În cadrul proiectului ECHO III: For Memory’s Sake, al cărui partener din România a fost Asociația RHEA, șase tinere artiste interesate de forma audiovizuală au petrecut două săptămâni în București. Au participat la masterclass-uri cu profesioniști și experți în cinema și și-au petrecut cea mai mare parte din timp lucrând la proiecte de scurtmetraj – ca să le definim mai precis prin prisma formei, videopoeme – pe care le-au proiectat în rough cut la finalul programului. Au rezultat patru filme: Spune o poezie (de Ana Gurdiș și Elena Chirilă), Anemone (Ioana Țurcan și Gergana Ivanova), Sad sad sad sad sad summer (Ornela Alia) și Sister of No Value (Katarzyna Wojtczak). Acoperișul de Sticlă le-a adresat câteva întrebări realizatoarelor despre proces cât experiența le era încă proaspătă și în speranța că răspunsurile ar putea inspira pe altcineva – fie că vorbim de viitoare participante ale acestei rezidențe sau ale altora similare sau, mai generic, oricine este la început de drum în a-și găsi o formă de expresie personală în audiovizual. Pentru că experiențele nici nu au fost, în sensul cel mai strict, personale – două dintre filme sunt co-regizate de câte două participante –, lucrurile se complică și mai tare într-un fel interesant. Cu alte cuvinte, cum „scrii” un videopoem la două mâini și cum poate el totuși să le reflecte diferit pe co-autoare?

 

Ana Gurdiș

1. Descrie-te pe scurt cum vrei să te știe spectatorii.

Ana Gurdiș, mereu în căutare de sine.

2. Cum vezi potențialul audiovizualului pentru poezie?

Este prima dată când lucrez la un videopoem, poate am mai făcut ceva în trecut, dar nu știam că se numește așa. Îmi place că am cel puțin 3 nivele (video, audio și text) prin care pot să spun o poveste, iar împletirea dintre cele trei creează noi și noi înțelesuri. Cu siguranță voi continua să explorez această latură cinematografică a poeziei și cine știe unde mă duce căutarea de sine 😉

3. Cum crezi că te-a ajutat rezidența să găsești ce cauți ca să-i dai videopoemului tău o formă?

Cred că aveam nevoie de această rezidență ca să îmi reamintesc de ce îmi place și de ce mă bucur să fac. Am lucrat cu o poveste reală și am transpus-o ușor și discret într-un video-jurnal care ulterior a devenit o eliberare terapeutică pentru protagonista și co-echipiera mea. Sunt mândră că am cunoscut așa o fire candidă și puternică, că am reușit să învăț din experiența ei și cu siguranță o să lase o temă de gândire tuturor celor care vor vedea acest video poem.

Elena Chirilă

1.     Descrie-te pe scurt cum vrei să te știe spectatorii.

Practica mea artistică se bazează pe explorarea contextului – lucrările abordează aspecte precum percepția personală, în raport cu cea colectivă, a materialității locurilor sau, în alte cazuri, dematerializarea operei de artă.

În calitate de lucrătoare culturală am fost implicată în mai multe proiecte colaborative din Republica Moldova și România și am participat la o mobilitate de studiu în Franța la ESAAA  (École Supérieure d’Art Annecy Alpes). Fie în proiectele personale, fie în cele colaborative, îmi place să deconstruiesc subiecte precum female gaze, identitatea queer, memoria colectivă, subminarea structurilor de opresiune.

2. Cum vezi potențialul audiovizualului pentru poezie?

În timpul reședinței am descoperit că formatul de videopoem e adecvat în mod particular pentru adresarea unor subiecte dificile și sensibile sau personale, pentru că am descoperit că practicile maritale în Balcani implică aspecte ale traumei generaționale și-ale unei moșteniri întunecate. Potențialul unei forme audiovizuale de poezie e de asemenea dat de faptul că le oferă artiștilor contemporani o formă flexibilă și complexă de expresie. Am simțit multă libertate și bucurie prin prisma mijloacelor de a împleti imagini cu sunet, voce din off și text alături de sensul pe care eu și Ana Gurdiș am vrut să i-l dăm proiectului.

