Au venit în primul meu weekend ca studentă, au bătut 700 de km, ai mei părinți, fiindcă și-au dat seama că dacă aș fi venit eu acasă, n-aș mai fi plecat de acolo. Cumplit, șocul educațional, social, traiul în cămin, pentru o răsfățată învățată cu 10 pe linie nemuncit cu adevărat.

După 4 ani, am devenit un inginer cu o foaie (diploma efectivă, abia peste un an) pe care e trecut numele, faptul că am absolvit cursurile Facultății de Construcții în limba engleză și media (nu, nu o să o trec aici, nu mă laud, dar nici nu îmi este rușine cu ea).

Până la asta, însă, am tot alergat într-o spirală de integrale duble, matematici speciale, topografie, materii noi, profesori altfel decât cei din generală și liceu, panicăăăăăăăăăăăă!, beton, metal, alt beton, alt metal – și toate astea într-o engleză predată de români în traducere liberă – folositoare pentru viitor, probabil, dar mult mai greu de înțeles. Să o recunoaștem, cel mai bine te exprimi în limba ta și ingineria în altă limbă devine un ,,furculition’’ mai elevat.

Conștiincioasă fiind, m-am prins târziu că nu ar fi trebuit să mă stresez atât de mult. Puteam investi acel timp concentrându-mă pe ce mi se părea că nu înțeleg. Acum, după ce lucrez de 5 luni într-o firmă de construcții, chiar m-aș mai duce o dată la cursuri, acum chiar le-aș vedea altfel, le-aș înțelege corect.

Când am ajuns, eram un pui pierdut și speriat, m-am aliat cu restul găinilor și am ajuns să pierdem nopți făcând proiecte, desenând în Autocad, proiectând structuri fără să fi văzut cum se construiesc, învățând să lucrăm într-un program de modelare în anul 3 după ce avusesem nevoie de el la proiecte în anul 2. Ne intrebam de ce aprofundăm matematica în anul 1, practic pierzând un an de facultate, făcând doar chimie, materiale de construcții, mecanică – materii ce ar putea să îți folosească în viitoarea carieră – și  pentru ca mai apoi să o folosim foarte puțin în următorii ani.

Discuție antică de când lumea și dureros de actuală: ni s-au desenat, explicat cum arată o structură, cum se comportă materialele utilizate și ,,Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și papă tot’’ a fost principiul pe care m-am ghidat. Am trecut la toate materiile, însă în 4 ani, practica a durat 3 săptămâni. În prima, s-au perindat producători de materiale, interesant, însă asta e o altă școală, pe care o înveți când te angajezi la ei: cei care te cooptează vor doar diploma ta – sau doar un agent de vânzări, care să știe să aprofundeze informațiile din catalog. În următoarele două săptămâni, am stat maxim 3 ore pe un șantier – insuficient, ca și cum am primit căsuța cu dulciuri, însă nu ne putem atinge de ea.

De-abia după ce am avut ocazia să lucrez pe un șantier, să văd pas cu pas cum se face un cofraj, cum se toarnă placa, lucrările dinainte și după pe care nu ți le spune nimeni fiindcă circulă o idee destul de împământenită în facultate că înveți să proiectezi, nu să construiești, asta se învață pe șantier.

Asta nu ar fi atât de rău, dacă ai învăța să proiectezi corect, dar cum poți desena ceva ce nu ai văzut? Cum să nu uiți să pui golul de instalație, daca tu ai învățat vreodată clar de ce și unde se pune? Cum există destul de multe programe de proiectare, este posibil să ți se ceară să știi să lucrezi în programe de care doar ai auzit.

Mai mult, se cer deviziști, ingineri care să știe ordinea operațiilor, să înțeleagă codurile articolelelor (de exemplu săpătura manuală în spații întinse la deblee, în canale deschise, în gropi de împrumut, la îndepărtarea stratului vegetal de 10-30 de cm grosime – TSA01 și sunt cam 100 de tipuri de săpături) și să aprecieze cantități – stați liniștiți, nu învățați decât foarte vag despre asta în facultate.

Se cer ingineri care să stea pe șantier, însă cu greu te poți descurca fără să ai un alt inginer cu experiență care să te ajute, să îți explice ce vezi, să te facă să corelezi ceea ce ai învățat cu ce vezi. Altfel, din „domnu‘ inginer” ajungi la mâna muncitorilor, care lucrează neglijent, prost și te iau peste picior fără ca tu să îți dai seama.

Nu sunt în măsură să găsesc soluția ideală, până la urmă, toți am întâmpinat aceeași problemă: ajungeam la interviuri unde ni se cerea experiență pe care nu o poți acumula în timpul facultății – dacă vrei să o termini la timp (nu e neapărat un adevăr general valabil, știu și excepții, dar rare), noi ridicăm din umeri, ei din sprâncene. Cu greu, inginerii de vârsta mea și-au găsit un loc, oameni care să îi ajute, făcându-mă să trag concluzia că este dificil să te angajezi (dar asta e valabil aproape în orice domeniu în 2014), dar cu răbdare și insistență, vei reuși (nu strică să ai mulți prieteni ingineri, de obicei când se caută o figură nouă, se întreabă în firmă, apoi abia se dă anunț).

Mi-am ales facultatea fără să știu ce presupune, din 100 intrați în anul 1, am terminat maxim 20 și angajați poate suntem 12-15. Nu e ușor, însă ideea că ai semnat ceva ce va exista în realitate, că ai supravegheat ca structura să fie conform planurilor, că munca ta rămâne undeva ancorată pe o fundație serioasă mă face pe mine să vreau să continui. Sper că teoria am învățat-o cât pot de bine, acum să vedem cum trece în practică.