Tratarea afecțiunilor cerebrale a provocat de-a lungul timpului nenumărate reacții controversate ale societății. Metodele vechi de tratament ale pacienților cu tuburări psihice precum schizofrenia se limitau la potolirea acestora cu ajutorul calmantelor. Alte metode se bazau pe distrugerea parțialăƒ a unor regiuni cerebrale cu același scop: liniștirea pacienților considerați în afara oricăror posibilități de tratare. Lobotomia, spre exemplu, o metodă oripilantăƒ și care, din păƒcate, încă își are ecou în etica medicală, a fost utilizată în trecut în „tratarea” schizofreniei; lobotomia constă în întreruperea conexiunii lobului frontal (partea responsabilăƒ de „personalitate”) cu celelalte părți ale creierului.
Anul acesta, însă, aduce descoperiri revoluționare în domeniul neurologic și în special in determinarea cauzelor ce provoacă apariția schizofreniei. Datorită complexității subiectului, progresele in domeniul neurologic sunt foarte lente. Ultimul secol numără doar câteva momente importante în domeniul schizofreniei: Modelul de reabilitare socială din Vermont realizat in anii ’50-’60 consta in principal în crearea unui anturaj sigur si favorabil recuperării psihiatrice a pacienților. Aproape 2/3 din pacienți au fost recuperați si integrați în societate. Unii dintre pacienți nu au mai folosit medicamente după încheierea programului de reabilitare. Modelul a fost repetat cu succes in anii 80. Un alt important pas către înțelegerea si tratarea acestei teribile maladii a fost formularea teoriei despre rolul dopaminei in manifestarea schizofreniei. Formulată încă din anii ’60, „teoria dopaminei” susține o legătură strânsă între un sistem supra-activ in dopamină si schizofrenie. Blocarea acestui neurotransmițător rezultă in reducerea simptomelor maladiei. Totuși, teoriile formulate pana acum nu aveau o bază genetică.
Un studiu genetic fără precedent este efectuat la scară globală în acest domeniu și promite să fie un pas major în tratarea schizofreniei. Cercetatorii au folosit mostre de ADN a peste 37.000 pacienți ce suferă de această afecțiune. Aceste mostre au fost comparate cu alte 100.000 mostre de control. Astfel, au fost găsite peste 100 de variații genetice în cromozom ce constituie baza cauzalitații genetice ale schizofreniei. 83 din aceste locații nu au mai fost studiate până acum. Unele gene din cele menționate mai sus sunt responsabile de producerea dopaminei, un neurotransmițător suspectat a juca un rol major în evoluția schizofreniei.
Studiul indică evidențe ale conexiunii între schizofrenie și bolile autoimune. Bolile autoimune, precum reumatisumul articular, apar ca rezulatat al incapacității organismului de a recunoaște anumite țesuturi ale corpului. Similar, schizofrenia poate fi văzută, cel puțin în anumite cazuri, ca având o structură a bolilor autoimune. Cele 108 gene sunt relaționate cu anumite țesuturi și în particular cu anumite țesuturi neuronale. Această descoperire poate pregăti posibilitatea tratării anumitor regiuni cerebrale fără să afecteze alte părți, neimplicate în manifestarea afecțiunii, adică poate duce la dezvoltarea unor tratamente țintite mai precis.
Studiul unește peste 200 de organizații și este publicat în revista Nature. Cercetările continuă la momentul actual și rezultatele indică posibilitatea descoperirii unor noi locații in cromozomul uman responsabile de apariția și manifestarea afecțiunii. Conform WHO, peste 21 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de schizofrenie. Cheltuielile globale relaționate schizofreniei se ridică la 16 miliarde euro anual. Noile descoperiri în domeniul schizofreniei includ domeniul psihiatric in categoria științelor medicale biologice care se bazează pe posibilitatea de tratare a maladiilor și nu pe izolarea sau „domolirea” pacienților. Și nu în ultimul rând, consolidează înțelegerea celui mai complex sistem din organismul uman – creierul.