Personal, am luat ideea de „videopoem” destul de la propriu și am deconstruit-o într-un video-jurnal și un poem, pe care apoi le-am contopit. Pentru că nu eram foarte experimentată în cinema, mi s-a părut mai simplu să scriu ca să exprim ceea ce voiam într-adevăr să zic. Cu toate astea, audiovizualul a servit ca un nemăsurat ocean de sensuri care au ajutat textul să plutească și să se afunde în valurile pe care le puteai vedea pe ecran. Cu asta, sper că noi i-am lăsat spectatorului mult spațiu să contemple povestea și felul în care-i face să se simtă.

3. Cum crezi că te-a ajutat rezidența să găsești ce cauți ca să-i dai videopoemului tău o formă?

Sunt și le voi fi recunoscătoare la nesfârșit Anei Gurdiș, care mi-e co-regizoare la Spune o poezie, și facilitatoarelor noastre uimitoare Letiția Popa și Cristina Iliescu pentru cum am reușit împreună să dezvoltăm povestea mult mai bine decât aș fi putut vreodată singură, și totuși așa aproape de sufletul meu și viziunea mea personală. Letiția a fost prima care să vadă potențial în mine și în relația mea personală cu subiectul. M-a încurajat să explorez abilitățile mele de a nara vizual. Mulțumită ei, am pus mâna pe cameră și am început să filmez, intuitiv, deși nu era deloc perfect. Multe luni mai târziu, aveam niște material observațional despre care credeam că nu e potrivit pentru un film bun. Ne mișcam dus-întors în jurul iconografiei nunții și a privirii feminine, încercând să folosim materiale de arhivă din mai multe surse. Dar în final s-a dovedit că putem profita din plin de colaborarea noastră folosind marea oportunitate că Ana e regizor de documentar, iar eu am o poveste personală pe care simt nevoia să o instrumentez.

Împreună cu ele și, de asemenea, cu Ruxandra Simion care m-a ajutat să editez textul, am învățat cum să folosesc introspecția într-un fel non-invaziv ca să creez o manifestare coezivă și de impact, care va fi în același timp vindecătoare pentru mine și emoționantă pentru spectatori.

Rezidența mi-a oferit un spațiu incredibil de sigur să-mi împărtășesc experiența, ceea ce se întâmplă foarte rar în peisajul artistic, cu atât mai puțin în societate, iar fără RHEA această poveste poate că n-ar fi fost spusă, cum nu sunt spuse poveștile a mii de femei.

Ioana Țurcan

1. Descrie-te pe scurt cum vrei să te știe spectatorii.

Sper că amuzantă, vulnerabilă și îndrăzneață, o combinație pe care n-am reușit să o recombin până acum în general în munca mea.

2. Cum vezi potențialul audiovizualului pentru poezie?

Forma scurtă, sau posibilitățile ei; libertatea de experiment, de a crea într-o manieră ludică și de a fi parte dintr-un proces care poate fi intim și în același timp mai rapid ca alte forme.

3. Cum crezi că te-a ajutat rezidența să găsești ce cauți ca să-i dai videopoemului tău o formă?

Videopoemul a fost făcut în echipă și, deci, cu siguranță nu e doar al meu. În sensul acesta, presupun că rezidența ne-a ajutat mult să ne găsim conspiratori, dacă aveam nevoie. Pornind de-acolo, s-au așezat toate cu discuții, montaj, scris, multă cercetare și prânzul obligatoriu.

Gergana Ivanova (Bulgaria)

1. 
   Descrie-te pe scurt cum vrei să te știe spectatorii.

Ca persoană, am o apreciere profundă a bogăției trecutului și a valorii prezervării patrimoniului cultural. Caut informații despre vremuri trecute, despre arhive, limbi și mijloace de expresie, fiind fascinată de diversele feluri în care oamenii au comunicat și au creat de-a lungul istoriei. Pentru mine, să prezerv trecutul și amintirile e o cale de a onora realizările celor care au trăit înaintea noastră și de a garanta că dăinuie moștenirile lor. În același timp, mă pasionează să prezint aceste comori în feluri alternative și inovative, astfel încât să continue să inspire și să îmbogățească viețile generațiilor viitoare.

