The Wars to Come nu poate fi inclus în rândul celor mai bune episoade ale serialului Game of Thrones. Ca toate primele episoade ale unui sezon din acest serial, e ocupat cu înșiruirea personajelor importante și pregătirea terenului pentru evenimentele șocante din următoarele episoade. În același timp, episodul ne arată de ce serialul este atât de captivant și popular. Aici întâlnim decoruri, costume și efecte impresionante, o structură narativă complexă, personaje excelent construite și jucate de actori talentați, teme și subiecte ambițioase. Ca toate poveștile de fantezie și S.F. cu adevărat bune, A Song of Fire and Ice (și evident, serialul care l-a adaptat) nu este apreciată pentru monștri, bătălii sau castele (și planete, dacă subgenul este Space Opera) fantastice. Ca Lord of the Rings (J.R.R. Tolkien), Black Company (Glen Cook) și Foundation (Isaac Asimov), universul lui George R.R. Martin este o reflecție elaborată și complexă asupra lumii în care trăim, prin ea vedem frânturi de imagini și momente din propria noastră viață și societate.

La sfârșitul episodului, Mance Rayder, care e condamnat la moarte, îi spune lui Jon Snow: the freedom to make my own mistakes is all I ever wanted. Sunt multe de spus despre filosofia de viață a lui Mance – în primul rând, că a fost mult mai bine conturată în carte. Asta e marea problemă (cel puțin pentru mine, dar suspectez că și pentru alți cititori) cu  adaptarea cărților din seria A Song of Fire and Ice. Game of Thrones respectă temele, ordinea evenimentelor, acțiunea (atunci când îi permite bugetul) și evoluția personajelor importante – și câteodată, pe cât posibil, traseul unor personaje minore ca Grey Worm sau Thoros –, dar cărțile sunt atât de lungi și numărul de personaje e atât de mare (cineva a calculat că sunt peste șase mii de personaje care apar sau sunt menționate în cărți), încât uneori am impresia că scenele individuale și unele persoanaje nu au loc să respire. Acest lucru e deficitar pentru parcursul lui Mance, deoarece actorul pe care l-au distribuit în rol, Ciarán Hinds, este talentat și carismatic. În doar câteva minute, cât a avut la dispoziție să exprime tot conflictul lui Mance provocat de oferta lui Stannis și livrată de Jon (de a jura credință lui Stannis și să-i recrutezepe venetici în armata sa), Hinds creează prin doar câteva expresii subtile și replici de dialog o lume interioară extrem de complexă.

Dar scenele de la Zid semnalează o schimbare în regulile acestei lumi. La fel și scenele cu Cersei, unde întâlnim pentru prima oară un membru al cultului religios cunoscut sub numele de Sparrows. Prima scenă din Game of Thrones este tot despre Cersei,care călătorește în trecut, și este un flashback în care suntem martori la un eveniment din copilăria reginei care i-a influențat întreaga viață. În această scenă, o tânără Cersei împreună cu o prietenă (numele ei din carte este Melara) merg la o vrăjitoare numită Maggie Broasca (în engleză Maggie The Frog), care îi prezice viitorul. Situația din scena cu Maggie – și repercusiunile acestei profeții – trimite către o temă importantă pentru romanele seriei A Song of Ice and Fire, și anume aceea al poziției femeii într-o societate dominată de mentalitatea patriarhală. Deși Cersei este fiica celui mai puternic nobil de pe continent, ea nu aspiră la statutul de mare războinic sau om de stat. Marea ei ambiție e să se căsătorească cu cel mai puternic monarh. În Westeros-ul de inspirație medievistă, ele sunt siluite, au foarte puțină libertate personală, iar singurele două lucruri valoroase pe care le posedă sunt zestrea și fertilitatea. Dacă serialul urmărește firele narative pe care cred eu că le va urmări, sezonul va fi unul despre revoluție, despre schimbarea modului în care oamenii relaționează cu instituțiile de control (religia, statul, banca), lucru care se va influența și rolul femeii în această societate, atât în mai bine, cât și în mai rău.