Episodul 5 – Sit-in

Acum că am plecat din partea de expozițiune a sezonului, Lena Dunham începe să-și pună personajele în situații la care atât ea, cât și ele par să se raporteze mai bine. Episodul acesta pare mai mult inspirat de evenimente reale și se simte atât în scriitură, cât și în jocul actorilor. Nu mai avem, ca până acum, niște experiențe prin care Hannah trece fără să se schimbe major (doar ca direcție în carieră), ci una care pare să o afecteze mai mult și la care reacționează emoțional mai veridic.  

Până acum sezonul s-a desfășurat cu fiecare personaj având propria poveste și funcționa foarte bine așa. Asta pentru că Girls are personaje bine individualizate, care funcționează la fel atât împreună, cât și separat. Acesta este lucrul care ne permite să spunem că Marnie spunând că Shoshanna a suferit mai puțin decât ea într-un context similar este a Marnie thing to do, sau că Jessa făcându-și nevoile în stradă e a Jessa thing to do și tot așa. Sit-in este un bun exemplu. De la tratamentul hiperprotectiv al Shoshannei față de foarte afectata Hannah, la nepăsarea Jessei și, într-un final, la tough love-ul optim pe care îl primește protagonista de la Marnie, se reiterează raporturile dintre personaje printr-o situație comună în care toate reacționează tipic, dar nu previzibil. Un episod în care s-a întâmplat ceva similar, dar cu o atmosferă mult mai tensionată, este Beach House.

În episodul acesta, vedem, în detaliu, cum reacționează Hannah după ce află că Adam are o nouă iubită cu care locuiește acum (și că i-a dispărut și canapeaua). Cele trei prietene încearcă să o liniștească (și să o scoată din apartament), fiind cumva echivalentul bolurilor de terci din Goldilocks – una prea fierbinte, una prea rece și una perfectă, ele vin la ea și încearcă să discute, evident agravându-i depresia.

Shoshanna ajunge prima și are soluții à la milennial. Îi spune lui Hannah că a slăbit și are un discurs ca din comediile cu adolescenți, ba ne așteptăm la un montaj cu cele două în pijamale ascultând Adele și mâncând înghețată. O caută pe Mimi-Rose Howard, this rando hussy, pe net doar ca să afle că este, de fapt, o persoană foarte tare, și e dată afară.

Modul în care vede Shoshanna problema despărțirii, ca pe o fatalitate, ne dovedește încă odată superficialitatea ei. Iar faptul că, înainte să înceapă să o consoleze pe Hannah, o întreabă dacă este singura care nu știa de toată treaba subliniază asta.

La cealaltă extremă o avem pe Jessa, care intră, își aprinde o țigară, îi spune protagonistei ca ea a fost cea care le-a făcut cunoștință lui Adam și Mimi-Rose și insistă ca i-ar fi zis lui Hannah de relația celor doi deja. Așa cum s-a întâmplat pe tot parcursul serialului, ea nu pare să se implice emoțional prea mult în situație și în nici un caz nu empatizează. Deși argumentele ei sunt juste și e clar că relația este benefică pentru Adam, modul în care o tratează pe Hannah pare extrem de brutal.

Distantă și egocentrică, Jessa nu crede că a greșit cu ceva, pentru că în lumea ei lipsită de atașamente emoționale nu poate să înțeleagă ce a făcut greșit. Așa cum și gestul ei de a urina pe stradă este, de fapt, din cauza faptului că nu sunt destule toalete în oraș.

După această secvență, urmează două încercări de a o calma pe Hannah de la sora lui Adam (care este incredibilă în episod și are cele mai tari replici) și soțul ei și de la Ray. Cele două nu ajută cu nimic. Sora lui Adam îi povestește cât este băiatul de fericit, dar că ar putea sa fie iluzoriu pentru că lui îi place să aibă grijă de cei neajutorați ca Hannah, iar Ray este prea prins în propriile lui probleme ca să se gândească la altceva.  

Când Marnie apare (cu scuza că atunci când ea și Desi cântă intră într-o anumită stare), Hannah este deja mai calmă. Ea îi explică lui Hannah că este momentul să let go și scoate relația Adam-Hannah din zona Carrie-Mr. Big. Momentul este bine construit, în sensul în care realizăm odată cu Hannah faptul că relația cu Adam era ceva peste care va trece și că nu erau a forever couple. Printre momentele de egocentrism, Marnie reușește să găsească formula perfectă de a o liniști pe Hannah și înțelegem de ce sunt în continuare prietene, în ciuda narcisismului lor.

Climaxul emoțional este în următoarea scenă, când Adam discută cu Hannah despre relația lor în timp ce îi pansează o rană (un simbol deloc subtil). Acum înțelegem că motivul despărțirii nu era plecarea ei în Iowa, ci faptul că nu mai mergea pur și simplu. Ea plânge, el îi spune că trebuie să meargă mai departe cu alegerea asta, apoi Hannah pleacă și doarme într-un depozit împreună cu lucrurile ei. Sezonul acesta pare să aibă doar sfârșituri ciudate.

Episodul 6 – Close-up

Încă din prima scenă, înțelegem care o să fie punctul central al episodului – relațiile. Adam care o învelește pe Mimi-Rose când se trezește și îi gătește mic dejunul cu „Can’t Nobody Love You” de la The Zombies pe fundal. Scena de viață perfectă de cuplu e urmată de un cadru cu Hannah stând singură pe pat, în (ceea ce a redevenit) camera ei. Efectul comic continuă când Hannah se enervează pe Elijah (care a redevenit colegul ei de apartament) pentru că you can’t just waltz into town and eat another person’s cereal, ceea ce face destul de clar faptul că e încă foarte supărată de toată treaba cu Adam și noua lui iubită.

