Girls on Film – Irene Lusztig – Vocea din aparat

single-image

Pentru publicul general din prezent, Reconstituirea (1959 r. Virgil Calotescu) este un material propagandistic, care conține aspecte ale ideologiei partidului comunist român de la finele anilor ’50. Se bazează pe așa-zise fapte reale, căci Alexandru Ioanid, Paul Ioanid, Igor Sevianu, Monica Sevianu, Saşa Muşat și Haralambie Obedeanu, care au jefuit Banca Națională, sunt obligați de partid să se joace pe ei înșiși într-o încercare de film de investigație.

Însă, pentru Irene Lusztig, Reconstituirea este un film cu bunica ei, pe care a văzut-o doar de două ori, copil mic fiind. Este singurul material filmat care o surprinde pe bunica ei în tinerețe, într-un moment crucial și simultan tragic al vieții ei. În cazul foarte specific al cineastei, Reconstituirea capătă valoare de home movie. Această perspectivă particulară se reflectă asupra documentarului Reconstruction (2001): după cum spune Irene Lusztig pe voice-over-ul unui cadru strâns (cu mâinile ei care caută printre fotografii și, în cele din urmă, găsește o fotografie cu Monica Sevianu), în timp ce spune celor din jur că face un film despre un jaf din România comunistă, sieși își spune că face un film despre misterul din jurul bunicii ei. Perspectiva ei în film, reprezentată atât prin voice-over cât și prin prezență diegetică, joacă un rol important prin natura subiectului. Conform spuselor sale, vocea nu e cea a unui personaj, ci a ei proprie, fiindcă filmul are nevoie de ea ca să nareze din propriul punct de vedere, a unei imigrante de primă generație în Statele Unite, de proveniență iudaică, care se întoarce pentru prima dată în țara din care bunica ei a emigrat și pe care, mai apoi, a părăsit-o în favoarea Israelului.

Filmul este ghidat de un interes feminin pentru un personaj feminin. Astfel, Reconstituirea lui Calotescu este decodat de cineastă din două perspective: cea dată de contextul istoric în care a fost turnat și caracterul propagandist al acestuia, dar și cea dată de relația personală a regizoarei cu Monica Sevianu. Cea din urmă este influențată de contactul cu o cultură proaspăt eliberată din dictatură, în care bunica ei ar fi putut fi executată. Pentru Irene să facă acest film pare a fi, cel puțin parțial, un proces de regăsire. De aceea, Reconstruction este unul dintre cele mai intime filme ale ei. Totuși, punctul de interes al filmului nu este căutarea pe care o întreprinde, ci imaginea bunicii ei, care se lasă regăsită dincolo de absența fizică, prin reminiscențe audiovizuale și relatări ale oamenilor care au avut contact cu evenimentul din vara anului 1959.

În celelalte două filme ale ei, care sunt și mai asumat feministe, The Motherhood Archives (2013) și Yours in Sisterhood (2018), Irene Lusztig continuă să jongleze pe marginea polisemiei cuvântului „voce”, făcând ceea ce nu a avut posibilitatea să facă în cazul personajului Monicăi Sevianu, adică să „cedeze microfonul”. The Motherhood Archives îmbină materiale educaționale de arhivă menite să instruiască femeile (pornind de la prima naștere sub anestezie de la începutul secolului 20, până la saloanele destinate nașterilor din secolul 21) cu fragmente de interviu cu femeile însărcinate, reușind să creeze o imagine a mentalului colectiv asupra maternității și să ridice întrebarea: ce rol, activ sau pasiv, au femeile care trec prin aceste experiențe în stabilirea a ceea ce e dezirabil când vine vorba de construirea imaginii sociale a sarcinii?

De exemplu, prezența ei prin intermediul voice-over-ului în The Motherhood Archives are o cu totul altă formă decât cea din Reconstruction și, prin urmare, un impact diferit asupra filmului. Întâi, pentru că folosește deseori persoana I plural, apoi fiindcă se referă la o experiență comună, vorbind în numele unui personaj colectiv – femeile însărcinate – personaj care formulează un răspuns la vocea patriarhală, omniprezentă (cel puțin până în anii ’70, înainte ca al doilea val de feminism să se facă simțit), care narează filmele instructive, menite să servească drept material didactic pentru femeile care urmează să treacă printr-o naștere.

Filmul este structurat în trei capitole – fiecare dintre ele, ghidat de câte un interviu cu o femeie însărcinată, urmărind istoria materialelor instructive legate de maternitate. Cineasta îmbină o serie de situații și secvențe recurente între care își fac loc diverse schimbări – care ar putea funcționa drept planuri narative paralele, precum o secvență recurentă, care servește drept interludiu și este un semn al autoarei ca prezență: o femeie desfășoară filmul de pe role de peliculă și îl încarcă în aparatul de proiecție. Aceasta poate funcționa ca un indiciu despre căutarea ei în arhive, cât și despre simbolistica unei căutări personale despre ce înseamnă maternitate în mentalul colectiv. La fel, există cadre recurente cu mâinile ei, cu care manipulează două tipuri de obiecte – bilețele de hârtie pe care sunt scrise sentimente negative, asociate de femei cu sarcina și cărți didactice despre procesul nașterii. Acest tip de cadru (care este întâlnit și în Reconstruction, când mâinile cineastei caută printre fotografii) pune o marcă tactilă și vizuală pe un demers abstract.

