S-a furat o bombă de Ion Popescu-Gopo apare în 1961, în plin Război Rece, când amenințarea nucleară plana ca un spectru deasupra cursului normal al vieții cotidiene. Spaima se materializa doar în visele oamenilor și în filme, unde dușmanul era transformat într-o forță extraterestră. Fără să fie părtinitor cu vreuna dintre tabere, filmul râde atât de americani, cât și de cei din blocul estic, punând accentul pe absurdul situației, luând forma unui hibrid între comedia slapstick, filmul cu gangsteri și filmul de animație.
Stilul artificial și neverosimil reprezintă un comentariu ironic al autorului vizavi de cursa înarmării din timpul Războiului Rece ruso-american. Acest efect este construit pe mai multe paliere, pornind de la intriga prezentată încă din titlu – ipoteza că cineva ar putea efectiv să fure o bombă – și continuând cu decorul butaforic, jocul actoricesc caraghios, de mim și nu în ultimul rând coloana sonoră care nu servește povestea, ci o ironizează și o sabotează la fiecare pas.
Deși nu avem de-a face cu un film mut, dialogul este exclus din spațiul sonor (sau pe alocuri limitat la niște onomatopee ridicole), acesta fiind populat doar cu efecte sonore și muzică. Însă chiar și efectele sonore sunt un fel de butaforii în raport cu sursa sunetului reprezentată în cadru: împușcăturile sună ca o tigaie lovită cu o lingură, elicopterul sună ca un uscător de păr, pașii sună ca tastele unei mașini de scris etc.
Pe lângă efectul de dinamitare a verosimilitudinii, se mai remarcă un efect de caricaturizare a personajelor, precum se întâmplă în cazul gangsterului gras al cărui strănut recurent sună ca un balon care se dezumflă, scârțâitul piciorului protetic al căpeteniei mafioților sau gibberish-ul zgomotos cu care excentricul cântăreț de rock’n’roll își delectează audiența.
Printre sunetele aparent diegetice remarcăm și sunete care transcend diegeza și reprezintă subiectivitatea și emoțiile personajelor, precum sunetul bătăilor cardiace care apare ori de câte ori personajele sunt victimele unei presiuni psihologice sau emoționale, de obicei în situații care au de-a face cu destinul bombei. Efectele sonore extradiegetice creează o relație între personaj și spațiul din afara cadrului, cum este situația sunetului de elicopter/avion care apare ca o amenințare ori de câte ori personajul principal își arată intenția naivă de a culege o floare albă de pe câmpul arid.
Muzica folosită în film ironizează stereotipurile muzicale folosite în filmele hollywoodiene de gen. Țiuitul alienant de pe câmpul pustiu redat în crescendo care culminează cu apariția elicopterului ostil, precum și efectele de percuție și alămurile care însoțesc intervenția „mascaților” fac referire la atmosfera apăsătoare a thriller-ului. Muzica jazzy, ce însoțește încercările eșuate ale unei mafii inocente și galante de a recupera bomba de la un cărăuș naiv, face cu ochiul către registrul comediilor slapstick și cel al benzilor desenate Warner Bros. În momentul în care personajul principal „citește” pe avizierul sălii de cinema storyboard-ul filmului care rulează înăuntru, auzim viori din ce în ce mai alto asociate cu țipete și alte sunete grotești ce trimit la genul horror. Când eroul se îndrăgostește de controloarea din autobuz, apoi o însoțește acasă și petrec împreună o noapte și o dimineață ce construiesc preview-ul unui paradis conjugal, muzica suavă, alcătuită din acorduri de harpă, flaut, pian și vioară pe fundal, întregește atmosfera de vis, făcând trimitere la feeriile cu prințese și la comediile romantice cu final fericit.
Un loc aparte în coloana sonoră a acestui film îi este rezervat sunetului alb. Acesta apare foarte des în situații în care percepția vizuală indică existența unui zgomot de fond sau chiar a unor sunete specifice. Acest contrast între vizual și sonor (la fel ca în cazul efectelor sonore butaforizate) creează ideea de discrepanță între aparență și esență și induce în același timp o stare de anxietate, de disconfort, asemănător cu acela de a merge într-o țară străină în care nu cunoști limba sau de a privi o întâmplare importantă din spatele unui geam închis. Bariera în comunicare redată atât de expresiv, prin relația dintre imagine și sunet, reprezintă un alt comentariu subtil al autorului care își exprimă astfel propria opinie referitoare la sursa tuturor problemelor omenirii, de la cele mai simple, cum ar fi parteneriatul romantic, până la cea mai complexă, războiul de dominație politică și economică între cei doi poli de putere ai lumii.
