Tony Allen - Zece toboșari putere



Autor: Andrei Bucureci

2014-12-11



 Africa înseamnă mult pentru toate stilurile musicale, dar Africa înseamnă totul pentru cultură în general. Majoritatea reperelor universale, avangardelor artistice, studiilor astronomice și conceptelor culturii moderne vin de aici, de pe continentul care a dat naștere vieții.

 Ați văzutTHE LAST KING OF SCOTLAND? Sau DISTRICT 9? Știți și vă place Die Antwoord? Nu vă mai săturați de jazzul etiopean al lui Mulatu Astatke după ce ați văzut BROKEN FLOWERS? Ne apropiem un pic.

 Miles Davis este unul din „inventatorii” jazzului fusion. Bob Marley este omul care a popularizat muzica reggae. Moștenirea africană a celor doi a fost întotdeauna temelia spiritului lor inovator și de pionerat. Însă înainte de toate, Africa este responsabilă pentru fuziunea supremă între muzica tribală populară africană, jazz și funk: afrobeat-ul nigerian inspirat de cei doi mai sus menționați dar și de Rhythm & Blues și fancul lui James Brown. Părintele și omul care a popularizat acest stil este legenda războinică activistă politic și social Fela Kuti, care precum mai sus menționatul Marley a lăsat familiei sale misiunea de a-i duce mai departe reputația lui de „deschizător de drumuri”, de „eliberator de spirite” și viitoare comoară de samplat de către hip-hop (recomand cu căldură Seun și Femi Kuti – care nu sunt deloc departe de Damian și Ziggy).

 Însă la baza ritmului frenetic, original și inedit care reprezenta Revoluția Sonică a lui Fela, a stat întotdeauna Tony Allen, toboșarul trupei Africa ’70, alături de care Kuti a avut curajul să se opună guvernelor, criticilor, opresiunii și să pună bazele unei noi religii sonore „păgâne”: poliritmicul jazz nigeran – Afrobeatu’.

 

 

 

 

 Press forward 2014, Tony a revenit anul acesta cu un nou „film” – Film Of Life, LP-ul său cu numărul zece, al cărui concept documentează tema imigranților ilegali africani care își riscă viața absurd, încercând să traverseze marea și oceanul pe bărci improvizate suprapopulate sau plute??!!!. Anul 2014 este anul record în care au murit cei mai mulți emigranți și refugiați africani.

 Tony nu este singur în această aventură a noului album, ci alături de vechiul prieten și colaborator Damon Albarn de la Blur (bonus track-ul MUSIC IS MY RADAR de pe Best Of-ul trupei de brit-pop are următoarele versuri: „Tony Allen dancing – You’ve really got me dancing”), de la proiectul audio-video animat Gorillaz și inițiatorul super-grupului în care au cântat împreună alături de membrii trupei The Clash, The Good The Bad & The Queen. Nu mă pot abține să nu menționez un alt proiect comun al celor doi, All-Stars-populated-ul Rocket Juice & The Moon, alături de Flea de la RHCP, cu numeroase apariții de la Erykah Badu, Hypnotic Brass Ensemble, M.anifest și Fatoumata Diwara. 

Piesa de rezistentă de pe Filmul Vieții, GO BACK, are acest minunat clip filmat într-o comunitate de refugiați africani din insula italiană Lampedusa.

 

 

 

 

Pe bună dreptate, Tony este supranumit omul care a pus “beat”-ul in Afrobeat, iar la 74 de ani are o energie surprinzătoare, la un moment dat Fela declara ca Allen are zece toboşari putere! La reîntoarcerea sa, în afară de Albarn mai are alături și câțiva colaboratori interesanți din noul val african: Kuku, Adunni & Nefretiti, Sandra Nkake, dar și pe experimentatul francez multi-instrumentist Fixi (care are un disc superb lansat în 2013, cu rastamanul Winston McAnuff, pe care îl recomand cu căldură). Pe unul din bonus track-urile albumului, solist este legenda World Music, saxofonistul Manu Dibango. 

Discul Film Of Life este produs de trio-ul francez The Jazzbastards și poartă ceva din amprenta coloanelor sonore de funk ale filmelor Blaxploitation din anii ’60-’70 cu influențe din soul-ul philadelphian, dar și o atmosferă mistică specifică soundtrack-urilor western-urilor spaghetti. Ultimele două discuri ale lui Allen au accente profund electronice de dub, cu texturi de sintetizatoare, multă improvizație, un pic de hip-hop, dar și ceva R&B. Încă se simt sintetizatoare reverberante pe acest nou „film”, însă se încearcă aducerea în prim-plan a calităților afrobeat-ului și afrofunkului: ritmul dansant și atitudinea optimisto-savuros-existențială. Vorbim despre un om care are în portofoliul său colaborări cu nume atât de diferite precum Brian Eno, Archie Shepp, Sebastian Tellier, Air și Jarvis Cocker, Charlotte Gainsbourg, Zap Mama și jazzistul finlandez Jimi Tenor. După colaborări cu case de discuri precum Wrasse, Astralwerks, World Circuit și Struț Records, noul long play este lansat la JazzVillage care mai au în palmares și Yusef Lateef, mai sus menționatul Mulatu Astatke, Ahmad Jamal și Lucky Peterson.

 Nu știu de ce dar am un presentiment negativ, sper să mă înșel, îmi tot vin în cap „cântecele de lebădă” ale altor două legende de Afro-fusion precum I’m New Here al lui Gil Scott-Heron și The Bravest Man In The Universe  al lui Bobby Womack, sper să mă înșel și să urmeze încă câteva discuri faine de la unul din cei mai dansabili toboșari ai secolului... nigerianului experimental autosuficient dar conștient Tony-nu-Woody Allen.