Opiniile studenților UNATC despre activitatea didactică a lui Andrei Rus



Autor: Acoperișul de Sticlă

2015-06-08



În ultimele săptămâni, au circulat diverse păreri și speculații părtinitoare despre activitatea pedagogică a lui Andrei Rus în departamentul de Filmologie al UNATC. Vă prezentăm mai jos declarațiile studenților, oferite din propria lor inițiativă, în speranța că vor demistifica și completa cu o perspectivă din interior lucrurile spuse despre lectorul universitar.

 

Îl cunoșteam pe Andrei ca editor Film Menu dinainte să-mi fie profesor (în anul III, la cursul de Analiză de film si apoi la un curs de Teorie la care i-am fost asistentă). Mi s-a părut că, pentru el, activitatea pedagogică e o extensie a acelorași principii: de a facilita înțelegerea filmelor care merită apreciate. Ce mi se părea nou la abordarea lui e ca îmbrățișează atât de multe genuri, curente, filme etc. La un curs despre autori din Hollywood-ul clasic, concentrat pe Nicholas Ray, ne băteam capul să alegem «doar» trei filme pe care urmează să le dăm studenților de vizionat. Andrei a venit cu soluția salvatoare - să alegem trei, dar să nu fie între ele și «Rebel fără cauză», pentru că sigur or să vrea studenții oricum să-l vadă. (Irina Trocan, asistent universitar, UNATC)

 

Anul 3, anul în care am făcut filmologia cu cei doi Andrei, a fost o surpriză uluitoare pentru mine. Am învățat despre cinema în anul acela cât n-am învățat în toată facultatea. Și asta nu pentru că de-abia atunci m-am pus pe învățat, ci pentru că de abia atunci am dat de un format consistent de curs, în care se problematiza cu adevărat cinemaul și percepția noastră asupra lui. Ce este cinemaul, cum influențează și cum este influențat de societate, care sunt limitele lui, de unde și până unde e kitsch etc. Ce a fost de-a dreptul înălțător a fost că ambii Andrei ne-au învățat să privim cinemaul fără prejudecăți de valoare și să încercăm pe cât posibil să judecăm un film în funcție de contextul și registrul său. În plus, fiecare calup de filme adus în discuție era însoțit de câte o serie viguroasă de texte teoretice. Așa am ajuns să citesc David Bordwell, Susan Sontag, Robin Wood ș.a. Unele texte, sincer, mi s-au părut prea grele, însă m-a relaxat întotdeauna atmosfera lejeră a discuțiilor și faptul că cei doi aveau întotdeauna răbdare cu noi. Eram cu toții încurajați la dialog, chiar dacă în anumite cazuri criticam punctele lor de vedere. Pentru toate astea le sunt profund recunoscător celor doi Andrei. (Răzvan Dutchevici, masterand Scenaristică de Film, anul I, UNATC)

 

Am intrat la UNATC cu buzunarele doldora de așteptări. Ies din UNATC confuză. În 3 ani de zile cel mai mult mi-am pus la bătaie creativitatea ca să imi imaginez «cum ar fi putut să fie» dacă măcar jumătate din așteptarile alea mi se adevereau. Am avut șansa să plec din facultate mai devreme, să renunț și să mă prefac că a fost o greșeală de fată bleagă de 19 ani care nu știa cu ce se mănâncă sistemul. Singurul motiv pentru care nu am plecat a fost reprezentat de cei 2 Andrei: Gorzo și Rus. Am ajuns în fața lor doar cu ceva potențial de care mă îndoiam destul de mult. Am ajuns să am cunoștințe, să îmi educ intuiția, să înțeleg și să chestionez, să analizez și să discut idei, să propun și să accept puncte de vedere bine argumentate, despre film și nu numai. Cursurile lor nu au fost despre ingerat informație, ci despre asimilare. Am venit la Facultatea de Film pentru că iubeam să scriu povești. Doi Andrei m-au facut să îmi fie așa de drag cinemaul încât să îmi pese de școala asta și de faptul că oamenii care vin aici merită șansa ca, la final, să spună o poveste mai bună decât a noastră. (Bianca Bănică, studentă CAV, anul III, UNATC)

 

