Liceenii în 53 de ore și ceva (r. Adrian Popovici, 2011)

Această continuare – excelent inspirată – a seriei de succes „Liceenii” aduce în fața cinefililor o poveste racordată la timpurile în care trăim, o poveste a unor adolescenți prinși între datoriile cu care viața îi va apăsa și tentațiile crude ale unei jungle urbane betonate cu ură. În această furtună de decepții, un tânăr licean pare că a găsit drumul spre mântuire. Alex (interpretat cu fior dramaturgic amintind de Marcel Iureș în perioada de glorie shakespeariană pe scena Teatrului Național) se zbate pentru a ieși la lumină alături de o mama alcoolică și un profesor de limba română și de aikido (Claudiu Bleonț într-un reușit combo actoricesc ce transportă date ferme de metodă ale lui Steven Seagal și sensibilitatea unui Robin Williams în „Dead Poets Society” – un regal!) împotriva alienării unor colegi inconștienți, jucați de către Andi Vasluianu, Alexandru Potocean, Toma Cuzin sau Costel Cașcaval de la Hochland într-un contre-emploi năucitor: un violator fioros de liceene inocente. Cu riscul de a cădea în subiectivism aș scoate în evidență capacitatea regizorului Adrian Popovici de a trasa tipologii umane complexe. De asemenea, stilul regizoral ne prezintă un mare talent al cinematografiei atât de încărcate de atmosfera seacă imprimată de filmele așa-zisului „Nou Cinema Romanesc.” Melanjul de genuri (film de acțiune, film de dragoste, high school movie, comedie, erotic) atinge dimensiuni multiple, de la social la uman și invers. O capodoperă care nu ar trebui să lipsească din colecția dumneavoastră personală de filme românești, deși trebuie să vă mărturisesc dezamăgit că stocul de DVD-uri a fost epuizat încă de la lansare. S-au vândut ca pâinea caldă. (Bogdan Drumea)

Black Swan (r. Darren Aronofsky, 2010)

Stilul în Black Swan e doar vehiculul prin care sufletul creativ ocupă și acoperă obiectivitatea rece a cinemaului. Nu se construiește, ca în Birdman sau ca în Whiplash – filme cu aceeași temă, dar neesențiale –, ci se revarsă, invadează ecranul din toate unghiurile întunecate ale disperării Ninei (Natalie Portman) (referință la Cehov? Cui îi pasă?! Black Swan n-are nevoie de filtre ca să ajungă la noi.) E despre drama balerinei hiper-instruite și disciplinate care ar putea să fie Lebăda Albă și cu ochii închiși și cu un genunchi în aer, dar care n-are atâta abandon încât să fie Lebăda Neagră. Perfecțiunea nu constă doar în control, îi spune profesorul/mentorul/pasiunea secretă, inaccesibilă și de neposedat (Vincent Cassel), înseamnă și să îți dai drumul. E greu să urmărești filmul și să nu îți înfigi unghiile în palme (chiar dacă știi că e un obicei dezgustător) gândindu-te că nu e așa de greu să îți dai drumul, nu poate fi așa de greu și de prețuit – reușește Lily (Mila Kunis) care nu cunoaște sacrificiul, care întârzie, fumează și își tratează feminitatea ca pe un yoyo negru cu roz la dispoziția ei. Black Swan vine dintr-un loc profund de animalitate care e în fiecare dintre noi, oricât l-am ascunde cu haine dantelate și cu fond de ten, și care o să fie acolo și o să însemne ceva pentru spectatoare mult după ce combinațiile roz pal + gri deschis pe care le poartă Nina or să fie moda deceniului trecut și n-or să mai însemne nimic pentru caractetizarea personajului. Ne ducem la filme ca să gândim și să ne luminăm, dar în întunericul cinemaului se trezește și dark side-ul nostru; să-mi spuneți mie că știți vreo femeie care se simte mai femeie când își prinde părul cu ace de coc decât atunci când își inserează un tampon. Despre asta, despre lucruri pe care le simțim, dar nu îndrăznim să le rostim, este Black Swan. (Irina Trocan)

Matrix (r. The Wachowski Brothers, 1999)

Deșertul adevărului

Somnorosul Neo se trezește

La birou se plictisește,

Se apropie de Morfeu și-i cere asistență –

Noapte bună.

