Superb!

Pentru soundtrack-ul ăsta vreau mai mult decât o nominalizare la premiile BAFTA! Vreau și Oscar vreau și Grammy! Nu va lua niciodată, dar eu vă asigur că Mica Levi aka Micachu este reîncarnarea lui Mozart în Era Indie! Sper că asta nu e recviemul ei, dar sincer eu pot compara ce aud cu revoluția pe care a făcut-o Recviemul lui Amadeus.

Câtă pasiune! Cât discomfort intenționat și absorbant. Nimic nu dă dependență mai mare decat orchestrația sacadată și enervantă din filmele lui Glazer. Percuția electronică hiperminimalistă se combină de minune cu sunete acute de boluri tibetane și cinei mici și sclipitori. Teamă, morbid Stephen Kingian, lugubru, obscur, ambiguu, cinetic, dinamism înghețat (Nu există! Ba da. Doar in cazul de față.), frică și fiori pe șira spinării. Nebunie paralizantă direct din insula friguroasă a Marii Britanii!

46 de minute de contemporaneitate. Atât de vibrant! Atât de stimulant! Atât de sexual! (Chiar mă refer la muzica nu la Scarlett care iși arată formele pline nonșalant, dar asexuat.)

Pune-ți pe repeat! ACUM!

Steve Reich, Arvo Part, Arnold Shonberg, Phillip Glass, John Zorn sunt “morți” (câțiva dintre ei chiar sunt!) și acum Mica Levi le duce moștenirea mai departe.

“Mirror to Vortex”, “Love”,  “Death” si “Alien Loop” au ceva… acel ceva care ne trebuie tuturor să nu ne transformăm în niște zombie. Și să fim liberi. Extraterestra din film își recăpăta libertatea. Cu un anumit preț, dar știți cum se spune: Ai grijă ce îți doresti…

Eu vă doresc audiție plăcută!