Teona Galgoțiu e clasa a XI-a și la fel de tineri sunt și colegii ei, care organizează Festivalul de Film Super, la care limita de vârstă a echipei de filmare este primul criteriu – toți trebuie să aibă sub 19 și să fie adolescenți. Am stat de vorbă cu Teona despre cum se prezintă filmele de liceu față de filmele de facultate (Super vs. Cinemaiubit), despre posibilitățile pe care le au adolescenții dacă doresc o carieră în domeniu și despre multe alte detalii ale festivalului de care se ocupă.

 

Acoperișul de sticlă: Teona, la a câta ediție de festival ați ajuns și cum s-a schimbat?

Teona: Teoretic e a 3a ediție, practic a doua. Prima a fost doar o proiecție, nu a fost un festival în sine, dar să zicem că am ajuns cumva la a 3-a. Și na, a crescut foarte mult. Prima oară, a fost o proiecție cu două filme de-ale lui Luca [Istodor] și ale câtorva prieteni. La a doua ediție, am avut deja un call de filme, au trimis oameni pe care nu-i cunoșteam, iar acum ne-am extins. Anul trecut am avut un workshop de film documentar, iar anul ăsta avem mai multe, și un workshop, și expoziție, organizăm și niște petreceri cu concerte ale unor trupe de adolescenți. O să avem și niște proiecții pre-festival – adică o lună înainte de festival vom face în fiecare săptămână câte o proiecție, cu discuții.

 

AdS: Câți sunteți în echipa de organizare?

T: Luca Istodor, Ioana Bogdana, Marc Solomon, Tudor Rachieruși cu mine ne ocupăm de selecție. Și s-ar putea să mai fie și Andrei Lumpan, care e și el în organizare, că am fost puțini anul ăsta și ne-am propus ca toți organizatorii să fie și selecționeri. Dar de organizare se mai ocupă și Ioana Mihali, Maria Bacila, Denisa Velicu, Sandra Drăgan și Alex Petrican.

 

AdS: Vreți să rămână un eveniment în București sau te gândești că filmele pe care le selectați ar fi bine să circule? Te gândești, eventual, să puneți filmele online?

T: Ne gândim la o caravană prin țară, dar momentan ar fi destul de dificil. Deja avem filme înscrise și din alte țări, clar am vrea să-l extindem în afara Bucureștiului.

 

AdS: Cum vă promovați call for entries, mai ales pentru filmele străine? Vi le recomandă prietenii sau puneți anunț cu festivalul pe site-uri de profil?

T: Anunțăm pe facebook, avem și parteneri media, evident că prietenilor mei, despre care știu că mai fac filme, le spun eu direct, și fiecare din organizare, la fel – e și din vorbă-n-vorbă. La licee vom merge să punem afișe cu festivalul, ca și la ediția de anul trecut, împărțim flyer-e și afișe. Prima dată am aflat prin prieteni de festivaluri de adolescenți sau de workshop-uri și proiecte, și am căutat pe net, le-am trimis un mail, le-am explicat cum e festivalul nostru, i-am întrebat dacă sunt interesați să trimită, să intre și ei în competiție, cam atât. Prieteni în alte țări nu avem încă, deci n-am avut cum să lucrăm direct cu ei. Din păcate, nu există o platformă unde să fie cumva o listă de festivaluri și proiecte de genul ăsta, să zici că putem găsi acolo toate lucrurile astea. Adică a trebuit să facem noi browsing haotic.

 

AdS: Există platforme, cum sunt Filmfreeway.com și Filmfestivallife.com, dar nu prea există restricționare. Adică tu poți spune că e un call for entries pentru filme făcute de regizori sub 20 de ani, dar nu ai cum să restricționezi efectiv înscrierea la o categorie de vârstă. Cred că v-ar fi destul de greu să selectați la sfârșit doar filmele care sunt într-adevăr calificate pentru festivalul vostru.

T: Da, asta e, că nu sunt atât de mulți adolescenți care să facă filme.

 

AdS: Sunt cu siguranță mai mulți decât acum zece-cincisprezece ani. Care e ponderea între București și provincie? Și pentru că e o preocupare a noastră, care e raportul dintre fete și băieți?

T: Cei mai mulți sunt din București, dar avem și din provincie. Sunt mai mulți băieți decât fete, iar fetele sunt mai degrabă actrițe sau asistente de regie. La Let’s Go Digital sunt mai multe fete de obicei.

 

AdS: Cam ce teme observi să-i intereseze?

