Se prea poate ca o filmografie atât de vastă, de peste 1000 de filme precum cea a lui Alice Guy-Blaché să fie destul de greu de navigat, în ciuda faptului că multe dintre filmele ei (sau, cel puțin, dintre cele care au supraviețuit) sunt foarte scurte. Dar cunoașterea acestei mari inovatoare a cinematografiei, prima femeie-regizor din istorie care este creditată cu inventarea filmului narativ, este esențială în înțelegerea istoriei timpurii a cinemaului. Fiind filme realizate în urmă cu un secol, așadar aflate în domeniu public, ele pot fi găsite acum pe majoritatea platformelor populare de video-sharing. Ceea ce vă prezentăm aici sunt câteva filme esențiale din cariera lui Alice Guy, care să vă deschidă apetitul pentru opera acestei cineaste pe nedrept neglijată de către istorie.
La fée aux choux (1896)
Primul film realizat de o femeie din istorie, elementar de văzut pentru orice cinefil interesat de istoria cinemaului. Acțiunea este simplă: o zână culege bebeluși nou-născuți dintr-o grădină de verze imense, punându-I la loc pe cei „necopți”. La fée aux choux este un film care a revoluționat noțiunea cinemaului prin introducerea unui fir narativ ficţional și care a deschis drumul pentru utilizările sale ulterioare, ca scop de entertainment și mijloc de a ecraniza povești imposibile în viața reală. Guy revine asupra personajului și elaborează povestea sa în 1902 cu Sage femme de premiere classe, în care un cuplu vizitează zâna pentru a-și alege copilul perfect.
Danse Serpentine (serie, cca. 1897-1902)
https://www.youtube.com/watch?v=-p2hWW-dZ3g
Dansul serpentin, atribuit dansatoarei și coregrafei Loie Fuller, a fost un real fenomen la finalul secolului XIX / începutul secolului XX, atât pe scenă, cât și în film. Dansul se baza pe utilizarea unei rochii cu mâneci foarte ample, manipulate cu ajutorul unor bețe aflate în dreptul mâinilor, asupra căreia se proiectau lumini colorate. Primii cineaști s-au folosit de filmări ale dansurilor serpentine pentru a experimenta cu colorizarea, pe atunci o tehnologie nouă și foarte migăloasă – cel mai faimos dintre aceste filme aparținând fraților Lumière. Alice Guy a experimentat la rândul ei cu surprinderea acestei forme de dans modern și a realizat cel puțin trei filme cu acesta, de fiecare dată în interpretarea altei dansatoare. Pare să supraviețuiască un singur exemplar din filmele lui Guy care să fi fost colorizat – dansul lui Mme. Ondine, a cărei rochie își schimbă în întregime culoarea de la roșu, la albastru și galben, în timp ce aceasta performa în interiorul unei cuști cu lei. Vii. (Celelalte dansuri, mai puțin periculoase și colorate, le aparțin Linei Esbrard și Madamei Bob Walter.)
Espagne (1905)
https://www.youtube.com/watch?v=pF0JiLzkEL4
Reacția inițială pe care Alice a avut-o la adresa filmelor proto-documentare făcute de Frații Lumière a fost să creadă că poate mai bine de atât – în principal pentru că i se părea prea simplu să surprinzi realitatea așa cum este ea. Cu toate acestea, la un moment dat pare să își reconsidere aceste gânduri și realizează seriile de scurt-metraje colecționate astăzi în Espagne, o colecție de scene care ilustrează Spania începutului de secol XX, realizate de-a lungul unei călătorii îndelungi cu directorul ei de imagine, Anatole Thiberville. De la aglomerația din centrele urbane și arhitectura impozantă a palatelor, la tradițiile și stilul de viață al oamenilor din mediul rural, Alice Guy creează un fel de capsulă a timpului, prin cadre lungi și observaționale. O scenă din mijlocul filmului o găsește pe regizoare înconjurată de vreo zece copii entuziasmați – probabil fascinați de întâlnirea cu o persoană care folosea una din cele mai avansate tehnologii ale momentului.