În al doilea an de studiu i-am avut profesori pe Andrei Gorzo şi Andrei Rus la cursurile de Analiză de film şi Teorie de film. În urma acestor cursuri (de la care nu am absentat nemotivat) nu am avut nevoie de nicio notiţă şi nu am asistat la nicio dictare. De la ei am învăţat în primul rând, pe lângă materia asimilată, cât de important e să-ţi chestionezi propriile afirmaţii şi să nu foloseşti concepte doar de dragul de a le folosi, adică tocmai de ce are nevoie critica jurnalistică actuală şi orice persoană care vrea să se exprime public. În al doilea rând, am învăţat cum să interacţionez la cursuri fără să-mi fie frică de propriile greşeli şi, cel mai important, am învăţat să fac greşeli ca să pot învăţa. Subliniez, aceste lucruri nu intră în nicio curriculă şi nu mi-au fost predate, ci inspirate. Mărturisesc deci, fără niciun fel de presiune din partea nimănui (cu atât mai puţin a unuia dintre ei) că cei doi pedagogi ai Facultăţii de Film din cadrul UNATC au reprezentat şi încă reprezintă pentru mine, cât şi pentru colegii mei, un motiv principal de a fi văzuţi prin şcoală. (Sabina Bălan, studentă CAV, anul III, UNATC)

 

În educația primită în această școală reperele mele sunt puține, dar cântăresc fiecare în parte enorm. Mă raportez și mă voi raporta continuu la analiza profesorilor mei de an, Copel Moscu, Napoleon Helmis și Paul Negoescu care, așa cum n-am prea auzit să se întâmple, au fost tot timpul nepărtinitori și concentrați pe film, nu pe simpatiile pe care le au sau nu cu cei care l-au făcut; la profesorii de montaj și sunet, Iulia Murgu (Iulia Mureșan), Ștefan Rucăreanu și Ștefan Tatu, care au stat nopțile să ne ajute să găsim soluții, mereu cu răbdare, poate uneori prea exigenți și acizi, dar care nu ne-au lăsat când ne-a fost mai greu, și la Andrei Rus și Andrei Gorzo, de la care am învățat mai întâi de toate să nu mă mint, să nu las garda jos, să nu mă complac. Disconfortul pe care toți acești oameni laolaltă mi l-au creat e singurul care mă împiedică să cedez sau să n-am pretenții de la mine însămi. Oricât de tare i-am urât pentru că n-am putut ține pasul uneori, pentru c-au făcut dintr-un opțional cel mai solicitant examen sau pentru că nu mi-au lăsat cale de scăpare, pentru că în semestrul al doilea am avut un singur modul pe care nu l-am putut pregăti și tocmai pe ăla l-am extras la examen, pentru că am plâns pe coridor din frustrarea de a fi scris o lucrare slabă, revin la materialele primite de la ei și la discuțiile pe care le-am avut, iar căutările mele au rădăcini în experiența de a-i fi cunoscut. Andrei Rus e vinovat alături de Gorzo de absența mea de la cursurile lor, pentru că nu puteam să dau ochii cu ei știind că nu fac suficient. E vinovat că ne-a provocat să înțelegem nepărtinitor. E vinovat că a provocat pe fiecare în parte să chestioneze și să se chestioneze atent înainte de a da verdicte. E vinovat că m-a făcut (involuntar) să revin în permanență asupra mea și să vreau să pot. E vinovat pentru discuția lungă - prima pe care am avut-o cu adevărat, după ce nu mi-a lăsat cale, provocându-mă să vorbesc despre Cronenberg, după ce am stat acasă citind și vizionând filme, în care a stat și m-a ascultat chiar și când a considerat că nu am dreptate. Sunt amândoi vinovați de căutarea care a urmat în absența cursurilor cu ei și de referințele pe care ni le-au dat. Că ne-au arătat că nu trebuie să strâmbăm din nas când auzim de S.F. sau filme de serie B. Că a fi elitist nu e totuna cu a fi îngust și a nega din prima lucruri. Poate e un discurs zelos, poate Andrei nu are sută la sută dreptate în situația de acum, poate voi fi catalogată ca încă una care denigrează sfânta instituție care miroase a mucegai și a putreziciune, însă consider că Rus și Gorzo, alături de alți câțiva - prea puțini - sunt o experiență necesară oricărui tânăr student care intră în această facultate și cred de asemenea că profesorii pe care îi urăști la un moment dat pentru că te provoacă sunt de fapt cei la care te raportezi peste ani. (Andreea Lăcătuș, studentă Regie de Film, anul III, UNATC)