T: Dragoste, relația cu părinții – în majoritatea filmelor e un moment în care se ceartă cu părinții și pleacă de acasă.

 

AdS: De la ce ediție ați primit și filme din afară și cam care e ponderea între recolta din țară și cea internațională?

T: Avem de la ediția asta și încă mai așteptăm înscrieri. Nu cred că sunt chiar jumi-juma, sunt un pic mai multe românești, dar e destul de echilibrat. De fapt, am avut și anul trecut niște filme din America, la care am ajuns printr-un prieten. Unul dintre băieții din organizare locuise în America, niște prieteni de-ai lui, de-acolo, făcuseră niște filme pe care le-am proiectat. Dar atât, în rest erau doar românești. A, și chiar am avut o secțiune care se chema America vs. Bârlad, în care erau niște scurtmetraje făcute prin Asociația VIRA, în Bârlad – astea erau documentare –, iar cele americane erau la granița dintre ficțiune și documentar.

 

AdS: Cum funcționează producția de filme la adolescenți, ce mijloace au? Presupun că ai putut să îți faci o părere în urma vizionărilor și discuțiilor – te ocupi și de selecție, nu?

T: Da, mă ocup de anul ăsta și de selecție, anul trecut nu. Majoritatea filmează cu DSLR-uri, practic nu au bani de nicăieri, eventual mai vorbesc cu cineva și primesc aparatura. Adică mai sunt câțiva care au boom-uri – acum, chiar lavaliere nu cred că au –, cumva vorbesc între ei și fac împreună. Uite, la [Liceul Gheorghe] Lazăr e o echipă de film super dotată, mare, au tot felul de chestii și ei cumva cred că au mai primit și bani. De curând cineva le-a făcut o donație anonim, „a, îmi place ce faceți, uitați nu știu câți bani”. Dar de obicei sunt producții super mici. Vine cineva cu o idee, scriu un scenariu colectiv, după aia caută actori, dar cumva tot între prieteni, fără probe. Fiecare lucrează cu cine îi e prieten.

 

AdS: Ai observat să se facă echipe?

T: Da, sunt grupuri în care sunt prieteni și fac filme împreună. Adică anul ăsta am primit tot așa, filme făcute de echipele de la care am primit la ediția trecută și la prima ediție. Adică au rămas. A, și ce m-a bucurat foarte tare a fost că anul trecut am primit multe filme deja făcute, dar anul ăsta super multă lume a făcut filme pentru festival. Auziseră de festival și voiau să participe.

 

AdS: Ce te interesează când faci selecția?

T: Nu căutăm ceva anume, adică nu ne setăm ceva în cap. Bine, eu nu pot să vorbesc despre cum au făcut ei selecția la ediția trecută, că nu am fost, dar știu că au vorbit mult, a venit fiecare cu argumentele lui cât să ajungă la un punct comun. Să nu renunțe la un film numai pentru că unuia nu i-a plăcut.Ce mi-a fost mie destul de greu să înțeleg, că am învățat și eu niște chestii lucrând la festival, e că pentru a face un festival tot trebuie să ai niște criterii de selecție, că înainte să fac parte din festival, dacă m-ai fi întrebat, aș fi spus că orice film e trimis ca să fie proiectat și merită tocmai ca să vezi cât de diverse pot să fie discuțiile în urma lor.

 

AdS: Cam cât spațiu de proiecție ar fi? Adică aveți slot-uri de proiecție clar definite, la o oră jumate, două ore sau?

T: Da, anul trecut am avut două calupuri de vreo oră, una după alta.

 

AdS: Reușiți să aduceți regizorii în București?

T: Da, chiar au venit. Sunt super entuziasmați, nici nu trebuie să-i convingem noi. Vor să vină. E și Q&A după fiecare calup, și mi-a plăcut că se pun întrebări. La festivalurile la care am fost eu, am observat că e un pic mai greu să pornești discuția, trebuie ca moderatorul să înceapă cu o întrebare-două.

 

AdS: Și de multe ori publicul e inhibat că se gândește că poate pune o întrebare naivă sau prostească. Na, o tactică e să pui întrebări naive sau simpliste, ca să încurajezi comunicarea și să umbrești cumva autoritatea poziției de moderator. Dar la voi poate să fie vorba și de o energie a echipei, că toți sunt tineri, la primul film, entuziaști. Chiar, ți-ai dat seama cam pentru câți dintre ei e de la început un hobby asumat, adică doar o încercare?

T: Sincer, cei care au participat până acum sunt destul de deciși că asta vor să facă în viață.

 

AdS: Cam care e media de vârstă?

