În subteranul urbanului parizian, unde impostorii spirituali capitalizează suferința și pierderile oamenilor pentru plata chiriei, Ramses (Karim Leklou) trăiește o primă intersecție neînscenată cu metafizicul când un grup criminal de copii marocani insistă să le găsească prietenul dispărut folosindu-și abilitățile ezoterice. Aducând în prim-plan obscuritatea locală, Goutte d’Or/Fiii lui Ramses (Clément Cogitore, 2022) documentează personalitatea unui cartier multicultural, a căror colțuri de stradă întâmpină furturi și a cărui fiecare sector e delimitat de pliantele unui alt clarvăzător.

Când o femeie apelează la serviciile lui Ramses pentru a comunica cu morții, o primă privire din exterior asupra acestei practici lasă suficient loc de credibilitate. Asistenta lui o instruiește să-și lase toate obiectele care conțin metal într-o cutie, pentru a nu interfera magnetic cu mesajele primite din universul subtil. I se cere să-și pună intenția și gândul asupra unei poze a mortului cu care vrea să intre în contact. Mai mult, la sfârșitul ședinței e invitată într-o cameră întunecată, a lumânărilor și uleiurilor esențiale, unde e îmbrăcată în aluminiu pentru a nu face preluări în urma contactului. Pentru 100 de euro, Ramses se dovedește conștient de identitatea mortului, de intimitățile relației lor și chiar de câteva date precise din viața acestuia. Înainte ca ședința să fie întreruptă brusc de spargerea apartamentului, Ramses apucă să arunce cliffhanger-ul perfect pentru o potențială a doua întâlnire, anume avertizarea clientei că cineva, probabil interesat să-și lărgească succesiunea, i-a pus gând rău.

Odată chemat la o întâlnire a declaraților vrăjitori moderni, care se dovedesc mai degrabă niște mici bișnițari, e pus la colț că le fură clientela. Secvența cu un al doilea client, de data asta redată prin lentila lui Ramses, îi plasează toate trucajele la vedere. Bărbatul folosește o gaură ascunsă în perete pentru a accesa telefoanele clienților, adică metalul predat la intrare, prin recunoaștere facială. Între stalking pe rețelele de socializare și rapida navigare a conversațiilor sau pozelor transmise între client și decedat, dar și prin texte preluate din cabinetul psihologic, precum tatăl răposat care-și îndeamnă fiul să „elibereze copilului furios” din interiorul său, Ramses declară că atât spectacolul, cât și contextul sigur de a-și elibera suferința sunt servicii care merită banii, indiferent de numele sub care le vinde. Dar poate tocmai fiind un impostor, are anumite criterii de selecție a clienților – turiști și, în special, albi. În cazul lui, onoarea între hoți se rezumă la a păstra înșelătoria departe de potențiali clienți cu aceleași rădăcini culturale.

Cumva întâmplător, același copil marocan care îi fură lui Ramses talismanul de protecție moștenit de la tatăl său – incident odată cu care nenorocurile par să prindă amploare – este prietenul dat dispărut al grupului criminal de minori. Același grup intră peste el pentru a-l presa să le localizeze astral tovarășul. La câteva zile după primele intersecții și insistențe de a-i ajuta, Ramses descoperă aproape inexplicabil cadavrul băiatului pe același șantier prezentat în prolog. Deși momentul poate părea o coincidență convenabilă narațiunii, compoziția atentă a cadrelor – de la complementaritatea cromatică dintre hainele galbene și vopseaua albastră a pereților la referințe vizuale atent cercetate – pun întâmplarea într-o lumină mai degrabă intenționat plasată la granița între metafizic și șansă. Totuși, odată ce localizează copilul dispărut, colaborarea dintre Ramses și grupul criminal devine tot mai personală, până când, între furturile de bijuterii, copiii îi fac un botez simbolic cu un nume de stradă.

Deși privirea asupra spiritualității este una materială, Goutte d’Or/Fiii lui Ramses nu se dezice de simbolismul spiritual, dichisuri sau elementele de căpătâi ale unui ritualist. La fel, chiar dacă predicile pe care le ține Ramses sunt revelatoare doar pentru că se folosesc de date despre viața noilor spectatori, care îi sunt suflate în căști, direct de pe Facebook, specificul ocult prezent în film este la fel de bine documentat ca zeama cartierului nord-parizian. Aproape simbolic, spațiul unde Ramses găsește cadavrul copilului este ulterior prezentat ca fiind traversat de cositor topit, metalul recunoscut în vrăjitorie pentru ridicarea blestemelor. Pentru Ramses, apropierea de grupul de copii marocani este ceea ce, în finalul filmului, îi aduce satisfacție. În ciuda banilor câștigați și renumele făcut printre localnici, viața pe care o duce rămâne seacă în absența unui apropiat cu care să împărtășească trăiri mai personale. Prin conexiunea aproape familială care se formează între ei, copiii îi redau lui Ramses o anumită autenticitate. Descoperirea cadavrului devine ocazia de a se reconecta la valorile religioase insuflate la familia sa de sânge – noțiuni pe care inițial pare să le folosească doar în teorie, pentru un plus de credibilitate al afacerii sale. Astfel, cositorul marchează vizual ceea ce promite a fi prima sa viziune neînscenată.

Clément Cogitore a prezentat procesul de lucru la Q&A-ul din cadrul Festivalului Filmului Francez. Pornind de la date reale despre criminalitatea și practicile oculte din cartierul în care a trăit, conturează portretul unei comunități defavorizate, în care aceste abateri morale sau de la lege sunt scuzate de nevoia de a pune ceva pe masă. Într-un cadru în care femeile sunt jefuite în plină zi și criminalii se fură unii pe alții, parcursul lui Ramses înglobează o realitate care transcende neajunsurile locale și care apelează la o nevoie universală, aceea de apartenență, adesea satisfăcută prin credință sau prin asocierea cu grupuri religioase.