Les résultats du feminisme (1906)
https://www.youtube.com/watch?v=nWrxSHnaUVU
Coșmar al conservatorilor sau critică socială subtilă? Les résultats du feminisme este destul de ambiguu în umorul său absurd încât să permită atât interpretări primare, cât și citiri subversive. Guy realizează aici un film în care rolurile de gen binare, caricaturizate înspre extrem, au fost inversate complet: este portretul unei societăți matriarhale care pare să funcționeze după modelul celui mai strict patriahat. Bărbații cos în draci, plimbă copiii și au un comportament care se joacă de la superfluu la cvasi-isteric, femeile sunt agresive (își bat bărbații, sau se bat cu alte femei pentru ei) și zac bând bere sau fumând tutun, citind ziarul etc. Desigur, întreaga situație apare ca fiind complet ridicolă, dar intenția lui Guy este cea de-a semnaliza pericolul feminismului, sau cel unei societăți distopice, bazate pe oprimarea și exploatarea unui gen? Filmul se termină pe o notă cvasi-revoluționară, în care bărbații asupriți le dau pe femei afară din crâșmă, ca-n final să se bucure de băutură – așadar, obținând un „drept egal” relativ palid. Chiar dacă La souriante Madame Beudet (r. Germaine Dulac, 1922) este considerat în general ca fiind primul film feminist, Les résultats merită și el o privire (sau reevaluare) contemporană. Tot despre gen discută Guy și-n La femme collante (1906), în care o servitoare stă docilă cu limba scoasă în timp ce stăpâna ei se folosește de ea pentru a-și lipi timbrele pe scrisori – filmul se termină când un bărbat vizibil excitat o sărută pe servitoare cu forța, dar gurile acestora se lipesc de la adezivul de pe limba ei.
La naissance, la vie et la mort du Christ (1906)
The greatest story ever told s-a spus și reprezentat de nenumărate ori în arta occidentală – deși acum ne putem gândi la nenumărate adaptări filmice ale poveștii lui Iisus Hristos, aceste tentative au existat încă de la începuturile cinemaului. Deși varianta realizată de Alice Guy nu este prima din istoria filmului, sau primul film cu tematică creștină – Solidiers of the Cross (1900), Vie et Passion du Christ (1903, r: Lucien Nonguet, Ferdinand Zecca) – spre deosebire de celelalte tentative, mediu-metrajul lui Guy este mai mult decât un colaj de scene individuale din viața Hristului. O producție ambițioasă pentru vremea respectivă, cu peste 300 de figuranți (un record la vremea respectivă), La naissance… este compus din 25 de scene individuale care utilizează un decor amplu, cu multiple planuri de acțiune în interiorul unui singur cadru și mai multe puncte focale, care anunță teoriile lui Andre Bazin despre mizanscenă. Una dintre capodoperele carierei lui Alice Guy și cel mai popular film din perioada ei franceză a fost mult timp atribuit greșit lui Victorin Jasset.
The Ocean Waif (1916)
Un film din perioada în care deținea studiourile Solax, The Ocean Waif, este unul din puținele lung-metraje realizate de Guy care au supraviețuit. După mutarea în State, Guy realizează mai multe povești de dragoste cu happy ending – atât satirice (Matrimony’s Speed Limit, A House Divided, ambele în 1913) cât și serioase (Falling Leaves, despre dragoste fraternă), însă The Ocean Waif este printre cele mai ample. Cu un scenariu care reflectă preocupările literare ale regizoarei, filmul spune povestea lui Millie, o fată care fuge de părintele ei abuziv și se ascunde într-un conac abandonat, fiind luată de către noii locatari – un tânăr scriitor și valetul lui – drept fantoma care bântuie casa. Folosindu-se de colorizare pentru a face distincția între noapte și zi, dar și de intertitluri care descriu pe scurt acțiunea scenelor care urmează și fragmente de dialog, tehnica lui Guy pare să fi avansat considerabil după plecarea din Franța. Nu doar atât, este unul din filmele în care cineasta utilizează cel mai mult cadrele apropiate și prim-planurile, semnalând o oarecare detașare față de estetica încadraturilor largi, lungi și imobile pe care le utiliza la începutul carierei.
Alice Guy tourne une phonoscène sur la théâtre de pose des Buttes-Chaumont (1907) / Photoscènes (serie)
https://www.youtube.com/watch?v=o0UmnMoBBBA
Deși nu este, efectiv, un film al lui Alice Guy, acest scurt film documentează procesul de creație al regizoare în perioada în care realiza phonoscènes – precursoarele filmelor cu sonor, care de obicei înfățișau dansuri și coregrafii asociate unor scenete muzicale. Aici o vedem cum supraveghează activitatea operatoarei de sunet, a fotografului de platou și a cameramanului, cât și mișcările unui ansamblu de dansatori format din peste zece persoane – o realizare admirabilă chiar și după standardele contemporane. Încă un element care adaugă la caracterul inovator al acestei înregistrări este fapul că Alice Guy tourne… este considerat unul dintre primele filme de making of din istorie. Câteva fonoscene pe care le recomandăm sunt Le Vrai Jiu-Jitsu, Le thé de cinq heures, Lilas Blanc și colorizatul Questions indiscrètes.