După care revenim la tema cuplurilor cu Marnie și Desi. Relația celor doi e folosită ca alternativă pentru cea mai sus menționată. Dacă Adam și prietena lui trec printr-o problemă reală (un avort ascuns de Mimi-Rose), ceilalți doi se ceartă despre cât de similari sunt cu trupa She & Him și tratează punctele lor divergente ca pe o criză gravă a relației lor. Pe măsură ce acest conflict continuă, Marnie începe să realizeze că a fi cu Desi nu este așa cum își imagina. Acum că ea este prietena și nu the mistress, nu mai beneficiază de același tratament și trebuie să suporte crizele lui full-time.

Scena care urmează marchează începutul crizei în relația celorlalți doi, după ce abia s-au mutat împreună și, chiar mai mult, și-au combinat cărțile în bibliotecă. Noua prietenă a lui Adam îi spune, foarte calmă, că nu pot să iasă să alerge pentru ca ea abia a făcut un avort. După ce trec prin toate detaliile, unde-ce-cum, ea concluzionează că el nu înțelege ce se întâmplă de fapt și nu vede de ce este o decizie pe care nu putea sa o ia singură.

Totuși, furia lui Adam nu pare să vină neapărat din dorința lui de a avea un copil, sau să meargă cu prietena lui la clinică pentru un avort. Problema lui este faptul că, după relația cu Hannah, a rămas angrenat într-un fel de inerție de a oferi suport moral și de a fi persoana puternică într-o relație. Dinamica de putere cu Mimi-Rose e diferită. El nu mai trebuie să fie persoana stabilă, deși asta își dorește. Se simte subapreciat atunci când nu simte că cealaltă persoană are nevoie de el și confundă dependența cu afecțiunea – un lucru normal pentru o persoană care a fost într-o relație cu Hannah.

Conflictul este rezolvat când Mimi-Rose (care, apropo, este genul de persoană care iese pe stradă în pijamale) se întâlnește cu el când încearcă să se mute. Ceea ce este interesant și important este că modul în care rezolvă problema nu este deloc apologetic și nu face niciun compromis. Deși enumeră lucruri care o fac să țină la Adam, ea nu aruncă cu declarații de iubire și nu promite că se va schimba. Ea își explică alegerea susținându-și punctul de vedere. Mimi-Rose nu este deloc nesigură ca Hannah, nu vrea să se schimbe și nu simte că trebuie să facă vreun compromis ca relația lor să funcționeze. Pentru ea, relația este mult mai mult despre partea emoțională, sau despre a te simți confortabil cu partenerul, decât este despre interdependență, și ajunge să îl convingă și pe Adam de asta.

Ceea ce trebuie menționat, totuși, este că deși bine scrisă și relevantă pentru tematica serialului, partea despre relația celor doi distrage de la personajele centrale – the girls. Oricât este de relatable materialul oferit, nu are același impact. Adam, chiar dacă este un personaj mai vechi, a fost întotdeauna un personaj secundar care are deodată propria poveste cu un alt personaj pe care abia acum îl cunoaștem. Același lucru este valabil și pentru Ray, care în acest episod, enervat de ineficiența city council-ului care nu îl ajută cu problema străzii lui zgomotoase, se decide să candideze pentru un loc în comisie. Povestea lui Ray este bine scrisă și bine dozată, dar irelevantă (cel puțin momentan) pentru povestea mai mare a serialului.

Faptul că Lena Dunham își folosește toate personajele nu este un lucru rău. Rău ar fi să apară și să dispară fără vreo logică sau relevanță. Însă un episod ca acesta, în care ai cinci povești diferite într-un episod de 20 de minute, este încărcat, îți solicită atenția fără să fie nevoie și sacrifică din timpul dedicat personajelor principale. Spre exemplu, relația Desi-Marnie și conflictele lor, deși este importantă comparativ cu relația Adam-Mimi-Rose, este îngrămădită în două scene, în vreme ce aventura lui Ray la city council are trei scene, chiar mai măricele.

De asemenea, poveștii Shoshannei pe piața de muncă i se dedică o singură scenă, iar pentru că nu mai aveau loc să bage o scenă în care și cunoaște un tip, intervievatorul o și întreabă dacă vrea să iasă la o întâlnire. Această neglijare a unui personaj este nedreaptă, căci, deși Shosh nu a fost chiar în mijlocul acțiunii niciodată, ea este importantă și trece printr-o experiență relatable pentru generația de care serialul vorbește.

Mai mult, povestea protagonistei, care are o schimbare de drum și se decide că vrea să fie profesoară, după ce este (mai mult sau mai puțin) păcălită de psihologul ei că este o persoană mai matură și mai stabilă ca niciodată și că îi place să ajute oamenii, este relatată în două scene. Una dintre scene este cu ea și psihologul, iar cealaltă este varianta Girls a unui prânz ca în Sex and the City cu toate fetele stând la bar, mâncând o salată și bând un mojito, care oricum e folosit mai mult ca un punct în care toată lumea spune prin ce trece și nu este neapărat axat pe Hannah.

Reiterând, materialul alocat fiecărui personaj nu este prost scris sau lipsit de valoare, ci este prost distribuit. Iar folosirea personajelor care deja există este chiar încurajată, atâta vreme cât raporturile de importanță se păstrează sau schimbările sunt justificate.