VULNICURA sau Bjork răvășită din cauza unei despărțiri



Autor: Daniel Toader

2015-02-15



Anul 2015 abia a început și avem o surpriză. Celebra artistă islandeză Björk ne-a pregătit un nou album de muzică. Vulnicura se numește acesta și titlul reprezintă, cel mai probabil, un joc de cuvinte drăguț și sugestiv. Inversarea acestui cuvânt duce la înțelesul “Are you seeing love?”, ceea ce are sens având in vedere că albumul e unul „de despărțire” - despărțirea ei de celebrul artist Matthew Barney, bine cunoscut pentru seria lui de filme abstracte si suprarealiste Cremaster. Se anunță vreme ploioasă și mohorâtă, asemenea sufletului cântăreței. Da, pentru prima oară, avem ocazia sa o „vedem” pe Björk cu adevarat tristă și îndurerată.

Vulnicura este co-produs de Alejandro Ghersi (Arca) și Bobby Krlic (The Haxan Cloak), ceea ce explică anumite tendințe sinistre, experimentale și atmosferice ale albumului, precum și lipsa generală a beat-urilor din melodii. Exemple bune pentru asemenea tendinte sunt History of Touches (aceasta fiind cea mai concentrată melodie de pe album și singura cu caracter sexual), capodopera epică Black Lake și Mouth Mantra, aceasta fiind probabil cea mai experimentală piesă dintre toate.

Ca instrumental și mood, albumul acesta face referiri persistente la albumele 3 și 4 din catalogul faimoasei artiste islandeze, Homogenic (1997) si Vespertine (2001). Agresivitatea electronica rece prezentă pe cele 3 albume anterioare, Medulla (2004), Volta (2007) și Biophilia (2011) e lăsată în urmă în favoarea unor emoții mult mai umane, ceva ce Björk știe extrem de bine să emuleze în muzica ei. Este ceva ce a demonstrat încă din anii 90, dacă ne gândim la albumul Post (1995).

Ceea ce este cu adevărat special la noul albumul este senzația omniprezentă de pierdere, derutare și lipsă de control (emoții cu care Björk nu a mai „flirtat” până în acest moment). Cu Vespertine, solitudinea este o scăpare, o evadare de lume introvertită, dar dulce, fericită, o pauză binevenită consumată în scopul explorării sexualității proprii. Vulnicura, în schimb, deși tot introvertit ca stare, ne-o relevă pe artistă cu adevărat singură, tristă din această cauză și relativ nesigură pe ea și pe viitorul ei. Separat de asta, ca și instrumental, e de remarcat cum piesa Notget începe într-o manieră aproape identică cu piesa Pagan Poetry, de pe Vespertine.

În ceea ce privește instrumentalul, simt nevoia să amintesc de albumul la care mă refeream mai devreme, Homogenic. Vulnicura chiar se simte ca un Homogenic, partea a II-a. Vioara care a spart normele art pop-ului și trip hop-ului pentru care artista era cunoscută la mijlocul anilor ’90, împreună cu momentele spontane, dinamice și subtil-agresive drum ‘n’ bass, chiar proto dubstep, se reîntorc în mai toate piesele de pe acest album nou, in special pe Stonemilker, Lionsong, Black Lake, Mouth Mantra si Quicksand.

Cât despre tematica albumului, lucrurile sunt clare. Albumul compilează într-un mod foarte emoțional și poetic toate trăirile ei legate de despărțirea relativ recentă.

Avem disperare totală pe BlackLake: „You have nothing to give, your heart is hollow. I’m drowned in sorrows. No hope in sight of ever recover. Eternal pain and horrors.” și pe Family: „So where do I go to make an offering. I fall on my knees and lay my flowers. Burn incense. Light the candles.”

Avem emoțiile de dinainte de despărțire pe History of Touches: „I wake you up in night, feeling this is our last time together, therefore sensing all the moments we’ve been together.”

Apogeul frustrării și nesiguranței este detaliat în Lionsong: „Should I throw oil on one of his moods? But which one? Make the joy peak. Humour peak. Frustration peak. Anything peak. For clarity.”. „Maybe he will come out of this. Maybe he won’t. Somehow I’m not too bothered either way.”

Piesa Atom Dance poate reprezenta coping-ul ei cu situația, dar în același timp este și un omagiu adus iubirii și prezintă respect pentru durerea pe care o poate pricinui: „Our hearts are coral reefs in low tide. Love is the ocean we crave, restlessly turning around and around. I am dancing towards transformation.”

Într-un final, albumul se termină cu o piesă ale carei versuri pot sugera „vindecarea” lentă a artistei: „Hackle this darkness up to the light, where choreographed oxygen embroiders the air.”

În concluzie, Björk a revenit cu unul dintre cele mai sincere albume ale sale. Este ea însăși, cu trăirile ei prezente, fără nici o mască: „…my shield is gone, my protection taken…” Vulnicura este un album intens a cărui putere constă în fragilitatea covârșitoare pe care o exprimă.