Festivalul Filmului Francez – Petite nature – Testul atingerii

Cu un iz provocator de coming-of-age, cum este catalogat în majoritatea cronicilor primite, Petite Nature/Un copil sensibil (Samuel Theis, 2021) are ca protagonist un băiețel de zece ani – un copil. Acesta tatonează periculos subiectul sexualității sale, iar modul în care acest parcurs se dezvoltă e departe de a fi ideal: ținta atracției sale este un bărbat în jur de treizeci de ani.

Johnny (Aliocha Reinert) trăiește într-un orășel de la granița Franței cu Germania, Forbach. Are un frate mai mare și o soră mai mică – dintre toți membrii familiei, este singurul care pare să aibă un set clar de responsabilități, mult prea mari și apăsătoare pentru vârsta lui. Are grijă de surioara mai mică, de mama alcoolică, de cățel și de peștii din acvariu. Cu părul lung blond, ochi albaștri și corp firav, Johnny se evidențiază în peisajul orașului monoton, nu îi aparține și nici nu vrea să o facă: dacă la începutul filmului nu are un răspuns la întrebarea „ce vrea să facă/să fie în 20 de ani?”, pe parcurs i se conturează o idee.

Băiatul își găsește un aliat, un mentor, în noul profesor venit la școala lui, domnul Adamski (Antoine Reinartz). Cu motocicleta incitantă a acestuia și glumele destinate parcă doar pentru el, nu e de mirare că Johnny se atașează imediat de acest nou personaj din viața lui – în sfârșit, cineva care îl vede cu ochi proaspeți, îi descoperă și apreciază potențialul, îi acordă atenție. Doar de atât are nevoie băiatul ca să întrezărească posibilitățile unui viitor diferit față de cel pe care-l vede realizat în mama lui.

Sonia (Mélissa Olexa), prin înfățișarea ei, pare mai degrabă sora mai mare a celor trei copii. De-a lungul filmului, îi împărtășește lui Johhnny mai multe sfaturi de viață, care sunt cel puțin discutabile: „Oamenii îndrăgostiți tot se pot răni unul pe altul” sau „Dacă cineva îți face probleme, îi strângi capul și îi spargi nasul”. Relația celor doi fluctuează între momente de liniște domestică și violență fizică și verbală. Oricare ar fi numitorul comun, nimeni nu o poate acuza pe Sonia că nu încearcă – nu suficient, dar atât cât e capabilă. Cei doi împărtășesc un moment simpatic atunci când Sonia scrie mesajul pentru conducerea școlii în care comunică dorința lui Johnny de a fi scutit de ora de religie. Femeia copiază textul formulat de băiat, cu tot cu greșeli de scriere, în timp ce Johnny și Mélissa (Jade Schwartz), surioara mai mică, îi desfac împletiturile din păr. Sonia își iubește copiii, dar și ea, asemenea lui Johnny, este o victimă a spațiului social din care nu are cale de ieșire – nici măcar o mașină, ca să meargă până în orașul vecin, mai dezvoltat, Metz, nici educația necesară pentru a scrie corect. E aproape de înțeles alcoolismul care, pentru tânăra mamă, e o formă de evazionism, deși nu face mai ușor de acceptat comportamentul abuziv față de Johnny.

O temă principală a filmului este sexualitatea și modul de exprimare și receptare a acesteia. Sonia este rău-famată pentru one-night stand-urile pe care le are. Johnny este martorul unuia dintre ele, petrecut într-o mașină, între Sonia și un bărbat necunoscut. Nu e clar cât de avansate sunt cunoștințele lui Johnny în legătură cu actul sexual, dacă știe măcar ce înseamnă – mai precis, de unde copiază comportamentul pe care-l aplică în secvența confesiunii față de învățătorul Adamski: nu orice copil de zece ani se dezbracă în fața persoanei de care îi place (orice vârstă ar avea persoana respectivă), iar dacă o face, atunci imită un comportament întâlnit altundeva.