Dar Hugo Weaving suspină,

În timp ce codul verde curge;

Calculatoriștii nu-i dau pace –

Nu-i un bai, mor în pace!

Lângă Reeves trece acum Treimea

În piele neagră și sumară,

Reeves acum spune o rugăciune,

It’s good to be the One.

(Alexandru Vizitiu)

Johnny Suede (r. Tom DiCillo, 1991)

Ca prim artefact al tranziției sale de la operator de imagine pentru Jim Jarmusch la regizor, DiCillo ne oferă această comedie neagră despre un rebel în căutarea unei cauze, ale cărui vise ajung chiar mai sus decât freza-i pompadour.Un Brad Pitt încă lipsit de faimă, dar expunând ostentativ tot ce a câștigat la loteria genetică, îl interpretează pe Johnny cel zis Suede: un visător nu prea inteligent, dar nici chiar prost, nu prea talentat, dar nici chiar afon, un băiat ca toți băieții, care știe mai multe versuri de Ricky Nelson decât replici de agățat (pentru că da, se exclud reciproc). Johnny visează să devină star rock’n’roll și când spun „visează” mă refer la propriu, la secvențe suprarealiste în care lumea onirică johnnysuede-iană și realitatea mundanică din Brooklyn intră într-o coliziune foarte fructuoasă în plan vizual. Eroul nostru își pune toate speranțele într-o pereche de pantofi negri din velur, la care tânjește până ce îi pică la propriu din cer, dar care, asemenea peștelui imens din „Bătrânul și marea”, se dovedesc, în final, a fi mai degrabă o fata morgana decât o rețetă a succesului.

Ceea ce face filmul remarcabil e timiditatea pe care o vădește DiCillo în intențiile narative. Povestea e susținută aproape exclusiv prin forța personajelor, începând cu Johnny Suede, care aduce a un hibrid între Henry din Eraserhead și Johnny Bravo, fără a expune accentele psihotice ale primului, dar nici superficialitatea celui din urmă. Interacțiunile lui cu alte personaje sunt de asemenea importante, atât ca forță narativă, cât și ca joc actoricesc: muzicianul Freak Storm jucat de Nick Cave e pe atât de percutant ca prezență pe cât e de oxigenat; Catherine Keneer o interpretează pe Yvonne, cea mai serioasă relație a lui Johnny; chiar și Samuel Jackson (pre-Pulp Fiction), în cele 2 minute ale sale pe ecran ca interpret de contrabas cu aspirații la vase de croazieră, e un deliciu. Și asta fiindcă toate personajele contribuie într-un fel sau altul la coming of age-ul întârziat al acestui Candide rockabilly pe cale să facă supradoză cu nostalgie. O poveste croită elegant, cu borderii de umor deadpan, filosofie postmodernistă (I’m not into ‘now’; ‘now’ is a fly’s fart in the wind) și munca asiduă a oricui a trudit în departamentele de Costume și Machiaj. (Clara Abdullah)

The Room (r. Tommy Wiseau, 2003)

