5. A Șaptea Pecete (r. Ingmar Bergman, 1957)

Cred că este unul din filmele mele favorite. Nu pentru că aș fi fan Ingmar Bergman (sunt!), mai degrabă datorită lirismului și poeziei medievale exagerate, extrem de descriptivă. În plus în această capodoperă, care mie mi se pare încă foarte actuală și influentă (vezi mai toți regizorii care îl declară pe Bergman un colos – Jarmush, Woody Allen și, de ce nu, psihoticul Von Trier). Îmi place că, într-un film relativ scurt, se reliefează foarte interesant 3 relații de prietenie, care au unicitatea lor, cu tensiuni bine construite și exploatate: Cavaler-vasal, cavaler-moarte și, nu în ultimul rând, Arlechinul-actor și soția-partenera sa. Dacă mai ținem cont și de cinematografia impecabilă, când revăd filmul asta mă simt precum într-o galerie de artă și o fotografie cu un soundtrack suedez anti-abba-ian excelent!

4. Annie Hall (r. Woody Allen, 1977)

Nu doar prietenia dintre Alvy și Annie este foarte tare, ci și relația lui cu Rob, cumva veșnicul lui partener din alte șase filme alleniene. Sunt atât de naturali pe ecran încât se vede de la o poștă că sunt mai mult decât colegi de contract. Nu îmi dau seama de ce, dar scenele în care joacă tenis împreună mi s-au întipărit clar în minte, le consider iconice. Ce cool ar fi să avem cu toții un prieten cel mai apropiat care să ne fie și partener la tenis!

3. Les quatre cents coups (r. François Truffaut, 1059)

Truffaut era chiar bun! Antoine și René sunt prototipul perfect al prieteniei secolului 21. Chiar am și eu prietenul ăla care îmi rămâne alături de-a lungul timpului, în ciuda distanței și în ciuda faptului că nu mai avem atât de multe lucruri în comun. Adică trecutul rămâne acolo și toate lucrurile împărtășite atunci în generală sau gimnaziu sunt insubmersibile. Pe primul meu cel mai bun prieten îl cheamă Șeba și acum locuiește, muncește și trăiește în Cluj, deci nu ne vedem prea des, dar rămâne acolo, prezent, în albumele cu fotografii, în amintirile cu școala, aniversările, petrecerile și muzica bună și proastă a copilăriei-adolescenței.

2. This Is England (r. Shane Meadows, 2006)

Ok, deci filmul ăsta are coloana sonoră perfectă. Mulțumesc și mulțumim, Ludovico Einaudi, și pentru muzica din I’m Still Here, trailerul Black Swan și Les intouchables. Dar în ciuda detaliului asta, filmul lui Meadows este și un foarte bun portret, aș zice chiar radiografie a ceea ce înseamnă prietenie, loialitate și schimbare generate de omul potrivit la momentul potrivit. Shaun, Combo, Milky, Lol, Woody și Smell își fac de cap într-o Londra a cărei coloană sonoră era majestica: The Smiths, The Specials, Soft Cell, Toots & the Maytals, Lee Perry și Jimmy Cliff. Skinhead reggae, dub și indie e tot ce îți trebuie dacă ai chef de o felie autentică de british 80’s life!

1. Vie Heroique (r. Joann Sfar, 2010)

Serge Gainsbourg a cam revoluționat muzica modernă. Nu mă refer la atitudinea blasfemiatoare și la diversitatea incredibilă de care a dat dovadă în cariera sa uriașă în care a abordat orice: rock, reggae, dub, chanson, ye-ye, jazz, new-wave, electronic și muzică de film. Mă refer la faptul că îl putem cu ușurință cataloga drept unul dintre primii rock stars autodestructivi geniali care au știut că momentul este acum și că trebuie profitat de orice clipă și de orice îți dictează instinctul. Relația sa de prietenie cu personajul fantastic al propriului ego duce totul într-o dimensiune fantastică, precum a unui desen animat însă creează și un tipar interesant și vag explorat în film.

BONUS:

Sex & Drugs & Rock N Roll (r. Matt Whitecross, 2010)

Ian Dury și Baxter Dury, tată și fiu, sunt ușor superficial portretizați în acest film care este la limita între cinematografie și televiziune. Dar asta nu înseamnă că relația lor de prietenie și toată povestea nu reprezintă una dintre cele mai fascinante momente de istorie muzicală britanică. Dury a fost unul din cei mai buni textieri-poeți-activiști, iar Baxter este acum un mini-star indie care nu trăiește în umbra moștenirii tatălui sau. Din nou, dacă vreți să simțiți pe pielea voastră culoarea și patosul britanic al anilor optzeci dați play la Sex n drugs n rock’nroll!