Inginer, caut... - Note despre studenția la Construcții



Autor: Ioana Mălineanu

2014-12-11



Au venit în primul meu weekend ca studentă, au bătut 700 de km, ai mei părinţi, fiindcă şi-au dat seama că dacă aş fi venit eu acasă, n-aş mai fi plecat de acolo. Cumplit, şocul educaţional, social, traiul în cămin, pentru o răsfăţată învăţată cu 10 pe linie nemuncit cu adevărat.

După 4 ani, am devenit un inginer cu o foaie (diploma efectivă, abia peste un an) pe care e trecut numele, faptul că am absolvit cursurile Facultăţii de Construcţii în limba engleză şi media (nu, nu o să o trec aici, nu mă laud, dar nici nu îmi este ruşine cu ea).

Până la asta, însă, am tot alergat într-o spirală de integrale duble, matematici speciale, topografie, materii noi, profesori altfel decât cei din generală şi liceu, panicăăăăăăăăăăăă!, beton, metal, alt beton, alt metal - şi toate astea într-o engleză predată de români în traducere liberă – folositoare pentru viitor, probabil, dar mult mai greu de înţeles. Să o recunoaştem, cel mai bine te exprimi în limba ta şi ingineria în altă limbă devine un ,,furculition’’ mai elevat.

Conştiincioasă fiind, m-am prins târziu că nu ar fi trebuit să mă stresez atât de mult. Puteam investi acel timp concentrându-mă pe ce mi se părea că nu înţeleg. Acum, după ce lucrez de 5 luni într-o firmă de construcţii, chiar m-aş mai duce o dată la cursuri, acum chiar le-aş vedea altfel, le-aş înţelege corect.

Când am ajuns, eram un pui pierdut şi speriat, m-am aliat cu restul găinilor şi am ajuns să pierdem nopţi făcând proiecte, desenând în Autocad, proiectând structuri fără să fi văzut cum se construiesc, învăţând să lucrăm într-un program de modelare în anul 3 după ce avusesem nevoie de el la proiecte în anul 2. Ne intrebam de ce aprofundăm matematica în anul 1, practic pierzând un an de facultate, făcând doar chimie, materiale de construcţii, mecanică – materii ce ar putea să îţi folosească în viitoarea carieră - şi  pentru ca mai apoi să o folosim foarte puţin în următorii ani.

Discuţie antică de când lumea şi dureros de actuală: ni s-au desenat, explicat cum arată o structură, cum se comportă materialele utilizate şi ,,Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot şi papă tot’’ a fost principiul pe care m-am ghidat. Am trecut la toate materiile, însă în 4 ani, practica a durat 3 săptămâni. În prima, s-au perindat producători de materiale, interesant, însă asta e o altă şcoală, pe care o înveţi când te angajezi la ei: cei care te cooptează vor doar diploma ta – sau doar un agent de vânzări, care să ştie să aprofundeze informaţiile din catalog. În următoarele două săptămâni, am stat maxim 3 ore pe un şantier - insuficient, ca şi cum am primit căsuţa cu dulciuri, însă nu ne putem atinge de ea.

De-abia după ce am avut ocazia să lucrez pe un şantier, să văd pas cu pas cum se face un cofraj, cum se toarnă placa, lucrările dinainte şi după pe care nu ţi le spune nimeni fiindcă circulă o idee destul de împământenită în facultate că înveţi să proiectezi, nu să construieşti, asta se învaţă pe şantier.

Asta nu ar fi atât de rău, dacă ai învăţa să proiectezi corect, dar cum poţi desena ceva ce nu ai văzut? Cum să nu uiţi să pui golul de instalaţie, daca tu ai învăţat vreodată clar de ce şi unde se pune? Cum există destul de multe programe de proiectare, este posibil să ţi se ceară să ştii să lucrezi în programe de care doar ai auzit.

Mai mult, se cer devizişti, ingineri care să ştie ordinea operaţiilor, să înţeleagă codurile articolelelor (de exemplu săpătura manuală în spaţii întinse la deblee, în canale deschise, în gropi de împrumut, la îndepărtarea stratului vegetal de 10-30 de cm grosime - TSA01 şi sunt cam 100 de tipuri de săpături) şi să aprecieze cantităţi - staţi liniştiţi, nu învăţaţi decât foarte vag despre asta în facultate.

Se cer ingineri care să stea pe şantier, însă cu greu te poţi descurca fără să ai un alt inginer cu experienţă care să te ajute, să îţi explice ce vezi, să te facă să corelezi ceea ce ai învăţat cu ce vezi. Altfel, din „domnu‘ inginer” ajungi la mâna muncitorilor, care lucrează neglijent, prost şi te iau peste picior fără ca tu să îţi dai seama.

Nu sunt în măsură să găsesc soluţia ideală, până la urmă, toţi am întâmpinat aceeaşi problemă: ajungeam la interviuri unde ni se cerea experienţă pe care nu o poţi acumula în timpul facultăţii - dacă vrei să o termini la timp (nu e neapărat un adevăr general valabil, ştiu şi excepţii, dar rare), noi ridicăm din umeri, ei din sprâncene. Cu greu, inginerii de vârsta mea şi-au găsit un loc, oameni care să îi ajute, făcându-mă să trag concluzia că este dificil să te angajezi (dar asta e valabil aproape în orice domeniu în 2014), dar cu răbdare şi insistenţă, vei reuşi (nu strică să ai mulţi prieteni ingineri, de obicei când se caută o figură nouă, se întreabă în firmă, apoi abia se dă anunţ).

Mi-am ales facultatea fără să ştiu ce presupune, din 100 intraţi în anul 1, am terminat maxim 20 şi angajaţi poate suntem 12-15. Nu e uşor, însă ideea că ai semnat ceva ce va exista în realitate, că ai supravegheat ca structura să fie conform planurilor, că munca ta rămâne undeva ancorată pe o fundaţie serioasă mă face pe mine să vreau să continui. Sper că teoria am învățat-o cât pot de bine, acum să vedem cum trece în practică.