În primul rând, doresc să menționez că am pornit în crearea acestei liste cu instrucțiunea Irinei de a alege filme pe bază personală, așa că am ignorat complet poziția acestor opere în istoria cinematografiei sau opinia critică despre ele. Nici măcar numele celui de la cârma lor nu a contat, sunt doar filme despre care eu cred că sunt cu sau despre prietenie.

În al doilea rând, trebuie să spun că nu sunt de acord cu stimata noastră redactor-șefă…redactoare-șef?…redactoare-șefă… the boss*. Și anume, nu cred că prietenia e genul de relație care nu se schimbă. În primul rând, pentru că asta prin natură e imposibil; nu ne naștem de-a gata cu prietenii formate, ele trebuie să înceapă în primul rând, trecând astfel prin diverse stagii de la „Cine ești și ce vrei de la mine?” la „Ești vag mai puțin intolerabil decât restul omenirii… hai să bem.” ajungând la „Ești eu în alt corp.”. Dar, presupunând că Irina se referea că prietenia nu se mai schimbă odată ce a fost stabilită, tot nu sunt de acord. Prieteniile, ca orice relație, trec prin schimbări aproape constant; omul care acum 3 ani era persoana căreia îi puteai spune orice a devenit între timp omul cu care mai ieși din când în când la o bere să vorbiți strict despre ce fain era acum 3-4 ani, ca apoi să iasă încet dar sigur din viața ta, doar ca să îl regăsești peste ani și ani și atunci abia să înțelegeți amândoi cu adevărat ce v-a adus împreună în primul rând. Sau nu.

Prietenia nu e nici inferioară, nici superioară iubirii (depinde după ce filme te iei), ci e o formă de iubire, cu toate complicațiile ei. Asta voi încerca, și nu prea, să arăt cu lista mea.

 

5. Eldorado (2008, Bouli Lanners)

Circumstanțe neobișnuite (cel mai bun tip de circumstanțe pentru filme) aduc față în față doi străini pe cât se poate de diferiți: unul cu o viață stabilă și cât de cât reușită chiar dacă monotonă, și unul care și-a irosit fiecare șansă de până acum. Nu se plac, dar necesitățile fiecăruia îi forțează să se îmbarce într-un road-trip împreună. Înfruntând bizareriile Waloniei rurale, ei se descoperă și ajung să se respecte și să învețe unul de la altul.

E o prietenie de scurtă durată, dar dacă o zi a fost îndeajuns pentru Tristan și Isolda, cele câteva zile ale trip-ului au fost destule pentru ca amândoi să rămână cu ceva.

 

4. The Plague Dogs (1982, Martin Rosen)

Cele două adaptări după romanele lui Richard Adams, aceasta și Watership Down, filme de animație cu animale antropomorfizate, nu se bucură nici de o distribuire bogată și nici de un statut de cult, rămânând într-o continuă obscuritate critică și publică. Dar pentru cei care am prins întâmplător aceste filme în copilărie, au fost printre sau dacă nu chiar cele mai întunecate experiențe cinematografice de până atunci (și aici includ filmele de acțiune și cele horror la care ne uitam pe furiș).

Doi câini evadează dintr-un laborator englez unde se făceau pe ei experimente crude: unul fusese operat de mai mult ori pe creier, iar celălalt era înecat și reanimat de nenumărate ori. Împreună caută o viață mai bună afară, dar nici după ce evadează lucrurile nu sunt mereu mai bune.

Relația lor amintește de George și Lennie din OF MICE AND MEN (care ar fi putut intra pe lista asta, dacă aș fi văzut și filmul, nu doar citit cartea), doar că aici ambii au câte o parte atât din George, bărbatul inteligent și cinic, cât și din Lennie, blândul și optimistul retardat. Unul dintre câini a crescut pe străzi, în timp ce celălalt a avut un stăpân iubitor. Ambii au momente de inteligență și momente de prostie, iar felul în care se compensează și complementează e singurul lucru care îi împinge înainte împotriva sorții neiertătoare.

Filmul ne arată că un prieten adevărat e cel care nu doar te va urma pe calea ce pare a duce nicăieri pe care ai ales-o, dar te va încuraja să mergi mai departe când ești pe punctul de a te da bătut.

 

3. Withnail and I (1987, Bruce Robinson)

Doi actori pe la 30 de ani (interpretați de Richard E. Grant și Paul McGann), evitați complet de succes – sau de orice formă de rol, de fapt – își petrec zilele îmbibând cantități enorme de alcool și orice alt drog pe care pot pune mâna (sau lichid de brichetă, dacă altceva nu se găsește) într-un apartament delapidat din Camden Town, Londra, la sfârșitul anilor ’60. Sătui de depresia din jurul lor, de lipsa de mâncare, de frigul din apartament și de maldărele de vase nespălate de luni întregi, ei se hotărăsc să petreacă o mică vacanță la țară în casa de vara a unui unchi. Dar pentru doi veritabili orășeni cu capul în norii artei, viața dintr-un sătuc izolat nu se dovedește a fi prea relaxantă, mai ales dacă nu au habar ce fac și vin complet nepregătiți. Abia după ce au ajuns, își dau seama ca nu au de unde procura hrană, iar când, după o încercare nereușită de a merge cu pușca la pescuit, unei vecine i se face milă și le dă o găină vie, reacția lor e să o pună pe masă și să o privească întrebător („Cum o facem moartă?” [sic!]).