 

Probabil că mulţi vor repeta la nesfârşit aceleaşi lucruri despre cum se desfăşoară cursurile profesorului Andrei Rus. Ceea ce pot să spun eu este că Andrei este primul OM care în cei 22 de ani ai mei m-a făcut să îmi placă istoria, iar ca profesor, este unul dintre foarte puţinii pe care îi am la clasă care încearcă să ne ajute să rămânem cu ceva după. A fost încă de la început extrem de maleabil şi deschis la cerinţele studenţilor faţă de cursul său, încercând să îl adapteze în funcţie de necesităţile şi de timpul pe care îl aveam la dispoziţie. Nu mă lasă conştiinţa să omit faptul că este foarte corect la examinări, nu este genul de profesor corupt, părtinitor sau care poartă pică. (Elena Bolintiru, studentă Imagine de Film, anul I, UNATC)

 

Atunci când mă pregăteam să dau la UNATC mi-am imaginat că fiecare curs va fi ţinut de un profesor ca Andrei Rus. Speram că toţi vor fi la fel de pasionaţi şi vor vorbi cu la fel de mult patos despre materia pe care o predau şi, mai ales, că toţi se vor implica la fel de mult. După un timp, am realizat că asta nu se aplică tuturor profesorilor, iar profesorii care sunt aşa sunt cei pentru care merită să lupţi. Sunt profesorii care încurajează iubirea studenţilor pentru film şi o sporesc prin a lor. Genul acesta de profesori ar trebui să existe în universitate, iar locul lui Andrei Rus este printre ei. (Alexandru Mircioi, student CAV, anul I, UNATC)

 

E adevărat, erau momente când nu reușeam să îi urmăresc pe cei doi Andrei, Rus și Gorzo. Pe ei sau textele pe care ni le dădeau să le citim. Dar asta nu dura mult, pentru că orice subiect deschis era discutat în detaliu. La cursurile lor nu exista predare, ci explorare. Asta nu înseamnă că cei doi nu ne învățau nimic, dar o făceau într-un fel care să nu amintească de profesorul-zeu care inițiază studentul în mari secrete, ci ca niște oameni care împărtășesc o pasiune cu cei din jurul lor, dar care se întâmplă să fie mai informați. Am abordat o diversitate de culturi cinematografice, de la realismul socialist la western-urile spaghetti, cu o seriozitate detașată lipsită de prejudecăți. Lipsă ce se simțea și la notare: au fost printre puținii profesori care dădeau note complet obiectiv. Te făceau să îți meriți nota, să lupți pentru fiecare punct, indiferent de relația ta cu ei. (Mihai Kolcsár, student CAV, anul III, UNATC)

 

Recunosc că se simțea o oarecare intimidare la începutul cursurilor (Istoria Filmului) pe care le-am avut în anul I cu Andrei, însă această intimidare pornea de la mine și teama mea de a vorbi în public, într-o sală cu aproximativ 60 de studenți pe care abia îi cunoșteam. Andrei a simțit, mai mult sau mai puțin, teama asta, mulțumindu-se cu cele câteva bâlbâieli atunci când erau solicitate, sau cu câteva pagini pe care le scriam fericită la examenele semestriale. Acum, în al doilea an, lucrurile stau puțin altfel. Având cursurile de teorie și analiză de film, trecând deja printr-un an, alături de colegii mei și de el ca profesor, bâlbâielile de boboacă s-au transformat treptat în cuvinte concise, exprimări coerente, idei care deseori se băteau cap în cap cu ale lui Andrei, însă întotdeauna a fost deschis și a ascultat, fără să mă simt vreodată forțată să accept ceva care pur și simplu nu funcționa în mintea mea pe aceeași lungime de undă cu a lui. La un suc, o apă plată pe o căldură de mai, câteva de-ale gurii atunci când discuțiilor nu le găseam vreo concluzie, atmosfera de «ieșit cu prietenii la o vorbă», toate astea n-au făcut decât să înlăture teama cu o oarecare încredere, siguranță și cu ceva de «luat acasă», ținut minte și folosit la nevoie.” (Cristina Ciulacu, studentă CAV, anul II, UNATC)

