Nu e un spoiler dacă vă spun că, în filmul Un etaj mai jos, o tânără care locuiește singură are parte de o moarte violentă sau că principalul suspect este Vali (Iulian Postelnicu), un vecin căsătorit, cu care femeia avea o aventură. Regizorul Radu Muntean ne oferă toate aceste detalii în primele minute din film, când Sandu Pătrașcu (Teo Corban), care locuiește în același bloc, se întoarce acasă după o plimbare cu cățelul și aude întâmplător cearta dintre cei doi de pe scara blocului. Mai mult, e prins că zăbovește în fața ușii, atunci când agresorul iese pe nepregătite. Când fata este găsită moartă câteva ore mai târziu – detaliile lugubre despre leziuni devin publice pe profilul ei de Facebook -, Sandu, în mod inexplicabil, se hotărăște să nu împărtășească poliției ce a văzut. Rămâne tăcut, ezitând să tragă concluzii, și își vede mai departe de treabă.

Cu un scenariu de Răzvan Rădulescu și Alex Baciu, care sunt interesați în egală măsură de eficiența filmului de gen și de observația sociologică, Un etaj mai jos îi construiește cu tenacitate personajului principal o imagine de om de familie și tip de treabă, care nu refuză niciodată să facă favoruri și e gata să fie de ajutor oricui are nevoie. Totul indică faptul că bărbatul este tulburat de posibila crimă, dar nu spune nimic pentru a nu-și implica familia în această situație confuză. Din nefericire, fix asta se întâmplă când Vali începe să inventeze motive pentru a se apropia de el.

Când filmul funcționează, este datorită unui mix de suspans hitchcockian provenind din apariția ucigașului la prânz, dezinvolt, și a autenticității etnografice de a ilustra viața într-un bloc: mama lui Sandu vine în vizită în cele mai nepotrivite momente și îi spune lui Vali că nu este nevoie să li se facă cunoștință pentru că deja știe totul despre el; Vali se apropie de fiul lui Sandu prin discuții despre gadget-uri;soția lui Vali, fără să bănuiască nimic, are grijă de el, îngrijorată de paloarea lui subită. Un element plăcut în plus vine din autoreferențialitatea discretă din scriitură: protagonistul vorbește la telefon cu un anume Baciu și un anume Rădulescu; Baciu are rol de figurant când așteaptă la coadă; câteva like-uri pe contul de Facebook al fetei moarte vin din partea actorilor trecuți pe genericul de final și așa mai departe.

Cu toate acestea, filmul are un ritm lent, nu compensează prin mare lucru pentru toată informația care este dezvăluită, cu atât de puțină ambiguitate, în primele minute din începutul filmului. Deși unele personaje dau culoare dramei, altele sunt în mod evident aduse pentru a umple o funcție dramatică, iar asta e cu atât mai evident cu cât jocul actorilor cu roluri mici este anemic. Din punct de vedere al standardelor genului, plot-ul este destul de străveziu: de ce ar ucide-o pe fată Vali (un personaj criptic după toate definițiile) dacă știa că cearta lor era auzită și a fost suficient de lucid pentru a-l urmări pe vecinul de mai sus?

La fel, perceput ca un comentariu social, filmul este limitat de decizia de a rămâne aproape de protagonistul care e în mod voit convențional, nepermițând poveștii din fundal să se dezvolte. Sandu reacționează violent când cineva presupune, fără prea multe dovezi, că fata era promiscuă și că și-a primit pedeapsa meritată, dar cearta se termină repede. Spectatorii sunt lăsați în întuneric, descurajați să se aventureze pe un teritoriu incert din punct de vedere moral. În mod ironic, e una dintre problemele filmului că se asemănă cu Sandu, în sensul că se teme să se aventureze acolo unde ar putea da de necaz.

Publicat inițial pe Movie Mezzanine. Traducere de Diana Voinea