Pe scurt, Harun Farocki (1944-2014) ar putea fi descris ca regizor, artist vizual și scriitor. Cele aproape 100 de documentare și lucrări video, realizate în peste 40 de ani, inundă toate palierele acestor categorii cu paradoxuri ale imaginii și ale puterii. Harun Farocki: Über die Entgrenzung der Arbeit/Harun Farocki: Despre Deteritorializarea Muncii e prima expoziție din București (Tranzit Iași a găzduit în decembrie Zwischen zwei Kriegen/Between Two Wars)   dedicată investigațiilor lui: producția imaginilor și practicile muncii. Produsă de Goethe Institut București, deschisă în aprilie 2019 în spațiul de evenimente Pavilion32 și curatoriată de Silke Wittig, expoziția conține o instalație video și 4 documentare în care Farocki explorează instanțe ale muncii și reprezentarea lor, standardizarea activităților și instructajele profesionale în Germania post-industrială.

Încercarea de a identifica documentarul cu realitatea, printr-o suprapunere perfectă, a fost de mult dezamorsată. Un simplu zoom-in al camere, menit să descopere un detaliu poate transforma cadrul într-o compoziție abstractă. Realitatea alunecă, realitatea neagă realitatea; așa ar putea fi rezumat „principiul incertitudinii” (în cuvintele lui Hito Steyerl) al documentarului modern. Inovația și complexitatea practicii lui Farocki nu stau în moștenirea etnografică a lucrărilor lui, ci în corelarea lor continuă. Prin reabilitatea observației, el dezvăluie grile ascunse, menite să crească lizibilitatea vieții.

În 1878, Eadweard Muybridge, comisionat de un organizator de curse de cai, a dispus douăsprezece aparate fotografice de-a lungul pistei, pentru a imortaliza fiecare mișcare a patrupedului în timpul galopului. Procesul urmărea clarificarea unei dezbateri aprinse: erau în vreun moment al galopului toate picioarele calului în aer? Imaginile erau animate printr-un zoopraxiscop, procedeu folosit apoi în studiile aparatului locomotor, în cercetări medicale și antropologice.

Cinematograful e un punct de întâlnire între tehnologie și seducție, iar parcursul lui, o istorie paralelă a fizicii optice. Din acest unghi, cum se manifestă regulile fizicii într-o lume compusă din imagini?(1) În 2019, reproducerea mișcării corpului uman, a adierii copacilor sau a valurilor oceanului care se sparg în stâncile țărmului poate fi în întregime creată de computer și reprodusă până în cele mai mici detalii, fără un referent fotografic. Softurile 3D dezvoltă lumi virtuale sofisticate, în jocuri video sau simulări militare pornind de la geometria plană, prin valori predefinite și algoritmi sofisticați.

Ceea ce urmăresc creatorii jocurilor nu e realismul, ci the immersive experience: realitatea alternativă generată trebuie să îl absoarbă pe jucător, să îi suspende temporar neîncrederea pentru a-i accepta convențiile și a-i seduce complet percepția, prin mediu.

La momentul invenției lui, (proto)cinematograful a fost folosit inițial ca instrument de măsură. În prezent, instrumentele de măsură precum dronele, tehnologiile GPS, radarele, camerele de supraveghere etc. creează imagini în mișcare. Între aceste două momente, puse într-un mise-en-abîme, se situează filmografia lui Harun Farocki.

Retorica acestei priviri a culminat cu ultimul său proiect, Parallel I-IV (2012-2014), o serie de lucrări video în care lumea jocurilor și imagistica ei e explorată în 4 părți. În punctul în care nicio încercare de a reprezenta vizual „realitatea” nu mai poate fi catalogată drept neintervenționistă, lumile artificiale satisfac, într-un spațiu delimitat, o fantezie a dominării și a controlului unor universuri reprezentate și acționează ca un „substitut care distrage atenția de la imposibilitatea de a controla lumea noastră” (2).

În foaierul Pavilion32, pe 12 ecrane, Arbeiter verlassen die Fabrik in elf Jahrzehnten/Workers Leaving the Factory in 11 Decades (2006) rulează în loop. Lucrarea, ce rulează pe ecrane multiple, e compusă din scene din filme ale secolului XX în care sunt reprezentate versiuni ale aceluiași spațiu liminal: muncitori părăsind uzinele și fabricile, de la frații Lumière la Lars von Trier, abandonând rolul social al muncitorului. Își găsește această reprezentare a delimitării dintre rolul de muncitor și cel social un corespondent în realitate, sau munca, reflexele și armamentarium-ul ei infuzează toate instanțele vieții?