 

Am studiat în facultate teorie și analiză de film cu Andrei Rus și Andrei Gorzo. Oamenii ăștia doi își pregăteau cursurile având în minte coerență, rigoare, exigență, pasiune și un simț interogativ al cinemaului, termeni pe care îi folosesc în deplinătatea înțelesului. Noi aveam de văzut filme și de citit despre ele de la un curs la altul. Ei revedeau filmele și reciteau textele tot de la un curs la altul. Feedback-ul pe texte întotdeauna a fost pertinent și nepărtinitor. Aș asocia cursurile avute cu ei cu ideea de polemică și de dialog, fapt care mi se pare că ar trebui să regăsească în orice context universitar. Indiferent cât de bâlbâite sau de slab elaborate or fi fost propriile întrebări și opiniile la care ajungeam în analizele din școală și în ce am scris în revistă, mă bucur foarte mult că am avut parte de experiența vizionării anumitor filme, a scrisului și a discuțiilor despre ele ca urmare a acestor cursuri. Și nu cred că e atât de ușor să stârnești mintea unor oameni care vin la facultate cu un background educațional tradițional și să faci ca ceea ce contează în timpul petrecut la curs să fie un schimb incitant de idei. A intra în această facultate entuziasmat și a ieși de aici blazat e un fapt recurent. Mi se pare culmea absurdului ca tocmai puținii oameni care fac ceva activ pentru a contrabalansa această tendință, cum sunt cei doi Andrei, să fie puși la zid. (Andreea Mihalcea, masterandă producție de film, UNATC)

 

L-am avut profesor pe Andrei Rus un singur an în care, culmea, eu am scris despre Fassbinder pe primul semestru, iar apoi despre Queer Cinema. Andrei Rus ar fi trebuit, așadar, să jubileze la subiectul ales de mine (se încadrează în «propaganda homosexuală», clar). Dar nu a fost să fie așa. În primul semestru mi-am lăsat restanță, iar în al doilea am trecut cu 6. Andrei Rus m-a «persecutat» pentru că am lipsit de la cursuri, nu am citit textele săptămânale și nu m-am uitat la filme. Cum ai putea să te superi din cauza unei note atunci când îți dai seama că lui chiar îi pasă? (Ana-Maria Gheorghe, masterandă Scenaristică, anul II)

 

Înainte să ajung la această facultate, legam figura lui Andrei Rus de Film Menu şi de Cineclub, aşa că m-am bucurat când am aflat că îmi va fi profesor, gândindu-mă că e un om care iubeşte filmul şi de la care aş putea să «fur» multe informaţii despre cinema. Şi chiar aşa a fost. Timp de un an, cât ne-a fost profesor de Istoria Filmului Universal, ne-a încurajat să participăm activ la desfăşurarea cursului, a reuşit să ne trezească interesul pentru filme, atât pentru cele incluse în materia de curs, cât şi pentru cele din cadrul proiecţiilor Cineclub, iar prin Să Film! chiar ne-a oferit marea oportunitate de a intra dialog cu cineaşti români deja consacraţi. Cred sincer că ar fi păcat ca facultatea şi studenţii să piardă un profesor atât de pregătit şi dedicat, un om cu o energie excepţională şi, trebuie să subliniez, cu o conduită ireproşabilă faţă de studenţi. (Alexandra Para, studentă CAV, anul I, UNATC)

 

Când am văzut în programă cursul de istorie a filmului, m-am gândit că va fi un curs prin care voi putea trece ca raţa prin apă, că voi avea un profesor «de istorie» care ne va preda puţin şi ne va cere un pic mai puţin. Ei bine, nu! Am întâlnit un profesor foarte tânăr, pe care de la primul curs l-am bănuit că vrea să mă transforme într-o enciclopedie ambulantă. Am întrebat în stânga şi-n dreapta şi aflu de la colegii mai mari, trecuţi prin experienţa «Rus», că e grav.

- Adică? - Trebuie să înveţi! - Pe bune, adică într-adevăr trebuie să învăţ? - DA!

