Elvis se droga

„Să ne oprim pentru un moment, să ne gândim la pildele importante și relevante pe care eu și Teller le-am învățat de la Regele Regilor… Elvis Aaron Presley a murit în 1977. S-a născut și a trăit într-o eră în care majoritatea poporului din tărâmul său erau alfabetizați. Avem numeroase mărturii de primă mână despre viața lui Elvis. Avem documente de încredere, medicale, muzicale și în alte privințe. Chiar și așa, sunt oameni – mulți oameni – care insistă că Elvis nu e mort. Vă sună cunoscut? Chiar și zecile de cărți scrise de oamenii care l-au cunoscut pe Elvis conțin povești contradictorii despre viața lui Elvis. Vă sună cunoscut? Sunt oameni care insistă că Elvis nu se droga. Vă sună cunoscut? Da.. nici nouă. Avem fotografii cu Elvis în morgă, țeapăn ca o ușă nenorocită! Și timp de douăzeci și cinci de ani circulă povești că el nu ar fi mort. În cartea Fit For A King, o lucrare importantă despre obiceiurile alimentare ale lui Elvis, autorul sugerează că pentru a-i face rețeta preferată de pui a lui Elvis, o să ai nevoie de trei sferturi de un pahar de făină, sare, paprika și piper. În Are You Hungry Tonight, incursiunea definitivă în mâncărurile preferate ale lui Elvis, rețeta de pui prăjit iubită de Rege cere o jumătate de cupă de făină, sare și piper. Diferențe mari! Cu un sfert mai puțin de făină și fără paprika! Erezie nenorocită! Acum imaginează-ți cât de greu va fi să-ți dai seama care e rețeta adevărată peste două mii de ani. Elvis nu se droga.”

Monologul de mai sus e rostit de Penn Jillete în emisiunea Bullshit, moderată de el și colegul lui mut, Teller. Doi iluzioniști, care îl idolatrizează pe Harry Houdini și au construit întreaga premiză a emisiunii lor pornind de la o practică a acestuia – care a încercat s-o contacteze pe mama sa moartă cu ajutorul unor clarvăzători, dar Houdini (un iluzionist expert în minciună și trucuri) a recunoscut imediat ce fel de trucuri foloseau clarvăzătorii, așa că și-a petrecut ultimii ani din viață dezmințind și umilind în public tot felul de escroci (nu numai clarvăzătorii). Motiv pentru care primul lor episod îi atacă pe cei care suțin că pot contacta morții – cu Penn lângă o machetă a pietrei de mormânt al lui Houdini în studioul celor doi, de un alb orbitor, plângându-se „Harry, îți vine să crezi? Același căcat pe care l-ai dezmințit acum aproape un secol nu a încetat. Și chiar se bucură de o resurgență”.

Tot în primul episod cei doi explică de ce folosesc un limbaj „colorat” când vorbesc despre escroci. Aparent, în S.U.A, dacă îl faci pe cineva „escroc” și îi desfințezi întreaga scamatorie, acesta (sau aceasta) te poate da în judecată pentru defăimare, dar dacă îl insulți (de exemplu dacă l-ai descrie ca „bulangiu”) și numești operațiunea lui bullshit (adică spui că mănâncă căcat), atunci nu-ți poate face nimic. Partea frumoasă a acestei „limitări” e că Penn (și de vreo două ori, când se obosește să vorbească, Teller) e un virtuos al înjurăturilor: puțini indivizi (poate doar Samuel L. Jackson) poate să numească pe cineva motherfucker și să o facă să sune ca un poem al bardului – după unii, care susțin că Shakespeare nu și-a scris operele și care s-au botezat anti-Stratfordians, un bulangiu (după mine, ei sunt sunt bulangiii, de fapt).

Partea și mai frumoasă, pentru mine, e că opiniile celor doi se aliniază perfect cu cele ale mele. Penn și Teller se identifică drept libertarieni (ca mine, într-o anumită măsură), prin urmare ei atacă absolut orice consideră că inhibă libertatea individului. Lista de subiecte e lungă: reciclarea (care e inutilă), ideea că delfinii sunt inteligenți (nu sunt, cel puțin nu într-un mod excepțional), cărțile self-help (care sunt o mare scamatorie și o mare pagubă pe mentalitatea omului de rând, membru al clasei de mijloc), pacea globală (imposibilă atâta timp cât omul e specia dominată) sau violența cauzată de jocuri video (o minciună politică).

Penn și Teller pot aborda aceste subiecte – mai ales subiecte ușor de ridiculizat precum OZN-urile sau existența lui Big Foot – pentru că, fiind iluzioniști, experți ai minciunii, și-au petrecut mare parte din viață manipulând percepția oamenilor asupra ce e real și ce nu e. Mai mult, datorită convingerilor lor politice, nici măcar nu susțin că sunt infailibili, iar ultimul lucru pe care l-ar dori este să-i manipuleze pe oameni să creadă doar ce văd și ce aud. Ei doresc să încurajeze gândirea critică și scepticismul (oare de ce îi ador?).

Așa că, din dorința de a susține gândirea critică, am făcut o listă de cinci episoade cu subiecte pe care le consider important de recunoscut, analizat și criticat de orice român. Vă încurajez să căutați aceste episoade (multe dintre ele se găsesc pe Youtube, nu tocmai legal, dar Showtime, canalul care produce Bullshit, tolerează aceste clipuri). Without further ado:

• The Bible: Fact or Fiction? – Citatul despre Elvis nu aparține unui episod despre Rege, ci despre credința în evenimentele din Biblie. Care, în caz că nu știai, sunt bălegar. De fapt, aș pune orice episod despre religie în această listă, un cancer, pe care am lăsat-o să crească în putere și e una dintre cele mai corupte instituții din România. Dar, după mine, problema nu în întregime a religiei organizate, ci a noastră, care ne rugăm de fiecare dată când trecem pe lângă o biserică.

• Alternitive Medicine – Un episod despre leacuri băbești, evident cu o opinie negativă despre aceste tămăduiri, care în țara noastră sunt cumpărate din cauza unor superstiții arhaice sau un compromis al oamenilor săraci și prea speriați să se lupte pentru un sistem medical mai bun.

• War on Drugs – Un „război” neoficial la noi, dar unul care este purtat. Unul ce creează, ca în America, mai multe probleme decât rezolvă.

• Easy Money – Despre jocuri piramidale, escrocherii financiare și Multi-Level Marketing. Știți voi, companiile care au împânzit România și care îți spun că te îmbogățești rapid, din confortul propriei tale case, dar doar dacă le dai lor bani mai întâi și le vinzi produsele.

• Old People – Nu e vreun secret că bătrânii din România sunt tratați oribili (împreună cu săracii, copii, liceenii, studenții, tinerii, cei trecuți de treizeci de ani…). E unul dintre cele mai bune episoade ale emisiunii (se poartă o discuție tragică și profundă despre eutanasierea voluntară) și exprimă în cel mai frumos mod posibil umanismul celor doi.