Leben BRD/How to Live in the FRG (1990) explorează subiectele filmelor de instructaj și ale cursurilor de perfecționare: exerciții de resuscitare, servicii de coaching pentru interviuri sau aplanare a conflictelor, sesiuni de terapie și cursuri pentru moașe. Prin antrenament și repetiție, orice stare de urgență a „realității” poate fi controlată (testele cu manechine sunt un laitmotiv vizual pe parcursul filmului). Prin repetiție, subiecții învață să stăpânească un comportament adecvat unei situații date, un gest comparabil, prin analogie, cu memorarea completă a unei hărți, în pregătirea unei expediții, pentru a evita orice rătăcire. Cartografierea comportamentelor generează un grafic, în limitele căruia omul „devine un obiect care poate îndura orice lovitură” (3). Dar harta nu este aceeași cu teritoriul.

În Die Umschulung/Retraining (1994), aceeași stare de urgență e prezentă într-un seminar în care agenți de vânzări se antrenează pentru momentul întâlnirii cu clientul și încheierea unui contract. Sub îndrumarea unui profesor, învață să își recalibreze comportamentul pentru a-și domina interlocutorul. „La sfârșitul seminarului, veți pleca de aici cu un vocabular mai restrâns.” Personalitatea este anulată, răspunsurile în fața oricăror reacții sunt internalizate, astfel încât agentul să nu poată fi luat prin surprindere.

Forma finală a puterii implică mai puțin imaginația și mai mult anticipația: a guverna înseamnă a prevedea, a calcula, a memora simulări. „Inovația tehnologică nu elimină posibilitatea erorii umane, ci o transferă din stadiul acționării în cel al concepției.[…] Șansele de accident ale unui avion pilotat automat în momentul critic al aterizării pot fi mai mici decât în situația în care ar fi controlat de un pilot, ceea ce amenință să reducă sau să elimine posibilitatea timpului de decizie și intervenție umană.(4)” În programarea comportamentului uman, urmărită în cele 5 filme ale expoziției, scopul e același: reducerea riscului, eliminarea erorii și creșterea profitului.

Pentru că repetiția e controlabilă, ea poate fi acceptată ca fiind singura realitate. Pregătirea pentru o amenințare iminentă își propune să cartografieze orice posibil derapaj al momentului zero, iar când acesta are în sfârșit loc, el devine o simulare a antrenamentului, o immersive experience în care instrumentele operaționale sunt internalizate și aplicate.

Negocierile care vizează acordarea unui împrumut unui start-up de către o societate de capital  sunt urmărite în Nicht Ohne Risiko / Nothing Ventured (2004).  Dinamica pieței libere e reificată: un start-up negociază un împrumut cu o societate de capital, pentru a-și putea comercializa produsele. Filmul urmărește cu o privire agnostică câteva sesiuni de întâlniri între cele două părți. Negocierile sunt aproape ritualice, afirmațiile sunt ferme, dar în același timp emițătorii nu sunt entități abstracte, ci ființe umane. Situația e concretă, instrumentele cu care protagoniștii operează sunt universale în sfera corporate, dar pot fi ele asimilate complet de către ființa umană? Poate deteritorializarea muncii conduce către o standardizare totală, prin suprimarea individului, a regulilor jocului de putere, ce pot fi apoi utilizate în orice arenă?

Spațiul expozițional imprimă documentarului un alt comportament și interpretare. Deși fiecare film are o structură și o liniaritate de sine stătătoare, procesul investigativ capturat e anti-liniar, chiar circular, după cum Farocki afirma într-un interviu în care își explica preferința pentru galerie, dincolo de constrângerile care l-au făcut să se îndepărteze de cinematograf. Astfel, puse în corelație, lucrările devin o rețea cu puncte nodale vizibile în interiorul galeriei, și cu ramificații infinite în afara ei.

(1) https://www.e-flux.com/announcements/30389/issue-59-harun-farocki-out-now/

(2) Balsom, E. (2016), Documentary Across Disciplines. MIT Press

(3) Foster, H. (2004). Vision Quest: The Cinema of Harun Farocki. Artforum, (43).

(4) Virilio, P. (1986). Speed & Politics. MIT Press, p.156