Holy Spider (Ali Abbasi, 2022) spune povestea inspirată din fapte reale a unui ucigaș în serie iranian, Saeed Hanaei, completată, însă, cu o protagonistă fictivă, o jurnalistă progresistă decisă să-i dea de urmă în contextul unei societăți indiferente față de victimele acestuia, femei considerate corupte moral. Filmul a primit mai multe nominalizări în circuitul festivalier, Zar Amir Ebrahimi câștigând la Cannes premiul pentru Cea mai bună actriță pentru interpretarea rolului jurnalistei Arezoo Rahimi. Holy Spider are premiera în România vineri, 27 ianuarie.

În prolog, o Fantine iraniană este strangulată în scara unui bloc, după ce în ultima clipă se răzgândește să mai intre în apartamentul bărbatului care o acostase. Acesta o acoperă cu o cârpă și o leagă fedeleș cu o sfoară, iar felul în care își ademenește victimele la el acasă și modul în care le leagă apoi trupurile este ceea ce îi va aduce pseudonimul de Ucigașul Păianjen. Aflând de crimele în serie, Arezoo Rahimi (Zar Amir Ebrahimi), o jurnalistă din Teheran, se întoarce în orașul natal Mashhad pentru a le investiga. Vrea totodată să pună presiuni pe autoritățile care nu par să încerce prea tare, de vreme ce n-au reușit să afle identitatea ucigașului care activează deja de mai bine de șase luni. Cu sprijinul lui Sharifi, un reporter criminalist care primește telefoane de la ucigaș, Arezoo antamează o misiune pe care pare că nu i-a cerut-o nimeni. Nimeni nu vrea ca acest caz să se transforme într-un scandal în sfântul oraș Mashhad, după spusele judecătorului. Spre deosebire de alte filme cu ucigași în serie, ce face Holy Spider interesant este faptul că povestea investigației lui Arezoo e spusă în paralel cu cea a criminalului. Saeed (Mehdi Bajestani) este un muncitor constructor, are o soție și trei copii, și își îndeplinește datoriile familiale și religioase cu sfințenie. Ajuns la criza vârstei de mijloc, Saeed simte că existența lui nu mai are un sens, după ce doi ani petrecuți cu două decenii în urmă în războiul dintre Iran și Iraq nu-l transformaseră într-un martir. Astfel, este împins de ceea ce el numește dorința Domnului să înceapă o viață dublă și, cât familia este la socri, ademenește și ucide la el acasă prostituate, așa-zisele „femei stricate” de care străzile sfântului oraș trebuie curățate.

Plot twist-ul filmului nu este unul care zguduie dintr-odată, ci unul care se instalează încet și sigur. Când investigația pornită de Arezoo duce la înfundături din cauza lipsei de interes a autorităților (după spusele lui Sharifi, criminalul e lăsat în voie să „curețe străzile pentru ei”), frustrarea jurnalistei o mânează la o alternativă extremă – decide să se machieze ca o prostituată și îl ademenește astfel pe criminal în casa lui, unde acesta, conform suspiciunii, încearcă să o ucidă. Scăpând ca prin urechile acului, Arezoo reușește să îl denunțe, iar Saeed este arestat. După o rețetă clasică hollywoodiană, acesta ar fi momentul în care publicul trebuie să răsufle ușurat și să se bucure de sfârșitul satisfăcător al filmului. Dar filmul nu este asta, iar cutumele iraniene adânc înrădăcinate dezvăluie o față întunecată a unei societăți în care astfel se satisfacții se spulberă instant. În loc să fie persecutat și stigmatizat, Saeed devine o vedetă locală prin vocea susținătorilor care nu văd niciun rău în inițiativa demnă de respect a acuzatului. În ochii familiei, Saeed nu a făcut nimic greșit, iar într-o confesiune sumbră singurul lor fiu, Ali, mărturisește că unii oameni i-au cerut să continue misiunea tatălui său – filmul ilustrează transmiterea și perpetuarea unor astfel de percepții asupra problemelor sociale ca prostituția.

