Été 85 (r: François Ozon, 2020) se împarte în două planuri narative – similar abordării pe care Ozon o propune în Dans la maison (2011) – care, pe alocuri, prin amintire și evocare, se întrepătrund.  Primul dintre ele este un fel de ramă a prezentului, în care un consilier juridic încearcă să deslușească cazul lui Alexis, „Alex” (Félix Lefebvre), un adolescent de 16 ani, prin intermediul textelor scrise de el la încurajarea profesorului său de literatură. Deși încă de la începutul filmului se face cunoscut faptul că a avut loc un deces, până la final este neclar felul în care Alex este implicat. Cel de-al doilea plan narativ, introdus prin conținutul textelor scrise de protagonist, surprinde nostalgic zbaterile adolescentine ale unei prime iubiri dintre Alex, acest băiat relativ nou în orașul plasat pe malul unei plaje din Normandia și mai curajosul și experimentatul romantic interest al acestuia, David (Benjamin Voisin).

Cei doi amintesc de arhetipuri uzuale în poveștile romantice coming of age. Alex este un băiat timid, cuminte, „corespunzător”, care nu pare să fie popular nici pe departe, dar care are stofă de personaj principal: el este cel căruia, cel puțin până într-un anume punct al filmului „i se întâmplă acțiunea” mai degrabă decât că ar propulsa-o înainte de el în vreun fel, altfel decât ca părtaș la ceea ce pățește. David, pe de altă parte, este o variație a arhetipului manic pixie dream girl, sau, mai specific spus în cazul său, manic pixie gay boy. Traumatizat de recenta moarte a tatălui său, pare că David traversează un moment de răzvrătire adolescentină, pe parcursul căruia dezvoltă o atracție cu ecouri protective față de ceva mai tânărul și neinițiatul Alex. Idila lor începe când cel din urmă, vitregit de compania unui prieten care alege să-și petreacă după-amiaza cu o fată, ia barca – deși și la nautică este neexperimentat – pentru o plimbare în larg, și ajunge să fie, pe scurt, salvat cu tot cu barcă de către carismaticul David. David îl duce, apoi, acasă pentru a fi uscat, spălat și hrănit de el și mama acestuia (Valeria Bruni Tedeschi), care pare a fi cel puțin insistentă prin ospitalitatea ei exagerată. Doamna Gorman se arată a fi intimidant de primitoare, în speranța că fiul ei va primi un prieten de care are nevoie, replică pe care o repetă deseori pe parcursul filmului. Lansându-mă într-o altă paralelă cu Dans la maison, remarc o recurență de plot, anume faptul că un adolescent este transplantat în viața familială a altuia, cu diferența că în cazul lui Été 85, nu adolescentul „adoptat” este cel intruziv, ci familia se arată a fi nerăbdătoare să îl asimileze.

Ceea ce face pentru mine Été 85 remarcabil, dincolo de arcul narativ al personajelor și dezvoltarea relației complexe dintre cele două, este aura nostalgică în care este încastrat amorul adolescentin al protagoniștilor. Într-adevăr, mențiunea anului ‘85 își merită locul în titlul filmului, fiindcă universul încărcat cu nostalgie pentru anii ’80 este atât de frumos conturat încât are capacitatea de a trezi atașament chiar și în cazul celor ca mine, care nu trăiau pe-atunci. De la alegeri stilistice precum cea de a filma pe peliculă de 16 mm și colorizarea savuroasă, la felul, care mie-mi pare atât de autentic, în care sunt decorate camerele celor doi băieți, la alegerile vestimentare și, de fapt, întreaga atmosferă de litoral care conține reminiscențe rohmeriene, întrupate în plimbări pe plajele Normandiei. Inclusiv alegeri regizorale făcute în secvențe cea de pe ringul de dans, în care Alex primește de la David un walkman pe care ascultă versiunea lui Rod Stewart la Sailing, lasă să se întrevadă acest univers optzecist nepalpabil, dar material tocmai prin rigoarea cu care a fost construit.

Posibil că Été 85 să conțină și elemente auto-biografice. Într-un interviu, François Ozon spune că, după ce a citit Dance on My Grave (Aidan Chambers, 1982), unul dintre rarissimele romane young-adult cu protagoniști queer din anii optzeci, a scris un draft de scenariu pe baza romanului. Chiar dacă acesta a fost rătăcit sau pierdut, amintirile sale despre respectivul scenariu au influențat scenariul actual. Și el, asemenea protagonistului, avea în adolescență (apropo, în ‘85 Ozon avea chiar 17 ani, vârsta personajului lui Benjamin Voisin!) un interes sporit pentru ritualurile egiptene de înhumare, întocmai ca Alex.

Pentru Alex, însă, acest interes este într-atât de puternic încât pare că ghidează firul narativ. Este posibil să fie acest interes o materializare a fricii de a nu fi acceptat prin prisma identității sale sexuale? De-a lungul celor șase săptămâni, cât durează idila dintre el și David, cei doi se învârt în jurul subiectului „moarte” într-o sumedenie de discuții. David, dând dovadă de un nihilism pe care numai un adolescent trist și rebel dintr-un film optzecist l-ar putea etala, vrea să râdă în fața morții, provocându-l, astfel, pe Alex, la un jurământ. Oricare dintre ei trăiește mai mult, va trebui să danseze pe mormânt celuilalt. Acesta este resortul care-l împinge pe Alex să urmeze un parcurs dureros și tragic spre maturizare. Desigur, tragicul aventurii lor nu este pus în relație directă cu orientarea lor sexuală – mulți protagoniști heterosexuali ai filmelor romantice mor tragic și, în plus, orice cuplu heterosexual adolescentin ar putea avea o dispută fatală care își are originile în gelozie și plictiseală. Filmul nu chestionează în nicio instanță moralitatea relației lor, iar personaje precum cel al lui Kate (Philippine Velge) care ajung să afle de idila dintre cei doi îi susțin. Este îmbucurător să vezi un film cu protagoniști queer a căror dramă nu este alimentată de queer pain. Chiar dacă criza HIV, desfășurată în anii ‘80 nu este deloc menționată în film, supratema morții este atât de prezentă, plutește peste toate dimensiunile filmului și poate fi o evocare șoptită, o mărturie a fenomenului mai degrabă decât faptic, prin apartenența personajelor la mentalul colectiv al perioadei.

Été 85 este distribuit în România de Transilvania Film și va fi proiectat la POINT pe 9 august de la 19:00, cu intrare liberă (în limita locurilor disponibile), într-un eveniment organizat de MozaiQ.