T: 16-17, să zic. Nu am avut așa mici, gen 13 ani. Cea mai mare vârstă cred că a fost 18, la ediția trecută.

 

AdS: Spuneai că aveți un workshop. Pentru ce e cel de anul acesta și cine le ține?

T: Anul ăsta îl țin cei de la Asociația Vira, îl organizează ei în totalitate, și se numește „Primul meu documentar”. Se va întinde pe o perioadă lungă de timp, o lună, în care vor avea discuții din când în când, în timp ce se face filmul. Anul trecut a fost un workshop de o săptămână, am avut mai mulți oameni care au vorbit la Bastilia. Și tot așa, participanții au primit camere și au filmat în perioada asta.

 

AdS: Cine a vorbit la Bastilia?

T: Nu mai țin minte, dar fiecare avea câte o secțiune separată. Eugen Istodor parcă a vorbit despre etică în filmul documentar, altcineva a vorbit despre partea asta de vizual. Am încercat să facem în așa fel încât atelierele astea să se completeze.

 

AdS: Îți dai seama care sunt tendințele? Ce-am mai văzut noi au fost filme care copiau filmele hollywoodiene de gen, deși sunt multe care încearcă să copieze tropi de film de artă. Dar bănuiesc că e mai fun decât Cinemaiubit.

T: Da, asta e un pic deranjant. Încearcă să copieze niște mecanisme. Mi se pare că dacă ar fi să împart în trei categorii mari filmele pe care le primim, aș spune că sunt cele care se duc în direcția asta cumva comercială, de film american de Hollywood, și ce mai găsim prin cinematografe. Apoi, după filmul românesc, cu cadre foarte lungi, cu puțin dialog – e clar că sunt influențate de filmul românesc. Și mai avem filme experimentale, și astea mi se par mie cele mai interesante, că nu încearcă să se ducă într-o direcție anume.

 

AdS: Când spui „experimental” te referi la faptul că regia e mai importantă?

T: Da, și că se joacă vizual, dar și ca poveste. Când zic experimental mă refer la vizual, că sunt haotice și surprinzătoare.

 

AdS: Ai fost în ultimul an la Cinemaiubit? Sunt curioasă cum vezi diferența dintre filmele studențești și cele făcute de adolescenți.

T: Da, am fost mai mult anul ăsta, mai puțin în anii trecuți. Mi se pare că sunt destul de asemănătoare, doar că alea de la Super sunt puțin mai nesigure ca direcție. Astea de la Cinemaiubit par făcute în urma unor discuții mai riguroase, par să se ia în serios. Pe când la Super cred că e chestia asta în spatele filmelor, că „da, noi suntem adolescenți și totuși suntem la început.” Sunt mai permisivi cu ei înșiși.

 

AdS: Asta e o divagație, dar ți se pare că tinerii care sunt interesați de film, și din București, dar și din provincie, dacă-ți poți da seama, au oportunități în afară de Festivalul Super și Let‘s Go Digital? Dacă practic e mediul foarte viu pentru ei sau dacă trebuie să aștepte să intre la facultate, să-și primească niște direcții de acolo.

T: Mie mi se pare că în ultima vreme sunt din ce în ce mai multe evenimente organizate pentru adolescenți. Sunt multe proiecții de filme, workshop-uri mai puțin – în afară de LGD și atelierul nostru pe documentar, mai sunt în Bârlad, alea făcute de Vira. Dar mi se pare că dacă le cauți tu, că nu vin așa la tine, nu sunt atât de mari încât să poți să nu faci nimic și să vină ele la tine, dar mi se pare că dacă ești pasionat de asta, ai ce să faci. Și dacă nu, te aciuezi așa pe lângă festivalurile mai mari, ca intern. Chiar ai ce să faci, iar asta e ceva ce mă enervează pe mine. Mi se pare că majoritatea adolescenților zic că „a, nu se întâmplă destule chestii, că eu aș face nu știu ce” – ceea ce mi se pare că e o tâmpenie. Eu am mai și organizat proiecții de film, iar pe Facebook zice toată lumea că vine, dar la proiecție nu se întâmplă nimic – nu vin. Și dacă vin, nu sunt comunicativi. Probabil că foarte mulți sunt timizi, le e rușine să aibă discuții după filme.

