Astăzi am văzut pe Magheru o tipă în rochie de mireasă. Pe stradă, nu pe trotuar. S-a furat mireasa! Pe lângă ea nu erau insa nici cochiste si nici papionari, nici chiar vreun aparat foto. Zâmbea, era tare fericită, cu buchetul in mână, cam pălit. Nuntă marțea la 11 dimineața? Era, așa, un pic mai gipsanca, dar totuși ei nu se căsătoresc joia? Eh. E filmare. Totuși, mă uit mai bine și era singură, singurică (poate se filmează din vreo mașină ca să fie reacțiile oamenilor autentice). Se urcă totuși pe trotuar si vrea să intre în magazinul cu ochelari semiîntunecat și cu un manechin foarte ciudat pentru un magazin cu ochelari. Vânzatoarea i-a luat-o însă înainte și a închis repede ușa. E nebună, săraca! Da? E nebună?
Mie mi se par nebuni oamenii care vorbesc la telefon cu căștile în urechi. Și nu pentru că ar arăta ca niște nebuni sau pentru că observ foarte târziu că de fapt vorbesc la telefon, ci pentru ca nebunii ăia, Ä‚IA, își maschează nebunia prefăcându-se că vorbesc la telefon. E o nouă modă. Åži sunt sigură. I-am urmărit. Pe doi, cel puțin. Se prefac. Åži când nu te aștepți, te înțeapă cu un ac cu HIV în spate.
Mă rog, nu vreau să vorbesc despre cât de relativă este nebunia nebunilor și cum toți de fapt suntem nebuni în felul nostru și despre cum de fapt nebunia unora este inovație blablablabla.
Ci despre nebuni preferați din cinema. Cum să nu fie nebuni și în filme!
Ghici care-i ghici! Am ales 4. Par. Că eu nu suport decât cifra patru. Patru Patru Patru patu.
4. Ä‚sta-i ușor. E nebun de la o poștă. Are un păr galben explodat, costum deschis la culoare pentru că este unul dintre albii care s-a aventurat în America de Sud. Gagică-sa este o șefă de femei de companie. Se țin porcii după el. Îi place mult opera. Așa de mult că se hotărăște să facă foarte mulți bani din cauciuc și să îi culturalizeze pe băștinași construindu-le o operă. Clădire mare impunătoare cu tenor cu tot ce trebuie. Ca să se înțeleagă clar, el nu știe nimic despre industria cauciucului și nici despre navigație. Îi ia pe unii după el ca echipaj, trece prin niște ape repezi groaznice unde căpitanii adevărați nu prea s-au încumetat să călătorească. Însă nebunul, nu și nu, vrea să ajungă pe singura bucată de pământ nerevendicat ca să se îmbogățească din cauciuc. Totul pentru operă, se înțelege. Așa că, neavând încotro (chiar așa, nemaiputând să ajungă în locul ăla nici prin stânga, nici prin dreapta), trece vaporul rablagit, deloc mic, peste un istm. Așa! Târăște vaporul, da, vaporul peste o bucată mare de pământ. Ca să fie operă în sălbăticie. Opera îi poate educa. Îi poate civiliza. Opera fiind grandioasă. Cam frumos, nu? Ce nebun! Partea ciudată e că și actorul era cam la fel de nebun. Cum altfel?
4. Trecem la fete. Din păcate, observ că am ales doar o nebună! Când de fapt toată lumea spune că femeile sunt nebune. E o întâmplare. Nu m-am luat după sex. Ci după film. Ce mai film! Tot blondă. Frumoasă, gură mai ciudată. Are copii, mulți sau oricum par să fie mulți și peste tot, tot timpul, vrând ceva, cerând ceva, ceva. Pare nedormită mai degrabă decât nebună. Dar tot vorbește ciudat. Ea e ca mireasa aia. Pare ceva ciudat cu ea, dar totuși nu poți să o internezi direct. Nici măcar după două ore de film nu poți să faci asta. Dar colegii de șantier a bărbatului ei, Știu. Îi cheamă la masă și pe masă sunt întotdeauna paste. Paste cu un sos roșu. Și nu sunt doar nepoliticoși. Totuși are un soț cam șmecher, adică un pic se preface și el nebun, așa, pentru că o cam iubește și pentru că tot vrea (și nici că se lasă) și el să înțeleagă care-i treaba cu ea. Norocul ei, și-al lui. Și al nostru. Și al copiilor.
4. Bun. Am trecut la grei. Din ăia cu pistoale, nu numai vorbe și impresii. Cu gloanțe în oameni, sânge, mațe, urlete. Băiat. S-a înțeles deja. Din ăla care înnebunește când îi vede pe politicieni că sunt corupți și nu ajută cu nimic. Și își tot imaginează cum să îi omoare, se antrenează, cu flotări, cu scos pistolul de pe mâneca, grupa mare! Pentru că a mers mult prea mult cu mașina noaptea. Iar noaptea vezi căcaturi, cum se spune. Nu numai bețivi bătrâni care fac pipi pe ei pe trotuar, la șosea și care dimineața devreme când se trezesc nu aduc deloc a oameni. Nu numai, ci și bebeluși îmbătați ca să stea cuminți în brațele mamei care cerșește și ea pentru ce o cerși. Prostitoate mici, fente, figuri. Căcaturi. Așa că omul nu mai suportă, a ajuns și el justitiar, profet, propovăduitor al Dreptății. Și omoară proxeneți. Unul în special. Pentru că îi plăceau fetele mai mici, așa. Asta după ce a vorbit mult timp de unul singur uitându-se la el in oglindă. Exact. N E B U N.
4.Ultimul. Pentru diversitate rasială. Negru. Nigga’. Pistoale, hiphop, codițe împletite, malac, tot tacâmul. Îi place înghețata, pe care să o mănânce liniștit în parc privind porumbeii și să stea de vorbă cu fetițe. Băieții din cartier îl salută respectos, dar nici că se apropie. Și crește porumbei. Mulți. Într-un coteț lânga casa/camera lui (tot un fel de coteț, dar fără găinaț) de pe acoperișul unui bloc. Mulți. Pe care îi tot lasă afară și se tot uită cum zboară porumbeii pe cer. Porumbei și cer. Porumbei și cer. Evident nu prea vorbește. El e mai mult cu porumbeii și cu cărțile. Nu orice fel de cărți. Una anume cu mari învățăminte. Pe care el le Știe. Pe care le Urmează. Un cod de onoare fără de care nu poți omorî la comandă. El doar trimite porumbeii, iar porumbeii (care vizitează în fiecare zi un mafiot anume, maestrul) îi spune pe cine, când și cum să omoare. Ce, doar nu ai nevoie de mai mult. Și el, PAM, pe muzică șmecheră, face treaba! Este însă un cod. Al samuraiului. Negrul este un samurai al orasului. Bam!
Atât.