Am ales acest film notoriu de citabil pentru filonul amărui spre amar care îl pătrunde. Filmul are ca protagoniști doi prieteni de nedespărțit, dar are ca temă ultimele stagii ale dizolvării unei prietenii. Eponimul Eu realizează, moment cu moment, că viața nu va trece la următorul stadiu dacă va rămâne în preajma toxicului Withnail, în ciuda lucrurilor prin care au trecut împreună. Spre binele său, dacă nu al amândurora, e momentul să pună capăt acestei relații, în ciuda afecțiunii și a loialității pe care i le citim în ochi în ultimul moment înainte ca cei doi să o ia pe drumuri separate.

 

 

2. The Lord of the Rings Trilogy (The Fellowship of the Ring – 2001, The Two Towers – 2002, The Return of the King – 2003, Peter Jackson)

Am să trișez un pic și am să bag trei filme pe un loc, dar, pentru a putea aprecia felul în care e dezvoltată tema prieteniei în trilogia lui Peter Jackson, trebuie urmărite de la început până la capăt călătoriile eroilor și pentru asta trebuie văzute/discutate toate cele trei filme.

Doar pentru că un film prezintă ocazia de a se citi într-o anume interpretare, nu înseamnă că acea interpretare e și cea corectă și unic valabilă. Voi ignora astfel orice interpretare a relației dintre Frodo și Sam ca fiind una homosexuală. Nu că ar fi ceva greșit cu asta, dar nu e necesar și nu văd de ce oamenii simt nevoia de a avea iubirea romantică ca forța supremă ce împinge oamenii spre marele lor destin. De ce o prietenie nu poate fi la de puternică?

La suprafață, Stăpânul inelelor este despre bine vs. rău, în cel mai nemetaforic fel posibil, în ciuda faptului că un conflict direct între unul dintre protagoniștii ce se ridică la rangul de erou și Sauron lipsește. Dar privit mai îndeaproape, se observă că aproape toate momentele importante sunt despre prieteni ce trec împreună prin foc și sabie. Pe lângă relația aproape abuzivă dintre Frodo și Sam, în care cel din urmă nu renunță la cel dintâi în ciuda paranoiei și instabilității mentale tot mai pronunțate, filmul ne arată cum lumea e salvată de prietenii neprevăzute și de loialitate față de prieteni.

Filmul e un festival al prieteniei, după cum va arăta următoarea listă:

• Întreaga relație a lui Frodo și Sam;

• Prietenia de ultima clipă dintre Aragorn și Boromir, care îl izbăvește pe cel din urmă;

• Prietenia ce trece peste prejudecăți rasiale dintre Gimli și Legolas;

• Prietenia dintre Pippin și Merry;

• Prietenia dintre cei doi și Treebeard, care duce la răsturnarea Isengard;

• Prietenia dintre elfi și oameni dovedită la Helm’s Deep;

• Prietenia dintre Rohan și Gondor;

• Prietenia dintre Pippin și Eowyn, legați prin faptul că ambii sunt considerați prea slabi pentru a lupta în război, dar împreună reușesc să-l învingă pe regele Nazgul.

• Filmul pune atâta valoare pe prietenie, încât scapă de tropul/clișeul că iubirea e forța care învinge răul și reface lumea; instanțele de iubire sunt complet marginalizate în film.

 

 

1. Cornetto Trilogy (Shaun of the Dead – 2004, Hot Fuzz – 2007, The World’s End – 2013, Edgar Wright)

Am să trișez puțin mai mult și aici și am să includ trei filme care nici măcar nu sunt legate narativ. Filmele ar putea fi considerate mai degrabă un triptic decât o trilogie, considerând că nu împart niciun personaj și – argumentabil – nu au loc în acelaș univers, dar cred că e important să le luăm împreună dacă e să le analizăm din punct de vedere al prieteniei. Dacă nu știți, e vorba de trei comedii regizate de Edgar Wright, toate au loc în Anglia și au personajele principale jucate de duo-ul ilar care pe care îl formează Simon Pegg și Nick Frost.

În fiecare dintre cele trei filme, relația dintre cei doi e diferită, dar există două constante care le leagă; toate cele trei încarnări ale personajelor sunt definite prin monocromie simplistă și prin înzestrarea celor doi cu caracteristici opuse (un trop aproape obligatoriu al filmelor despre prietenie).

Luate separat, filmele au personaje simple, relații simple și soluții simple la probleme, dar eu le văd ca trei fațete ale unei relații de prietenie, unde trăsăturile celor implicați au fost abstractizate și apoi puse în practică separat. Filmele ne arată că într-o prietenie ambii oameni implicați ocupă o gamă variată de roluri, dar că secretul este să îl compensezi pe celălalt.

 

 

 

 

 

*alături de Andra Petrescu, pe picior de egalitate. (n. ed.)