Chiar dacă mulți cetățeni consideră că Saeed este un lup lăsat de Natură să curețe ce e stricat, iar opinia publică pare să atârne greu în privința verdictului, un amestec între presiunile venite din capitală și o apărare jalnică din partea acuzatului forțează până și autoritățile reticente să dea o sentință dură. Orgoliul lui Saeed nu îl lasă să se autodeclare în fața instanței ca fiind bolnav mintal pentru a scăpa de sentință, acesta preferând să invoce motivele sale religioase, cu toate că accese de furie și schimbări bruște de comportament apar și în relație cu propria familie.

Documentarul din 2002 And Along Came a Spider (r. Maziar Bahari) arată că Ali Abbasi nu și-a luat foarte multe licențe poetice în privința reprezentării credințelor și valorilor din comunitate, oricât de străine ni s-ar părea nouă. Confesiunea fiului lui Saeed, Ali, este aproape identică cu cea din realitate, așa cum este și tutorialul crimei făcut de fiu, ceea ce reflectă o problemă mai mare, la nivel social, care trece de cazul particular al tatălui său. Fratele lui Saeed consideră că dacă acele femei erau „ființe umane,” Saeed nu le-ar fi omorât. În același fel, soția îl apără spunând că avea un comportament fără cusur. Ceea ce a declanșat demersul lui Saeed nu este explorat în Holy Spider – în realitate, conform documentarului, această inițiativă s-a înrădăcinat în mintea lui Saeed după ce soția lui a fost confundată cu o prostituată de un șofer de taxi. Ofensa provocată trebuie să fi fost imensă, așa că toate femeile vizate de Saeed erau prostituate majoritar dependente de droguri.

În Iran, prostituția este ilegală, deși cererea este mare, iar femeile practicante care sunt căsătorite pot fi pedepsite cu moartea. Într-un interviu din documentar, realizat de o jurnalistă care poate a fost sursa de inspirație pentru personajul fictiv Arezzo, Saeed mărturisește că uciderea a devenit gradual o dependență pentru el și a continuat să o facă chiar dacă conștientiza riscul de a fi în final prins. Nu există remușcare, fiindcă din punctul lui de vedere și al altor oameni nu a făcut nimic greșit. Saeed nu se vede ca fiind un ucigaș, ci un „activist împotriva femeilor străzii” – uciderea prostituatelor este o prelungire a muncii săvârșite în timpul războiului, o luptă împotriva celor care „corup Lumea.” Chiar dacă în film jurnalista Arezoo este cea care duce la prinderea lui Saeed, în realitate autoritățile au colaborat cu prostituate, angajându-le să le conducă spre bârlogul făptașului. Poate că neclaritatea împrejurimilor acestei colaborări l-a determinat pe Abbasi să simplifice povestea prin plasarea lui Arezoo în miezul acțiunii.

Așa cum în presă se vorbește despre conduita femeilor agresate în loc de cea a bărbaților care agresează, și cum în cazuri de abuzuri femeile sunt criticate pentru cum sunt îmbrăcate, fiind acuzate că au ațâțat bărbați, așa și în Holy Spider soția lui Saeed vorbește despre indecența femeilor ucise, care agățau bărbați pe stradă, în loc să vorbească despre soțul ei ucigaș. Arezoo este fata venită din capitală într-un loc care a rămas blocat în timp. În lumea în care se întoarce, femeile necăsătorite care umblă singure nu sunt acceptate (recepționistul hotelului la care stă simte că are dreptul să îi spună să își acopere părul, ca să nu aibă probleme cu poliția morală). Dacă o problemă poate părea clară ca bună ziua într-o societate, în alta, unde valorile sunt diferite, poate căpăta un cu totul alt sens. Filmul de ficțiune din 2022 este ușor lipsit de gravitas, iar audiența rămâne detașată pe parcursul vizionării, neputându-se apropia de personajele implicate fiindcă de o parte avem de-a face cu un ucigaș fanatic, și de alta cu doi oameni cu intenții bune despre care nu aflăm nimic până la final. Cu toate acestea, mesajul se sedimentează clar și puternic – mai degrabă decât să fie povestea tipică a unei jurnaliste dezghețate care îi vine de hac unui criminal în serie, Holy Spider arată că atât problemele sociale care împing femeile să apeleze la prostituție, cât și problema urii oamenilor față de ele nu se pot rezolva prin prinderea și pedepsiderea unui singur individ.