It Follows – Oriunde ai fi, pericolul se apropie încet de tine

În perioada clasică a slasher-elor (adică prin anii 70-’80), când încă mai era scary să vezi adolescenți fugăriți și omorâți de un descreierat malefic, o eroină ca Jay (Maika Monroe) din It Follows (r. David Robert Mitchell, 2014) ar fi fost denumită the final girl, fata din final. Are toate datele: un nume masculin, atenţie încordată (din prima secvenţă observă nişte copii care o privesc pe furiş s-o vadă în costum de baie), un simţ etic subînţeles care îi dictează să nu se salveze doar pe ea, ci să taie răul de la rădăcină. Răul, în It Follows, e o siluetă care vine spre ea încet-încet. I se schimbă forma de fiecare dată când reapare şi poate arăta ca oricine, de la un necunoscut ameninţător la un apropiat. Ceilalţi nu văd „monstrul”, îl vede doar Jay (și noi). După cum aflăm destul de devreme în film, pericolul e real și (tot cam ca în slasher-e) se transmite prin sex: dacă cel pe care îl țintește creatura se culcă cu altcineva, acesta devine noua țintă; dar dacă îl prinde, îl vizează din nou pe cel de dinainte, și dacă îl omoară, pe cel de dinaintea lui.

Cu premisa asta, It Follows – să încercăm o traducere aproximativă în română, Te urmăreşte? e un film cu resurse puține și sperieturi multe despre cum o fată de 19 ani, ajutată de prietenii ei, încearcă să scape definitiv de urmăritorul semi-halucinat. E destul de înfricoșător că Jay e abilă și agilă când se ferește de urmăritor și tot nu reușește să scape (aleargă, se ascunde, înoată, se mută – toate soluțiile sunt temporare). E destul de înfricoșător și că lucrurile astea se petrec în orașul Detroit și în împrejurimi, unde totul pare clădit să dureze pentru încă patru generații și deja de vreo generație e părăsit; în plus, adulții sunt izbitor de absenți în filmul ăsta, deși sigur sunt câțiva care conduc școlile, spitalele și mașinile de poliție, doar că își fac apariția cel mult ca figuranți. Nu în ultimul rând, filmul e înfricoșător pentru că toți puștii sunt tolerabili-spre-simpatici și au un rol tot mai mare în lupta cu răul alături de Jay – ne-ar părea rău dacă ar păți ceva oricare dintre ei, și asta deși, în slasher-e, trebuia să moară aproape toată gașca înainte ca acțiunea să înceapă cu adevărat. Filmul lui David Robert Mitchell nu e de la cap la coadă o serie de șocuri și surprize – cu filmul său anterior, lungmetrajul de debut The Myth of the American Sleepover (2010), Mitchell s-a asigurat mai întâi că știe cum să filmeze convingător câțiva adolescenți în împrejurări cotidiene înainte să treacă la film de gen. Începutul relației dintre Jay și Hugh, băiatul care îi pasează blestemul, e executată destul de răbdător încât să poată fi parte dintr-un film indie cu tineri, doar că în mod discret sunt strecurate indicii care pot fi reinterpretate mai târziu. După ce face sex cu ea, într-un moment când Jay își permite să fie visătoare, Hugh o adoarme cu cloroform și o leagă de un scaun cu rotile ca să aștepte împreună până când creatura i se arată și ei, să o oblige să stea pe loc până când îi explică totul; abia atunci ne dăm seama cu adevărat ce fel de film urmărim.

„Pe hârtie, conceptul filmului nu pare așa de înfricoșător și se citește în cel mai bun caz ca o soluție ieftină pentru a face un film horror: efectul special major e mersul oamenilor către cameră. Doar că Mitchell își demonstrează rafinamentul subliniind faptul că frica cinematografică e cu totul legată de cadrul de film: distanța camerei, mișcarea sau încremenirea, ce e arătat și ce nu e arătat”, observă criticul de film Michael Koresky. „Vizual, frica provocată de film e una de proximitate, disconfortul de a-ți fi invadat spațiul de ceva.” Mitchell și directorul de imagine Mike Gioulakis îl citează ca influență pe John Carpenter – și, probabil, ca orice film bun despre pericolul din umbră, ar trebui să recunoască influenţa lui Jacques Tourneur. Dar ideea unui monstru uman cu mers robotic e unică pentru It Follows şi e irepetabilă: it-ul poate fi arătat oricât de clar pentru că îşi schimbă forma înainte să ne plictisim şi devine mai ameninţător, oricât de banală ar fi prima impresie, cu cât parcurge mai mult spaţiu fără să îi vedem ceafa. E şi cu eficienţă garantată – transformarea bruscă e scary şi când apare într-o secvenţă de comedie în codiţii de laborator.

Slasher-ele n-ar putea funcționa dacă ar fi în pas cu tehnologia și trebuie să acceptăm asta din capul locului ca să ne lăsăm speriați: The Texas Chainsaw Massacre (r. Tobe Hooper, 1974) e făcut la trei ani după Dirty Harry și totuși arma principală e cea sugerată de titlu. În It Follows, unde nu se luptă cu arme, dar comunicarea e vitală, nimeni nu pare să aibă un mobil în preajmă atunci când contează. Hugh dispare și Jay nu pare să aibă numărul lui de telefon. Când Jay trebuie să contacteze urgent vecinul de vizavi, ridică un receptor cu fir în stilul celor din filmele italiene pre-neorealism. Și asta, în condițiile în care una dintre fetele cu care locuiește protagonista are un e-reader. (Dar haideți să ne bucurăm că există autoturisme și perfuzii, altfel filmul s-ar fi terminat mai repede.) Ca în multe filme horror, plăcerea e parțial cognitivă, învățăm odată cu Jay ce trăsături are monstrul, cum poate fi evitat și eventual înfrânt, și din acest motiv informația trebuie să reiasă puțin câte puțin.

Unde e cu câțiva pași în fața altor slasher-e It Follows e în atitudinea față de sex – s-a zis și s-a repetat că slasher-ele sunt retrograde pentru că adolescenții activi sexual sunt primii pe care criminalul îi vizează, ca și cum ar merita pedepsiți imediat. Prima secvență din It Follows, cu o fată îmbrăcată sumar care aleargă pe tocuri și e omorâtă de un it nevăzut, pare să ducă într-acolo, dar restul filmului e mai puțin violent și mai puțin sleazy. Dacă fata din final în versiune clasică era inocentă, chiar asexuată, Jay (care în primele secvențe seamănă cu o foarte tânără Cybill Shepherd) pare mai matură decât prietenele ei – și, pentru că e atrăgătoare, șansele ei să se scape de it dându-l mai departe sunt mai mari; ni se explicitează că orice băiat din preajmă ar fi dispus să preia blestemul asupra lui. Iar în derularea poveştii, posibilitatea de a scăpa de monstru nu îi dezbină (flirtul dintre Hugh și Jay e singurul hit-and-run), ci îi uneşte. Până la urmă, în șabloanele slasher-horror-ului, It Follows e un film dezghețat despre semi-halucinaţiile şi solidaritatea adolescenţilor, în care sexul joacă un rol mare, implicit sau explicit. Am scris într-un articol, un pic înainte să fie produs It Follows, că în ultimul timp nu se mai fac slasher-e interesante. Mă bucur să pot retrage din când în când ce-am spus.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like