Tot de la ei aflu că nu-l interesează altceva decât să învăţ şi să văd filme... Cică nu merge cu simpatii, nu merge cu pile, nu merge cu intervenţii ale altor profesori... În câteva săptămâni aveam mail-ul plin de texte pe care trebuia să le citesc şi mă gândeam cum să mai fac loc pe hard pentru filmele pe care trebuia să le văd (şi nu se mai sfârşeau!). Şi pentru că dracul parcă nu era destul de negru, mai trebuia să stau şi la curs. Adică punea absenţe. Câte una pentru fiecare oră a cursului. Mi-am zis că poate merge să stau şi eu acolo, să mă ascund pe după un coleg mai impunător şi să mă dau interesat printre sforăituri reţinute. Dar nu! Totul concura parcă spre descurajarea oricărei tentative de a scăpa mai uşor. Cursul, pare-se, nu era unul de tipul «eu vorbesc, voi ascultaţi, sau măcar vă prefaceţi». Era grav, mult mai grav. Trebuia să vorbeşti. Adică să bâigui câte ceva din ce ai citit sau văzut într-o săptămână. Eh, oi trece cumva şi de asta, m-am gândit. Nu ştie el cine a vorbit, cine nu... Oh, crunt mi-au fost distruse aşteptările. Omul din faţa mea ştia la cel de-al doilea curs mai mult de jumătate dintre numele celor 60 de studenţi din faţa sa. La următoarele cursuri, pe fiecare ne ştia şi după cum ne place să fim strigaţi şi ce prostii am debitat la cursurile anterioare. Mi-l imaginam cum stă seara şi ne învaţă numele şi cum recapitulează ce am spus. Mai exista o speranţă... trebuie să fi avut vreo slăbiciune. Şi atunci, m-am pus pe observat. De unde să-l apuc pe Rus? După un semestru în care nu am auzit din partea lui la curs nici măcar o singură remarcă personală, nici o informaţie care să îmi dea cel mai mic indiciu despre slăbiciunile, preferinţele sale şi nici măcar vreo opinie despre alţi profesori, m-am trezit în preajma examenului că nu am decât o variantă să trec: să învăţ. Ah, adică să citesc tot ceea ce ne-a dat în timpul semestrului şi ceea ce am discutat la cursuri şi să văd filmele pe care, de asemenea, le-am analizat la cursuri. Şi de ce naiba am pierdut vremea încercând să îmi dau seama cum aş putea să nu învăţ?! Chinuit de anxietatea iminentului examen, mi-am dat seama şi că are un punct slab. Evrika! Mi-am amintit când l-am văzut nervos, aproape furios: atunci când nici măcar doi-trei studenţi nu citiseră nicio pagină şi nu văzuseră niciun film. Dar vai! Asta era o slăbiciune care nu mă scăpa de chinul vizionării unor filme şi citirii unor texte despre filme, student la film fiind. Aşadar, dezarmat, m-am apucat de învăţat şi de văzut filme. Zeci. La examen mi-am dat seama că era singurul lucru pe care trebuia să-l fac tot semestrul, treptat. O fi fost şi altă variantă?... Habar n-am! (Anonim)

 

Florin Zamfirescu îl acuză pe Andrei Rus de «propagandă homosexuală». O sintagmă lipsită de sens care este în sine suficientă pentru a spulbera orice dubiu că afirmațiile domnului Zamfirescu privitoare la conduita profesională a lui Andrei Rus sunt complet aberante. Ce ar trebui să înțeleagă dumnealui înainte să iasă în public cu tot felul de baliverne este că orientarea sexuală, spre deosebire de orientarea politică, să zicem, nu ți-o alegi. Așa că un profesor, oricare ar fi el, nu îți poate «propune» o orientare sexuală și, cu siguranță, nu te poate obliga să «aderi» la propria-i orientare sexuală, persecutându-te cu note de «3 pe line». Orientarea mea sexuală, la fel ca și convingerile mele politice sau părerile mele despre universitate și conducerea ei îmi aparțin și nu au nimic de-a face cu Andrei Rus care, în calitate de profesor, mi-a predat în decursul celor trei ani de studii cursuri de analiză de film și teorie de film. Nu «propagandă homosexuală», orice o mai fi însemnând și asta. Dar dacă vorbim despre atitudini discriminatorii, poate ar trebui să analizați mai atent afirmațiile din spațiul public ale domnului Zamfirescu însuși, ale domnului Doru Ana și ale domnului Sergiu Anghel, actualul președinte al Senatului UNATC. (Oana Ghera, studentă CAV, anul III, UNATC)