 

AdS: Crezi că funcționează mai bine programele de tipul LGD și Super pentru că pornesc de la ceva ce fac ei? Nu vreau să sune cinic, dar cred că foarte mulți pleacă cu mai mult entuziasm decât păstrează pe drum, în sensul că la 17 ani cu toții ne credem Quentin Tarantino, dar mai târziu ne dăm seama că Tarantino e la Hollywood și noi nu suntem acolo. Tinerii din România au tot cam aceleași mijloace de producție cu care a plecat la drum Cristi Puiu și poate, dacă își dau seama de asta, îi interesează să încerce explorări similare. Cumva, sunt curioasă dacă făcând filme și vorbind despre ele, începi să-ți dai seama cum funcționează cultura și practic ce-ți place, ce nu-ți place, ce reții, ce e de la tine, ce copiezi din alte filme. Mă întreb dacă e un început de a înțelege cinemaul și cultura, să faci filme, și dacă crezi că funcționează în felul ăsta.

T: Da, eu sunt de acord că e mult mai ușor să ajungi la adolescenți, adică să ai niște discuții mai complexe să zic, dacă pornești de la ei și ce-i interesează pe ei, de ce i-ar interesa să facă filme, decât dacă le arăți niște filme și după aia încerci să discuți cu ei. E adevărat că la cinema sunt filme cu care suntem obișnuiți și după aia, când vrem să vedem alte filme, nu-i așa simplu să facem asta.

 

AdS: Da, că nu știm să le citim. Cum funcționați administrativ și legal?

T: Avem 3 zile de festival, la prima ediție știu că Luca, nu mai știu dacă prin părinții lui sau niște prieteni, a reușit să facă la studio, și după aia știu că și la ediția de anul trecut, și la ediția de anul acesta, noi nu ne luăm bani pe bilete, toți rămân la Studio. Asta e înțelegerea. La Bastilia, unde am avut workshop-urile anul trecut, doar le-am propus și au fost de acord. Și de obicei așa facem cu toate. De exemplu, și proiecțiile de luna asta, de dinainte de festival, vor fi la Acuarela. Inițial nu eram siguri ce filme vom proiecta, dar am avut o discuție despre cum putem obține drepturi de proiectare, iar cei de la Acuarela au spus că atâta timp cât noi ne asumăm responsabilitatea, ei sunt OK.

 

AdS: A, deci nu sunt filme ale concurenților, sunt filme pe care le alegeți voi și le proiectați.

T: Da, vrem să raise awareness asupra festivalului, să vină lume la proiecțiile alea. Și ne-am decis să luăm filme care sunt deja public domain, cum sunt Zero de conduit, Sita Sings the Blues.

 

AdS: Ce s-a întâmplat cu oamenii de la prima ediție?

T: Nu chiar toți, dar majoritatea au continuat, au mai făcut filme pe lângă cel proiectat la ediția de atunci.

 

AdS: Poți să ne spui în ce puncte ai altă părere decât Luca? Ai spus de la început că ai altă viziune decât el, iar din discuție am înțeles că ai trage mai mult spre experiment vizual – ai spus asta ca și cum ar fi mai degrabă părerea ta. Dar în rest mi se pare că faci o descriere de ansamblu a festivalului.

T: Da, cumva, în mare, noi vrem aceleași lucruri cu festivalul ăsta – asta e clar. Doar că eu sunt mereu exagerat de deschisă, vreau să las mult spațiu în tot ce fac. Poate dacă aș face eu un festival, aș merge mai mult pe zona asta de experimental, aș vrea chiar un workshop în cadrul festivalului, să fie făcut de noi, între noi, nu neapărat cu adulți implicați, pe ideea asta de exercițiu.

 

AdS: Èši se pare că el trage mai mult spre o zonă de cinema mai crafty, să demonstrezi că ți-ai însușit niște lucruri și tu ai vrea ceva mai ludic?

T: Da, eu vreau să fie mai ludic. Nu neapărat că el se ia mai în serios cu asta, dar e mai mult pe ideea de festival – nu comercial – dar ceva care să fie mai organizat, cu o selecție riguroasă bazată pe criterii clare. Uite, de exemplu, când noi hotărâm că un film e prost, e pentru că e patetic. Primim multe filme care încearcă să copieze stilul ăsta hollywoodian, dar cu replici dramatice și montaj din ăsta. Din punctul meu de vedere, mi se pare bine să le proiectezi și pe alea, să le discuți. Eu așa aș vedea festivalul ăsta, ca un loc în care poți să discuți foarte mult, iar asta nu se prea întâmplă pentru că sunt reticenți. Și ce sper eu de la acest festival este să ne cunoaștem între noi mai mult decât profesional, să se creeze un fel de context în care să fie mai mulți impulsionați să facă filme, să nu fie doar un festival, ci o platformă.