Firul principal din The Motherhood Archives urmărește istoria metodelor de naștere și a felului în care societatea se raportează la acest subiect, prin intermediul materialelor instructive. În film, sunt prezente pe alocuri fragmente explicite, precum cadrul frontal cu o vulvă însângerată și genunchi încleștați în dispozitive metalice, în care durerea femeii este transpusă mai mult decât minimal, într-un scurt cadru cu mâna ei (cu verigheta la vedere), care strânge bara de metal a patului de spital. Suprapus peste acest cadru este veșnicul voice-over rece, tehnic, reprezentativ pentru o tipologie des întâlnită în societate, cea a doctorului bărbat, de vârstă mijlocie, atotcunoscător. Este dureros de privit cum o ființă moale e scoasă cu forcepsul metalic. Femeia e redusă la tăcere. Ceea ce face pentru mine cadrul respectiv greu de privit (izolat de contextul filmului lui Lusztig) nu este actul nașterii în sine – rar reprezentat nestilizat în cinema – ci eliminarea totală a perspectivei feminine, a anxietății și a durerii din discurs.

Următoarele capitole urmăresc să analizeze impactul pe care două metode – „The Twilight Sleep” și metoda Lamaze – îl au asupra mentalului colectiv și unde, în acest context, se situează femeia însărcinată. „The Twilight Sleep”, populară în anii ’50, presupune că nu durerea simțită la naștere creează traume, ci amintirea acesteia, așa că dacă femeile nasc sub efectul unui sedativ puternic, acoperite de cearșafuri în camere întunecate – singurul organ neacoperit de cearșaf e vulva – femeile vor traversa nașterea netraumatizate. Istoria dovedește metoda ca fiind barbară, iar femeile, victime ale ei, subiecte umane de test pentru doctorii și cercetătorii bărbați, reci. Metoda Lamaze este o tehnică alternativă care se bazează pe exerciții de respirație și pe răspunsul feminin la durere. Devine din ce în ce mai populară în Statele Unite începând cu anii ’70 ca efect al revoluției sexuale, fiindcă acceptă și încurajează ideea că femeia este parte din proces. The Motherhood Archives surprinde prima încercare de a pune femeia pe primul loc în procesul nașterii – dezamăgitor că abia în anii ‘70 are loc acest tip de încercare, nașterea fiind dintotdeauna, evident, un proces profund feminin. Tatăl este implicat la nivel de sprijin moral și susținere, fiind adus în sala de nașteri de pe holul de spital în care era captiv în materialele didactice. Filmul are un efect vindicativ, oferind un spațiu de reflecție despre perspectiva feminină asupra nașterii, atât prin voice-over-ul cineastei, dar mai ales prin fragmentele de interviu filmate cu femeile însărcinate, în care acestea vorbesc deschis despre perspectiva, fricile și felul în care speră să decurgă nașterea.

Vocea joacă un rol important în cele trei lungmetraje ale ei, fie că este o abordare personală, gândită în detaliu asupra voice-over-ului, fie că este vorba de vocea pe care o „dă” femeilor. Această atenție sporită asupra vocii este ceva care se reflectă inclusiv formal în filmele ei. Așa cum în The Motherhood Archives fragmentele de interviu cu femei formulează un răspuns subversiv, în cazul celui mai recent lungmetraj al ei, Yours in Sisterhood, acestea reprezintă baza pe care este construit filmul. Între 2015 și 2017, femei de pe teritoriul Statelor Unite citesc și comentează scrisorile trimise în anii ’70 către redacția Ms. Magazine, prima revistă feministă din State.

 

 

Yours in Sisterhood cumulează aceste fragmente într-un lungmetraj minimalist construit, bazându-se pe impactul dintre abordarea femeilor din anii ’70 asupra problemelor cu care se confruntau în societate și perspectiva femeilor de astăzi asupra respectivelor situații. Filmul este construit ca o înșiruire de cadre cu femei pe străzile din orașul lor, care întâi citesc scrisorile trimise către redacția Ms., apoi vorbesc despre problemele ridicate în respectivele scrisori din perspectivă personală. Criteriile de selecție a celor care citesc o anumită scrisoare variază de la femei din aceeași categorie socio-culturală, până la femei din medii diferite, uneori cu viziuni opuse, atât timp cât fiecărei scrisori îi revine o cititoare din orașul din care a fost trimisă către redacția Ms. în anii ‘70. Vocea are un alt rol decât cel descriptiv, și nu ghidează filmul pe cont propriu, ci reprezintă elementul principal de construcție narativ și formal. Filmul creează, astfel, un discurs complex despre feminism, folosindu-se de o multitudine de voci feminine, care aparțin inclusiv comunităților queer, minorităților rasiale sau religioase.

Treptat, Irene Lusztig își folosește din ce în ce filmele pentru a da voce cât mai multor femei. Pornind de la lungmetrajul care abordează un subiect intim al cineastei, în directă legătură cu propria persoană, evoluează spre a ceda altor femei locul pe care vocea ei îl ocupa inițial, atât la nivel formal cât și prin natura subiectelor alese, căci, cu fiecare film al ei, acestea devin din ce în ce mai generale în ceea ce privește experiența feminină.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may like

In the news
Load More