 

Profit de această ocazie pentru a-i demasca pe cei doi profesori ai Facultății de Film, Andrei Rus și Andrei Gorzo, care au dus o campanie crâncenă împotriva mea cu scopul de a mă spăla pe creier. În urma acestei acțiuni în forță, am pierdut toate ideile preconcepute despre cinema cu care venisem în facultate. În timpul cursurilor, timp de trei ani de zile, au făcut constant propagandă în favoarea instrumentelor de analiză critică a filmelor. Au militat necontenit pentru claritate, rigoare și obiectivitate în scris, au ridicat cu nerușinare în slăvi teoria de film și cinemaul de artă și m-au obligat să citesc cele mai diverse și mai complicate texte de teorie de film și estetică. Mărturisesc și faptul că am fost amenințată de cei doi profesori că dacă nu respect regulile de prezență la cursuri, voi fi sancționată la examen. În primul semestru al anului doi de studiu am pierdut bursa de merit deoarece mi-a fost scăzută nota finală din cauza absențelor. Încă sunt indignată din această cauză. Cei trei ani de facultate au fost un chin. Am fost hăituită de cei doi profesori să-mi deschid mintea și să-mi lărgesc perspectivele; am fost obligată să muncesc mai mult și mai bine; am fost constrânsă să-mi exprim liber opiniile în timpul fiecărui curs. Sper ca organele competente să facă tot ce este posibil pentru a-i îndepărta pe cei doi profesori din facultate pentru ca viitorii studenți să nu beneficieze de acest proces de maturizare profesională de care am avut și eu parte. Sunt egoistă. Vreau să fiu printre puținii norocoși.” (Raluca Durbacă, studentă CAV, anul III, UNATC)

 

Andrei Rus mi-a fost profesor la Teoria Filmului și la Istoria Filmului Universal, timp de trei semestre. Dintre toți profesorii pe care i-am avut la UNATC, pot spune despre dumnealui că este unul dintre cei mai mari cinefili pe care i-am întâlnit, un om îndrăgostit de toate formele filmului, nu numai de cele canonizate. Eu nu am fost discriminat niciodată de către Andrei Rus, nici pozitiv, nici negativ. În tot acest timp petrecut în facultate, am asimilat cea mai multă informație participând la cursurile lectorului Andrei Rus. (Andrei Dudea, student CAV, anul III, UNATC)

 

Cinemaul e un teren foarte vast – așa vast că de multe ori nu știi de unde să îl apuci, cum să-l pui în discuție, pentru că îți lipsesc referințele necesare. Cu ce s-a luptat Andrei Rus în primul an ca profesor de Istoria Filmului Universal a fost inconsistența culturii cinematografice cu care noi, studenții, intrasem în facultate. A extins perioada de predare a filmului mut de la câteva luni la un an întreg, bombardându-ne săptămânal cu ceea ce urma să devină o bază solidă (şi mai ales nuanțată) pe care să putem construi mai departe. Tânăr și idealist, el chiar voia să ne învețe film! Curiozitatea mea în fața cinemaului nu ar fi rămas probabil pe linia de plutire timp de doi ani dacă n-ar fi fost cursurile lui de teorie. De fapt, o bună bucată de timp au fost singurele lucruri care nu mă demoralizau în facultate și care mă făceau să continui. Pentru că în anul II, la Teorie de Film, sala de curs a devenit nu doar un spațiu de dezbatere continuă, ci și de lărgire a propriilor perspective – mi-am dat seama cât de complex e, de fapt, cinemaul și cât de interesant, pentru că mi-am deschis creierul și am învățat să-l chestionez din perspective noi. A fost o explorare a filmului, nu o materie predată în termeni rigizi, în care abaterea de la cuvântul profesorului să atragă sancțiuni. E necesar să discuți deschis despre film, de multe ori chiar și în contradictoriu, pentru că așa se nasc ideile. Și asta trebuie să facă o facultate – să-ți ofere o plajă de unelte pentru a înțelege ceea ce te pasionează, iar apoi să te încurajeze pe tine ca student să cristalizezi idei proprii. Analiza și Teoria de Film nu caută noduri în papură, ci caută să înțeleagă o fluiditate a artei ca obiect de studiu. E important să ai un profesor care să mânuiască confortabil concepte de filosofie sau psihanaliză, să te facă să înțelegi curgerea asta dintr-un mediu în altul, atunci când teoriile se influențează reciproc, iar artele se întrepătrund permanent. E important să-ți vezi profesorul fascinat de materia pe care o predă, pentru că există o șansă să-ți transmită măcar o mică parte din fascinație și ție. Fără dictări, fără notițe, doar pentru că îi pasă.