2. Cum vezi potențialul audiovizualului pentru poezie?

Ca artist vizual, sunt etern fascinată de puterea videoului ca unealtă pentru exprimare creativă. Îl consider un mediu dinamic care oferă o combinație unică de narare vizuală, rezonanță emoțională, accesibilitate și conectare socială. Folosind expresie și simboluri, tehnologia video îmi permite să transport spectatorii în noi tărâmuri experiențiale și să furnizez o senzație de evazionism care n-are paralele în alte forme de artă.

3. Cum crezi că te-a ajutat rezidența să găsești ce cauți ca să-i dai videopoemului tău o formă?

Sunt pasionată de cinema și de puterea videoului ca unealtă creativă. În timpul rezidenței, am avut ocazia incredibilă să colaborez cu persoane cu viziune similară din acest domeniu. Nu doar că experiența mi-a permis să-mi dezvolt abilitățile, ci m-a ajutat și să concep idei viitoare cu mai mare claritate, inclusiv integrarea de materiale video în munca mea.

 

Ornela Alia (Albania)

1.     Descrie-te pe scurt cum vrei să te știe spectatorii.

Filmul meu a început chiar ca un omagiu adus poeziei, filmului – mai specific, comediilor romantice – și culturii pop și cred că am reușit să captez exact acea esență. Glumesc adesea că m-a crescut Disney, dar nu cred că mai e o glumă. Sunt conștientă că folosesc multe elemente comune în munca mea, dar asta e pentru că le atribui profunzime și importanță. Sunt cu siguranță jucăușă, ca persoană și ca artist, dar și în asta e multă seriozitate.

2.     Cum vezi potențialul audiovizualului pentru poezie?

Simt că întregește poezia prin felul în care adaugă culoare și viață cuvintelor. Ajută să construiască o poveste și apreciez spațiul pe care i-l oferă artistului să experimenteze.

3. Cum crezi că te-a ajutat rezidența să găsești ce cauți ca să-i dai videopoemului tău o formă?

Păi… M-a făcut să mă simt în largul meu în timp ce încercam să inventez ceva. E așa de important pentru mine să fiu alături de oameni ale căror valori și etică, chiar dincolo de muncă, se aliniază cu-ale mele, iar acest fel de energie a fost cu adevărat reflectat de-a lungul procesului. Depind mult de oameni și de susținere; îmi place să aud idei și păreri și totodată să schimb mici povești care incită, toate, pentru mine un mic foc al creativității.

Katarzyna Wojtczak

1.     Descrie-te pe scurt cum vrei să te știe spectatorii.

Sunt artist interdisciplinar, inițiator sociocultural, poor-gallerist cu formare în arhitectură și pictură. Lucrez în zonele economiilor sociale alternative, a criticii proceselor coloniale continue și emancipării practicilor folclorice ca forme de rezistență. Sunt activistă feministă și LGBTQP+. Munca mea e situată la intersecția artei și a practicilor procesuale colective. Explorez politici anarhiste și relația dintre geopolitică și memoria (traumatică) colectivă, post-memorie.

Practica mea artistică e strâns legată de activismul și munca umanitară în care sunt implicată. Opera mea ia adesea forma unor forme intervenționiste imersive. Locuiesc în Polonia și Grecia.

2. Cum vezi potențialul audiovizualului pentru poezie?

Subiectele mele de cercetare sunt strâns legate de schimbările politice și trauma pe care o cauzează. Forma audiovizuală poetică reduce conținutul redundant și creează o formă mult mai abstractă care devine un recipient mai profund al narațiunii.

3. Cum crezi că te-a ajutat rezidența să găsești ce cauți ca să-i dai videopoemului tău o formă?

Datorită rezidenței am putut găsi esența subiectului pe care-l privesc într-un videopoem. L-am găsit prin oportunitatea pe care mi-a furnizat-o rezidența bucureșteană. Lucrul cu corul și concentrarea pe ritmul abstract al cuvintelor a creat o narațiune mai plină de sens. Caracterul abstract al versurilor subliniază absurditatea practicilor care trebuie distruse ca să creeze o parte integră a vieții și să-i înceapă regenerarea. Forma devine egală cu conținutul.