Singurul moment în care băiatul primește un sfat pentru viața sa amoroasă e conversația cu Camille (Maïa Quesemand), după cina petrecută acasă la învățător. Fata, cu doi ani mai mare (ea fiind clasa a opta, iar Johnny, clasa a șasea – în sistemul educațional francez), dă impresia unei femei mature, cu buzele rujate într-un roșu aprins, fumând afectat și împărtășind din experiența ei. Îi prezintă testul atingerii: în timpul unei conversații, atinge discret mâna sau brațul persoanei cu care vorbești, fără să fie evident că e un gest intenționat. Dacă persoana se uită în ochii tăi, e un semn. Dacă îți zâmbește sau îți atinge spatele, înseamnă că te place. Un sfat nostim de la care, însă, Johnny face saltul la un nivel mult prea avansat.

Momentul confesiunii poate veni ca o surpriză pentru mulți spectatori, dar el este pregătit din timp în film. O serie de priviri curioase, care devin curând intruzive, denotă obsesia irațională – romantică – pe care Johnny o dezvoltă pentru învățător. Este greu de atribuit o asemenea încărcătură relației lor – cel puțin înainte de momentul în care Johnny îi dezvăluie lui Camille că i-a recitat o poezie băiatului de care îi place (mai devreme în film Johnny, prea timid să recite în fața clasei, merge în biroul învățătorului pentru a face asta). Sentimentele lui Johnny sunt, însă, vizibile pe ecran: în timpul orei de sport, domnul Adamski îi învață pe copii să ia pulsul și demonstrează procesul pe Johnny, ținându-i două degete pe gât. Băiatul închide ochii cât durează procedura de măsurare, încercând să-și stabilizeze respirația accelerată de atingerea învățătorului.

După o zi de școală, în loc să o ducă pe surioara mai mică acasă, Johnny spionează locuința domnului Adasmki până târziu. Când în sfârșit pleacă la apartamentul lor, Sonia îl ceartă pe băiat, acesta refuzând să spună unde a fost toată ziua. Cearta devine violentă, iar Johnny fuge acasă la domnul Adamski, unde acesta îl adăpostește și îi dă un tricou nou în care să se schimbe. Noaptea la culcare, băiatul miroase materialul roșu al tricoului primit și, după o tăietură de montaj, îl vedem pe Johnny într-o poziție similară, întins sub o bancă din clasă, privindu-l pe învățător în timpul unei simulări de cutremur.

Domnul Adamski îl favorizează evident pe Johnny, împins și de partenera sa, Nora (Izïa Higelin). Cuplul nu are copii, iar Nora, odată ce-l cunoaște pe Johnny, se atașează rapid de el. Relația lor de apropiere se dezvoltă în același timp cu cea dintre el și domnul Adamski, paralela scoțând în evidență natura lor diferită. Nora îl tratează pe Johnny ca pe un substitut al copilului pe care nu-l are, Adamski – ca pe „un animal de companie”, cum sugerează o prietenă de-a lui într-o discuție despre băiatul special între ceilalți elevi, fapt care îl face totodată mai vulnerabil în fața învățătorului. „Nu pot fi salvatorul fiecărui elev”, afirmă Adamski, iar asta e mai departe confirmat în film când îl abandonează pe Johnny după ce acesta își divulgă sentimentele. Momentul funcționează ca un catalizator pentru relația protagonistului cu restul personajelor – fațada dispare, iar disfuncționalitatea lor iese la iveală.

În rolul lui Johnny, Aliocha Reinert, actor debutant, se mulează pe caracterul protagonistului, interpretând cu succes spectrul de stări și sentimente pe care acesta le experimentează. De la timiditate copilăroasă la furie și atracție obsesivă, Reinert instigă spectatorul, invitând la o identificare cu personajul său, ca mai apoi să șocheze prin turnura evenimentelor care lasă un gust amar în urma lor. Atracția față de domnul Adamski poate fi preconizată și, până într-un anumit punct, stârnește empatia publicului. Când Johnny îl sărută, însă, iar mai apoi se dezbracă de tricou și se întinde provocator pe fotoliul din fața lui, reacția imediată este una de șoc. E nevoie de tot restul vizionării pentru ca acest moment să poată fi asimilat, iar concluzia rămâne aceeași: elevul de zece ani își bruschează învățătorul. Care poate fi reacția corectă la un astfel de incident? Există o vină care poate fi atribuită și asumată de către vreunul dintre personaje? Sau de ce e dificil, din cum pune problema filmul, să prevezi evoluția lui Johnny care l-ar putea scoate din aceste tipare toxice oferite de mediul lui?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like