Orice știți despre The Room, regizat, produs și jucat de Tommy Wiseau, tot ce s-a spus vreodată despre el, sunt doar glume de 1 aprilie, probabil inventate în alte zile ale anului, pentru confuzie maximă. Filmul este plin de scene repetitive, aparent identice, dar la o privire mai atentă nu sunt greu de observat diferențele subtile, dar majore dintre acestea. De exemplu, scenele dintre Lisa – prietena din film a lui Wiseau/Johnny – și mama ei, Claudette, sunt de referință. Cu fiecare ocazie, Lisa este cicălită de mama ei pentru faptul că aceasta îi spune direct că e plictisită de Johnny, dar într-o anumită scenă aflăm total neașteptat că mama Lisei suferă de cancer și Lisa nu simte nimic la această veste. Detaliu interesant aici, oare pentru Mark, cel puțin, chiar simte ceva? În altă scenă, în mod ironic, Claudette este cea care îl acuză pe Johnny pentru anumite fapte, iar Lisa este cea care îi ia apărarea, spunând că este un om bun. Cu siguranță, avem de-a face cu o forță cinematografică de nedescris. Momentele mai dramatice din film sunt compensate de momente liniștitoare în care vedem aproape toate personajele masculine din film jucând o forma rudimentară de fotbal american, făcând pase, cum e in slang-ul nostru românesc.

Aceste momente se simt ca o celebrare a vieții, aceasta fiind redusă la momentele simple și APARENT inutile în care nimic nu e mai frumos decat să arunci o minge cu prietenii. Pe lângă aceste cadre liniștitoare și „prietenoase,” avem momente în care filmul aparent își „încarcă” scenele cu diverse cadre cu San Francisco, uneori filmate pe timp de zi, alteori pe timp de noapte. E ca un loading screen de joc video sau ca un buffering de video (iarăși, o nouă formă de cinema). Mai sunt încă multe scene breathtaking în film care abia așteaptă să fie savurate de către cinefilii îndrăzneți. Nu e de mirare faptul că Wiseau a avut un buget total de șase milioane de dolari pentru acest film și nici faptul că a cheltuit o mare parte din ei concediind mai mulți oameni dintre cei ce au muncit pentru această capodoperă. Nu oricine e menit să conceapă magnitudinea acestui film. Este tot ceea ce Citizen Kane putea fi, dar nu a fost. (Daniel Toader)

Mindwalk (r. Bernt Amadeus Capra, 1990)

E un film de văzut în serile în care eseul de scris pentru examenul de a doua zi devine o experiență atât nedorită, pe cât de redundantă. Este un produs de calitate recomandat amatorilor de filosofie și înțelepciune. Că secolul XVII a fost o perioadă atrăgătoare pentru cultură și că a avut miturile ei, ne este arătat cum acestea subzistă în viețile personajelor – dintre cele alese, care transpiră bună educație și gusturi dintre cele fine -, la discuția purtată într-o continuă plimbare, pesemne aluzie la Aristotel, desi e vorba de Descartes. De remarcat și că filmul e util actrițelor care poartă pică pe plasticitatea temerară a lui Liv Ullman și care vor cu sete să o vadă în suplimentare momente de pomină. Sursă bună de citare în cele academice, este un film profund ținând cont că reconstruiește nu doar ideile de geniu ale unui om, ci și aspectele intime, simple, atât de greu de „prins” în imagine, precum apetența pentru birturi și patima duelurilor pentru femei. O profundă meditație despre om și natura în care persistă. (Andrei Simionescu-Panait)

Сталкер (r. Andrei Tarkovsky, 1979)

