Cu toate că titlul lungmetrajului este Romance, al șaselea film din cei douăzeci și cinci de ani de carieră ai lui Catherine Breillat, e departe de concepția generală a unei povești de dragoste; prezintă, în schimb, gândurile regizoarei asupra sexului, dorințelor și sexualității feminine. Marie (Caroline Ducey) este o profesoară tânără, implicată într-o relație (nu prea amoroasă) cu Paul (Sagamore Stevenin), un fotomodel atât de plictisit de ea, încât nu o lasă nici măcar să îi facă sex oral. Dacă pentru alte femei simplul fapt de a fi într-o relație e suficient, respingerea lui o determină pe protagonistă să se aventureze într-o serie de experiențe sexuale cu diferiți bărbați.

Franchețea nudității cu care regizoarea ne-a obișnuit nu are nici de această dată ca scop excitarea spectatorului, pentru că sexul nu e prezentat într-un sens stimulator, ci înfățișează manifestarea exterioară a unor nevoi mai profunde și mai complexe. Goliciunea, în jurul căreia filmul pare să graviteze, în esență, vorbește despre o femeie care încearcă să se elibereze de dominația și cruzimea masculină, prin intermediul sexului anonim și lasciv, pentru a ajunge la, după cum mărturisește protagonista în voice-over, puritate. Premisa revendicării sexualității pentru a se elibera din parametrii masculini care au definit-o în mod tradițional este înrădăcinată în feminismul anilor șaptezeci, adesea dezbătut în prezent, motiv pentru care e greu de stabilit dacă filmul reușește să destabilizeze ideologia patriarhală sau doar consolidează economia dominației masculine. Romance pare totuși să sugereze că îndeplinirea fanteziilor masochiste ale lui Marie o determină să se rupă de raportarea psihologică la Paul și să își descopere treptat propria autonomie ca femeie cu nevoi și dorințe. Astfel, după ce a trecut atât prin castitate, cât și prin depravare, într-un final își găsește echilibrul devenind mamă.

Breillat întotdeauna alege meticulos culorile filmului. Pentru a sugera dihotomia virgină-adulteră, ea alege să schimbe schematic paleta de la alb la roșu, culori care, deși uneori se suprapun, sunt ușor de identificat. Aceste culori reprezintă simbolic roluri, constructe ficționale frecvent atribuite femeilor, pe care Marie alege deliberat să și-i le asume și să le dezvăluie. La început, alegerile și dorințele protagonistei sunt modelate de lumea pe care o cunoaște, o lume în care se insistă pe nevoia femeii de a satisface, nu de a fi satisfăcută. De aceea, prima secvență din film îl prezintă pe Paul în timpul unui shooting, iar pe Marie undeva în galeria arenei romane în care se filmează reclama, fiind poziționată ca un privitor activ. Pe parcurs, pentru că identitatea ei este strâns legată de ceea ce simte propriul ei corp, cu toate că uneori face lucruri care îi provoacă plăcere, ea nu se simte bine în urma acestor experiențe. În timp ce bărbații din Romance sunt unidimensionali, fiind simpli catalizatori ai transformărilor ei, personajul feminin se dezvoltă. Stângăciile și nesiguranța ei se transformă într-un soi de curaj și maturitate.