, ci doar o ființă care se pierde printre alte sute de viețuitoare. Dar apoi, EO ajunge într-un oraș, iar iluzia este spulberată. Ne întoarcem la viața reală. Măgărușul este prins de doi pompieri care se sfătuiesc unul pe celălalt să nu-l sperie, deși (hilar și trist în același timp) ei sunt cei care par să fie mai speriați de el.

Probabil secvența cel mai greu de urmărit este cea care îl găsește pe EO în mediul rural, în afara unui club de noapte, rumegând iarbă. Un grup de bătăuși cu bâte de baseball invadează localul, se răzbună lovind petrecăreții (susținători ai unei echipe de fotbal adverse, care tocmai a câștigat un campionat), iar apoi ies afară pentru a dispărea în noapte. Totuși, unul dintre ei îl observă pe EO, iar grupul își revarsă furia asupra animalului, demonstrând astfel că există lucruri mult mai rele decât exploatarea, frica sau indiferența – și anume cruzimea. Secvența este una eliptică, întrucât avem aici parte de perspectiva unilaterală a măgărușului. EO este redus încă o dată la un simplu lucru – un bun mai degrabă decât un suflet. Nici măcar nu vedem ce i se întâmplă lui EO, avem parte doar de imaginea distorsionată a bătăușilor care îl lovesc și strigă la el „să moară” – fiind scăldați într-o lumină rece (nuanțe de verde, albastru, galben) – parcă filtrați printr-o bucată de chihlimbar.

Pentru EO nu există opțiunea de a se întoarce în timp, de a retrăi o experiență care l-a marcat. Lucrurile care i se întâmplă nu sunt aproape niciodată rezultatele propriilor sale alegeri, ci mai degrabă reacții primare, imediate, pe care le are în fața pericolului. Lăsând la o parte momentele în care EO trece prin experiențe neplăcute, sunt notabile momentele de calm – în care măgărușul călătorește pe străzile pustii, privește șoseaua și peisajul rural din spatele unui camion pentru transportul animalelor sau călătorește de-a lungul unui râu, pierzându-se în noapte. Aceste secvențe sunt importante, întrucât reușesc să capteze frumusețea anumitor orașe sau a unor cadre naturale din Polonia secolului 21 – care, văzute pe ecran peste ani și ani, vor fi la adăpost de evenimentele care le-au transformat între timp. Iar privite strict în contextul călătoriei lui EO, acestea marchează strânsa legătură dintre societate și natură, conexiunea omului cu animalele. Pornind de la această legătură, putem aminti un alt film din selecția Academiei Americane de Film – și anume The Banshees of Inisherin (Martin McDonagh), unde măgărușul Jenny este un simplu animal de companie, iubit necondiționat de stăpânul său, Pádraic (Colin Farrell). Diferența constă în faptul că acolo vedem doar cum se raportează Pádraic la el, cum îi dă voie să stea în casă și să-l consoleze în momentele sale cele mai grele. De altfel, cel mai important aspect al filmului EO este dat de faptul că Skolimowski se folosește de perspectiva măgărușului pentru a ajunge la tema aleasă: de foarte multe ori oamenii nu sunt oameni nici măcar între ei, iar adevăratul spectacol se desfășoară în afara cortului de la circ.

În EO, povestea merge mai departe odată cu măgărușul care străbate străzile Poloniei. EO nu poate lua decizii și nu are parte de vreo schimbare la final, ceea ce implicit ne scoate din șabloanele filmelor despre relații interumane. Skolimowski reușește (la fel ca Bresson, înaintea lui) să-l supună pe EO unor experiențe umane neprevăzute, pe care acesta nu are puterea să le evite sau să le schimbe. Totuși, există o diferență notabilă între cele două filme, realizate la o distanță de aproape șase decenii unul de celălalt: Balthazar are impulsurile unui animal domestic, în timp ce EO este antropomorfizat, devenind astfel un personaj cu însușiri care-l apropie de sfera umană. EO are porniri care se aseamănă cu sentimentele, fapt care îl transformă într-un protagonist vulnerabil cu care poți empatiza – un observator inocent, prin ochii căruia societatea este examinată fără să fie mai întâi filtrată prin propria lui subiectivitate.