Super Festival de Film este primul (și singurul) festival dedicat în întregime cineaștilor adolescenți din România. Ajuns la cea de-a cincea ediție, festivalul are în prezent o competiție națională și internațională, un pitch dedicate special regizorilor între 14-19 ani, un calup de scurt-metraje LGBT, workshop-uri si vernisaje. Am vorbit cu Luca Istodor, tânărul director al festivalului, despre evoluția în timp a Super, despre filmele din acest și despre strategii de care ar putea atrage cât mai mulți tineri înspre cinema(uri).

Salut, Luca! Super se află la a cincea ediție – pe scurt, cum au fost edițiile anterioare, pentru cei care n-au mai fost la festival? (Recunosc că-s și eu printre ei; tocmai m-am mutat de la Cluj de jumate de an.)

Pentru mine, ca organizator, fiecare ediție a fost foarte diferită. Prima ediție a constat într-o singură proiecție, la Cinema Studio. Atunci eram în clasa a 10-a, iar eu și cu câțiva prieteni, și ei regizori adolescenți, am vrut să avem un spațiu unde să ne proiectăm scurt-metrajele. Am făcut acea proiecție, lumea părea entuziasmată, așa că am continuat.

La a doua ediție, Super a devenit festival – iar eu, cu scurta mea experiență ca intern sau voluntar pe la alte festivaluri de film (precum NexT, BIEFF sau One World Romania), am încercat să îmi dau seama cam cum pui cap la cap un astfel de eveniment. Fiecare pas – de crearea echipei festivalului, la găsirea filmelor pe care să proiectăm, sau la realizarea parteneriatelor media – totul reprezenta ceva nou. La a doua ediție am fost puțin dezamăgiți de numărul de spectatori, dar am zis că trebuie să continuăm, fiindcă mulți adolescenți ne-au spus că, datorită festivalul există au fost încurajați să facă film- iar asta conta mult pentru noi.

A treia ediție a fost mai extinsă, a inclus un workshop de o lună organizat de Asociația Vira, proiecții, discuții, expoziția Super de artă vizuală făcută de adolescenți, un “Super Warm-up” cu filme de cinematecă înainte de festivalul propriu-zis și, pentru prima oară, am primit finanțare de la CNC, cu un proiect scris de mine, ceea ce inițial mi s-a părut suprarealist. Am învățat să fac contracte, rapoarte și facturi, și am reușit să o scoatem la capăt, atrăgând mult mai mulți regizori și mult mai mult public.

În final, poate că abia la a patra ediție am putut spune că știam mai mult sau mai puțin cum merg lucrurile și că totul a venit mai „natural” în ceea ce privește organizarea. Am adăugat anul trecut un workshop de fotografie, la cererea mai multor adolescenți.

Spune-ne câte ceva despre procesul de selecție – cum sunt alese filmele? Care sunt criteriile de participare?

Nu există niște criterii stricte, în afară de criteriul de vârstă: regizorii filmelor trebuie să aibă între 14 și 19 ani și să fie la liceu. Selecționerii, care la această ediție au fost Ioana Popescu, Bogdan Grigoriu și Lia Ștefănescu (toți trei fiind elevi de liceu) s-au uitat la cele aproximativ 120 de filme primite din România și Moldova și la cele 300 primite din alte țări, și au ales 50 care să fie proiectate la festival. Nu avem constrângeri legate de genul filmelor, de lungime sau de temă- fiecare poate trimite orice. Cred că important pentru noi e să nu fie foarte teatrale, “artificiale” în jocul actorilor sau exagerat de moraliste, o tendință pe care atunci când făceam eu selecția, la primele ediții, am observat-o.

Care sunt punctele forte ale acestor filme? Ce au ele „diferit” față de filmele create de adulți?

Cred că există de multe ori limitări cu privire la ce fel de filme pot face adolescenții (nu au bugete mari sau actori profesioniști) și atunci cred că e important ca ei să vadă cam care sunt aceste limitări și cât de multe pot face în ciuda constrângerilor. De multe ori, acesta devine un punct forte al lor: neavând o școală de film în spate sau cine știe ce echipamente, filmele sunt mai puțin pretențioase, mai directe și trebuie cu atât mai mult apreciate fiindcă de multe ori intră foarte mult efort în ele, deși adolescenții au puține resurse.

Simți că s-au schimbat anumite lucruri de când ați început, în 2013? Nu mă refer neapărat doar la festival, ci (mai ales) și conținutul filmelor pe care le-ați selecționat, sau la disponibilitatea adolescenților de-a se apuca de film.

Mi-e greu să îmi dau seama de schimbări sistemice. Într-adevăr, noi primim mult mai multe filme, dar asta în mare parte fiindcă știm să promovăm mai bine festivalul. Totuși, cred că Super are un rol în a încuraja adolescenții să facă mai multe filme și ni se întâmplă de multe ori ca participanții la festival să ne spună că voiau de mult să facă film, dar ceea ce i-a împins să-și regizeze filmul a fost ideea că și-l pot arăta la Super.

Cred că un alt proiect important care a conectat adolescenții cu filmul (deși, desigur, nu a ajuns decât într-un număr limitat de licee) este proiectul celor de la One World, care au ajutat liceeni să creeze cluburi de film și să organizeze dezbateri și proiecții în propriile licee. În schimb, din păcate, Ministerul Educației nu a reușit, din câte știu eu, să introducă educația cinematografică (într-o formă sau alta) în licee. Sperăm că peste încă cinci ani, la ediția a 10-a a Super, lucrurile să se schimbe și în acest sens.

