Girls on Film - Top 4 cineaste est-europene



Autor: Iulia Popovici

2017-04-27



 Cele patru regizoare vin din trei generații diferite, neînrudite între ele – decât, probabil (sigur, în cazul Kirei Muratova și al Agnieszkăi Holland), prin faptul că sunt femei într-o lume a bărbaților și refuză autoidentificarea ca feministe, odată cu abordarea unor subiecte, teme, limbaje potențial văzute drept „feminine“. Dincolo de preocuparea lor pentru o dinamică politică a socialului, le-am ales fie pentru perseverența lor (filmele Muratovei au fost multă vreme cenzurate și/sau interzise, cele ale Helenei Treštíková au avut nevoie de ani de zile de documentare, Agnieszka Holland a scris multă vreme scenarii pentru regizori-bărbați și și-a reconstruit de la zero o carieră în exil), fie pentru felul în care, în cazul Ralitsei Petrova, contribuie la (re)lansarea unei cinematografii de pe poziții artistice originale.

 Helena Treštíková

Helena Treštíková

Helena Treštíková (n. 1949), probabil (sigur, chiar) cea mai cunoscută și premiată documentaristă cehă, e autoarea unor filme observaționale de o natură aparte. Treštíková își urmărește „subiecții”, fie ei infractorul minor René (René, 2008) sau regizorul de teatru Jakub Špalek (în Viața cu un Bufon, 2013), timp de zeci de ani, rezultatul fiind o trecere fulgurantă, lipsită de aspirații demonstrative, prin vieți ce se dovedesc a nu avea nimic predestinat.

O retrospectivă a tuturor documentarelor Helenei Treštíková se găsește online pe platforma DocAlliance (www.dafilms.com).

 

 Kira Muratova

Kira Muratova

Detaliul cel mai exotic în ceea ce-o privește pe cineasta sovietică/ucraineană Kira Muratova (n. 1934) e că mama ei, doctorița Natalia Korotkova (Scurtu), a fost o comunistă ilegalistă devenită ministru adjunct al Sănătății la București. Regizoare cu un limbaj vizual radical, la limita experimentalului, și o preferință pentru abordări non-narative ale unor tematici profund sociale (a se vedea Sindromul astenic/Asteniceski sindrom, 1989), Muratova nu se consideră deloc feministă, în ciuda faptului că filmele ei privesc de cele mai multe ori lumea prin ochii unor femei. Este și cea mai brechtiană dintre cineaștii sovietici ai generației ei.

 

Ralitsa Petrova 

Ralitsa Petrova

Regizoarea bulgară Ralitsa Petrova (n. 1976) a câștigat Leopardul de Aur cu lungmetrajul ei de debut, Fără Dumnezeu (Bezbog, 2016). La fel ca scurtmetrajul ei „de școală“, Prin grația Domnului (2009), Bezbog are în centru o derivă personală a unui personaj „negativ“, o asistentă care fură buletinele unor bătrâni ca să-și procure morfină, iar filmul e o contribuție interesantă la reinventarea realismului social în cinematografia bulgară.

 

 Agnieszka Holland

Agnieszka Holland

Emigrată din Polonia legii marțiale, Agnieszka Holland (n. 1948) și-a făcut școala cu marii bărbați ai cinematografiei poloneze, Wajda și Kieślowski; la fel ca Muratova și o întreagă generație de cineaste est-europene, Holland se declară neinteresată în mod special de feminism și feminitate, preferând de multe ori să abordeze teritorii stereotipal rezervate „masculinului“. Cele mai cunoscute și premiate filme ale ei sunt bazate pe povești reale, de multe ori investigând soarta victimelor și eroilor de zi cu zi ai celui de-Al Doilea Război Mondial – și se poate spune că Holland a contribuit decisiv la cristalizarea direcțiilor actuale de reprezentare a acestui conflict în cinemaul polonez.