Nu pot privi insultele aduse lui Andrei Rus din ultimele zile decât ca pe o încercare de abatere de la problemele reale ale facultății, de canalizare a atenției publice către o expunere tabloidă, pavată cu neadevăruri. Ele nu ar trebui să-i lezeze în mod concret imaginea. (Maria Cârstian, studentă CAV, anul II, UNATC)

 

Un profesor care reușește să te păstreze curios pe parcursul întregii sale materii, indiferent care ar fi aceasta, care te intrigă cu discuții în contradictoriu ce îți permit formarea unui punct de vedere personal despre cinema, care îți pune la dispoziție materialele necesare pentru a înțelege și a aprofunda subiecte ce nu sunt întotdeauna ușor de abordat este un profesor ce își dovedește dedicarea și pasiunea pentru ceea ce face. Pentru mine acest profesor este Andrei Rus. (Martin Elena, studentă CAV, anul I, UNATC)

 

Pentru mine, participarea la cursurile lui Andrei Rus a reprezentat singura experiență oferită de Facultatea de Film care merită numită academică. Consider că acuzațiile aduse de Florin Zamfirescu sunt aberante.” (Ioana Avram, studentă CAV, anul II, UNATC)

 

“Andrei Rus îmi este profesor de doi ani, de când am intrat la UNATC. Anul trecut a predat Istoria Filmului Universal la anul nostru, iar acum predă analiză de film și teoria filmului, la anul meu, doar la secția CAV. Încă de anul trecut, eu, împreună cu alți studenți din anul meu, îl vedeam pe Andrei Rus ca fiind un personaj intimidant și un profesor exigent. Avea un stil deosebit de a ne încuraja să învățăm la materia predată de el. Dacă nu învățam, ne făcea să ne simțim slab pregătiți pentru că ne punea întrebări la care nu puteam răspunde dacă nu citeam și nu vizionam filmele date. Era umilitor pentru noi, ca studenți la film, să nu știm să răspundem la întrebări despre filme în fața altor colegi de an. Și așa ne-am pus toți pe învățat, mai mult sau mai puțin. Unii cu frica de restanță, alții de rușine. Rușine că am ajuns la o facultate unde se presupune că învățăm despre ceva ce ne pasionează. Despre filme. De asta am ales să fim studenți la UNATC. Unii dintre noi am conștientizat importanța materiei predate de dl. Rus, alții poate nu, însă cert este că a avut un impact asupra tuturor. Eu sunt una dintre studentele asupra căreia dl. Rus a avut un impact pozitiv. Mai ales de când a început să predea analiză și teoria filmului la secția mea, pot spune că învăț din pasiune și respect. Am ajuns să iubesc o materie pe care nu o cunoșteam destul de bine înainte. Am ajuns să o iubesc pentru că i-am înțeles tainele. Iar dl. Rus mi-a transmis din pofta lui contagioasă pentru film și studiu. Am acumulat o grămadă de informații noi despre filme, pe care poate nu aș fi ajuns niciodată să le asimilez fără ajutorul lui. Am un respect imens pentru acest profesor, pentru munca și dăruirea lui, pentru dorința de modernizare, pentru stilul în care predă studenților lui și pentru că reușește să lipească niște cunoștințe de studenții care trec prin sălile lui de clasă.” (Iasmina Panduru, studentă CAV, anul II, UNATC)

 

Credit foto: Iulia Alexandra Voicu