Strălucirea eternă a geniului nemărginit

01010011 01110100 01100001 01101100 01101011 01100101 01110010 00100000 01100101 00100000 01101111 00100000 01110000 01101111 01100101 01111010 01101001 01100101 00101100 00100000 01100101 00100000 01101111 00100000 11001000 10011001 01101111 01100001 01110000 01110100 11000100 10000011 00101100 00100000 01100101 00100000 01110101 01101110 00100000 01110011 01110100 01110010 01101001 01100111 11000100 10000011 01110100 00101100 00100000 01100101 00100000 01101111 00100000 11001000 10011001 01101111 01100001 01110000 01110100 11000100 10000011 00100000 11001000 10011001 01101001 00100000 01110101 01101110 00100000 01110011 01110100 01110010 01101001 01100111 11000100 10000011 01110100 00101110 00100000 01000101 01110011 01110100 01100101 00100000 01101101 01101111 01101101 01100101 01101110 01110100 01110101 01101100 00100000 11000011 10101110 01101110 00100000 01100011 01100001 01110010 01100101 00100000 01100010 01110010 01110101 01110100 01100001 01110010 01110101 01101100 00100000 11000011 10101110 11001000 10011011 01101001 00100000 01110011 01110100 01110010 01101001 01100111 11000100 10000011 00100000 01101110 01110101 01101101 11000100 10000011 01110010 01110101 01101100 00100000 01101100 01100001 00100000 01110000 01101001 01111010 01111010 01100101 01110010 01101001 01100001 00100000 01001010 01100101 01110010 01110010 01111001 00101110 00100000 01010011 01110100 01100001 01101100 01101011 01100101 01110010 00100000 01100001 01110010 01100101 00100000 01110100 01101111 01100001 01110100 01100101 00100000 01110010 11000100 10000011 01110011 01110000 01110101 01101110 01110011 01110101 01110010 01101001 01101100 01100101 00100000 01100011 01100001 01110010 01100101 00100000 01100001 01110101 00100000 01101101 01100001 01100011 01101001 01101110 01100001 01110100 00100000 01110011 01110101 01100110 01101100 01100101 01110100 01110101 01101100 00100000 01101111 01101101 01110101 01101100 01110101 01101001 00111010 01100011 01101001 01101110 01100101 00100000 01110011 01110101 01101110 01110100 00111111 00100000 01100100 01100101 00100000 01100011 01100101 00100000 01110011 01110101 01101110 01110100 00100000 01100001 01101001 01100011 01101001 00111111 00100000 01100101 01111000 01101001 01110011 01110100 11000100 10000011 00100000 01110110 01101001 01100001 01110100 11000100 10000011 00100000 01100100 01110101 01110000 11000100 10000011 00100000 01101101 01101111 01100001 01110010 01110100 01100101 00111111 00100000 01000101 01101100 01100101 01101110 01100001 00100000 01010101 01100100 01110010 01100101 01100001 00100000 01101111 00100000 01110011 01100001 00100000 01110010 01100001 01101101 01100001 01101110 01100001 00100000 11000011 10101110 01101110 00100000 01101001 01101110 01100011 01101000 01101001 01110011 01101111 01100001 01110010 01100101 00111111 00100000 01100100 01100001 01100011 11000100 10000011 00100000 01101111 00100000 01100110 01100101 01101101 01100101 01101001 01100101 00100000 01110011 01110000 01110101 01101110 01100101 00100000 01100011 11000100 10000011 00100000 01100101 00100000 01110110 01101001 01110010 01100111 01101001 01101110 11000100 10000011 00101100 00100000 01101111 01100001 01110010 01100101 00100000 01110011 01110000 01110101 01101110 01100101 00100000 01100001 01100100 01100101 01110110 11000100 10000011 01110010 01110101 01101100 00111111 00100000 01010100 01101111 01100001 01110100 01100101 00100000 01100001 01100011 01100101 01110011 01110100 01100101 00100000 11000011 10101110 01101110 01110100 01110010 01100101 01100010 11000100 10000011 01110010 01101001 00101100 00100000 11001000 10011001 01101001 00100000 01101101 01110101 01101100 01110100 01100101 00100000 01100001 01101100 01110100 01100101 01101100 01100101 00101100 00100000 11000011 10101110 11001000 10011001 01101001 00100000 01100111 11000100 10000011 01110011 01100101 01110011 01100011 00100000 01110010 11000100 10000011 01110011 01100011 01110000 01110101 01101110 01110011 01110101 01101100 00100000 11000011 10101110 01101110 00100000 01100001 01100011 01100101 01110011 01110100 00100000 01100110 01101001 01101100 01101101 00100000 01110100 01101001 01110100 01100001 01101110 01101001 01100011 00101100 00100000 01101101 01101111 01101110 01110101 01101101 01100101 01101110 01110100 01100001 01101100 00100000 11001000 10011001 01101001 00100000 01101101 01100001 01100111 01101110 01101001 01100110 01101001 01100011 00101110 00100000 (Alexandru Vizitiu)