De unde provin adolescenții? Într-un interviu anterior, părea că majoritatea ar fi din București.

Anul acesta, șase din cei 16 adolescenți din competiția națională sunt din București- restul provin din toată țara, de la Deva sau Timișoara la Mangalia sau Mioveni. Într-adevăr, Super ajunge mai mult la adolescenții din București, dar anul acesta am încercat (și, sper eu, reușit) să mai schimbăm acest lucru prin proiectul “Super Ambasadori”. Am selectat 20 de adolescenți din 12 orașe diferite din România, care au organizat retrospective în orașele lor și au promovat apelul de înscriere de filme. A fost primul nostru efort serios să ieșim din București și vrem să extindem proiectul anul viitor, fiindcă am fost foarte fericiți cu rezultatele lui: de la un workshop de film organizat de o ambasadoare în Craiova la o retrospectivă cu peste 100 de spectatori la Focșani.

În ceea ce privește competiția internațională, avem filme din vreo zece țări: de la un film din SUA despre doi băieți care vor să vândă o limonadă dezgustătoare pentru a-și cumpăra o piscină, la un film despre o persoană transgender în Kosovo.

Cum crezi că ar putea fi popularizată producția de film / audio-video în rândul adolescenților din afara centrelor urbane, sau a celor care provin din medii sociale defavorizate?

Cred că pot fi făcute parteneriate cu licee din orașe mici sau din medii rurale, licee unde, spre deosebire de București, se întâmplă puține activități extra-școlare. De cele mai multe ori, cu toate că poate fi greu să ajungi la directorii respectivelor licee, oamenii sunt deschiși la a organiza noi programe și întotdeauna se găsesc adolescenți interesați. În sensul ăsta, îi apreciez pe cei de la Asociația Vira, care au organizat ateliere de film în licee din București și din țară care nu intră în acele licee „populare” considerate a avea „elevi buni”, orice ar însemna asta.

Mi se pare lăudabil că aveți o secțiune specială dedicată filmelor cu tematică LGBTQ. Chiar observam zilele trecute, la Pride, că foarte mulți participanți erau „sub 18” – mai ales pentru că aia-i vârsta la care începi să te preocupe intens noțiunea identității. Cum se raportează adolescenții vis-a-vis de identitatea de gen, de orientarea sexuală în film? Ce putem învăța de la ei?

Filmele din secțiunea LGBTQ, fiind în afara competiției, nu sunt neapărat filme făcute de adolescenți, ci filme despre adolescenți. Am încercat să reprezentăm experiențe cât mai diverse în secțiunea LGBT, fiindcă ni se pare că adolescenții de multe ori nu au de unde să audă informații complexe despre comunitate. Știm că de multe ori subiectul LGBTQ este abordat într-un mod neinformat sau direct cu informații false în licee, așa că vrem să lăsăm câteva personaje adolescente să le vorbească altor adolescenți despre asta prin film. Avem un film despre un copil genderqueer crescut în Florida rurală, un film despre o elevă de culoare care dezvăluie că e lesbiană, dar și un film despre un vârcolac gay care le spune despre identitatea lui părinților. Cred că de multe ori e vorba despre a te descoperi pe tine însuți, și a fi sincer cu ceea ce ești, în ciuda a ceea ce spun cei din jur.

În afara competiției de filme, înțeleg că aveți și o expoziție și niște workshop-uri: ce ne poți spune despre ele?

Expoziția a devenit deja o „tradiție” Super- e al treilea an când o organizăm, și reunește aproximativ 100 de lucrări ale artiștilor adolescenți- grafică, pictură, fotografie, instalații. Vernisajul reprezintă și deschiderea festivalului, joi la ora 19 la Rezidența BRD Scena9. În ceea ce privește workshop-urile, anul acesta am organizat pentru al doilea an consecutiv propriul nostru workshop de film, la sfârșitul căruia cei zece participanți și-au regizat propriile filme, și un workshop de fotografie.

E foarte fain că anul acesta organizați și un Pitch destinat adolescenților. Ce fel de proiecte participă la această ediție-pilot și cine se află în juriu? Ce vor primi câștigătorii?

Și noi suntem foarte bucuroși de Pitch, în special fiindcă știm că e aproape imposibil să găsești o finanțare ca să îți realizezi filmul în calitate de regizor adolescent. Câștigătorii pot primi până în 250 de euro și vor avea la dispoziție aproape un an ca să își realizeze filmul, urmând ca anul viitor să îl proiectăm la Super. În juriu vor fi câțiva membri din echipa Super, inclusiv eu și Ioana Bogdana. Nu pot spune care sunt ideile înscrise, însă oricine vrea să afle câștigătorul poate să vină la gala de închidere, duminică. 

Pe post de încheiere: care-s cele mai super motive să vii la Super?

Super e ocazia perfectă să vezi ce e în capul a vreo 70 de adolescenți care participă la expoziții, workshop-uri și care regizează filme. E o ocazie perfectă pentru adulții care spun că nu înțeleg tinerii să vadă ce gândesc ei, și o ocazie bună pentru adolescenți să vadă cam cum e să fii licean în alte orașe sau țări.

În plus, Super a devenit o comunitate în care încercăm din răsputeri să ne asigurăm cu orice adolescent e binevenit – în care oricine poate cunoaște oameni cu aceleași interese și pasiuni.  

„