The Pictures That Got Small – Clouds of Sils Maria

Clouds of Sils Maria este, la fel ca Maloja Snake, un titlu enigmatic și ambele se referă la același lucru: o formațiune de nori care șerpuiește la o anumită oră a dimineții în văile dintre munți. Filmul lui Olivier Assayas prezintă fenomenul meteorologic de trei ori: într-un film mut alb-negru, în filmul propriu-zis – la aceeași calitate tehnică la care e filmată drama – și pe ecranul de pe scena de teatru. De fiecare dată, apariția norilor întrerupe acțiunea și micșorează importanța loviturilor de orgoliu suferite de personaje, deși, de fiecare dată, e doar o pauză de respirație până la actul următor.

Titlurile care sunt aproape sinonime (deși diferă mult ca rezonanță) al filmului și al piesei de teatru din film sunt primul indiciu că între ele e o suprapunere destul de mare. Sils Maria e susținut de dinamica între o actriță realizată, Maria Enders (Juliette Binoche), și tânăra ei asistentă, Valentine (Kristen Stewart), între care diferența ierarhică întotdeauna creează tensiuni; Maloja Snake e despre o femeie realizată, Helena, care se îndrăgostește și e supusă de angajata ei mai tânără, Sigrid. În câteva secvențe extinse, Valentine intră în rolul lui Sigrid ca să o ajute pe actriță să repete și să înțeleagă rolul femeii mature și Assayas decupează secvențele ca să creeze confuzie: replicile dintre Helena și Sigrid sună câteva secunde ca și cum ar fi replicile dintre Maria și Valentine, despre relația lor. Pentru că patinează în cercuri în jurul conceptelor de tinerețe și de putere, nici nu e foarte greu să creeze astfel de confuzii: actrița lui Binoche, la fel ca personajul ei, e rănită că își pierde statutul și e abandonată; iar asistenta jucată de Stewart trebuie să facă față cerințelor sufocante ale șefei ei needy.

Ce e excepțional la filmul lui Assayas și îl distinge de reprezentările post-All About Eve ale actrițelor care îmbătrânesc e că se tot complică, în loc să meargă spre soluționare sau climax, în ce are de spus despre tinerețe, seducție și putere. Niciuna din protagoniste nu e redusă la conceptul pe care îl reprezintă inițial. Pentru că filmul e mai puțin melodramatic decât piesa, Maria nu devine Helena și Valentine nu devine Sigrid. Tabloul complet e următorul: Enders joacă în Maloja Snake pentru a doua oară, asumându-și rolul Helenei după ce în tinerețe fusese Sigrid. Insistă față de agentul ei că într-un fel încă mai este Sigrid și repetă cu fiecare ocazie că nu se regăsește în Helena.* Noua Sigrid e o puștioaică celebră din blockbuster-e, Jo-Ann Ellis (Chloë Grace Moretz) care își declară admirația pentru Enders, dar altfel e entuziasmată că toată atenția se revarsă asupra ei. Completând triunghiul, Valentine o apreciază pe Jo-Ann că nu e „complet antiseptică, la fel ca restul Hollywood-ului” și o apără de răutățile actriței. Fără ca vreuna din ele (sau cultura din care face parte) să fie descalificată sau demonizată complet, optica fiecăreia din cele trei e arătată cu justificările și limitele ei și cu prejudecățile specifice față de ce e străin (blockbuster-ele și cultura pop pentru Maria, visele de măreție pentru Valentine, altruismul și relativizarea pentru Jo-Ann; sau orice altceva ați putea citi în ciocnirile lor de mentalități).

Confruntările directe sunt evitate cu măiestrie oricând e posibil să ne fie expuse indirect slăbiciunile. De exemplu, când Maria vrea să afle cine e Jo-Ann Ellis și ce știe să facă, găsește pe YouTube exact clipurile care i-o arată așa cum vrea să o vadă: beată și făcând scandal; sau răsfățându-se la o conferință de presă unde vorbește despre Maloja Snake pronunțând titlul prost și nu-și amintește cum îl cheamă pe regizor, altfel decât Klaus, „the Klaus”; sau în orice caz, într-o postură rebel-defensivă care nu valorează nimic pentru cine nu acceptă cultura tabloidelor și agresivitatea ei ca fiind the default. Privind dintr-un alt unghi, însă, fiecare din cele trei e perfect adaptată și vie în mediul ei. Din tot ce vedem că se întâmplă în jurul lui Enders (dacă nu ne concentrăm atenția strict pe cum se vede ea), e în continuare un icon în cercurile înalte în care a fost acceptată. Deși, e drept, faima are un preț pe care nu trebuie să îl plătească și Valentine, pentru care anonimitatea muncii înseamnă și mai multă libertate. La fel de interesantă și de prezentă ca actrițele, Valentine e alt model de feminitate decât ele. Din aluziile ocazionale la viața ei amoroasă, pare dezinhibată sexual, dar discretă, în timp ce Maria Enders povestește ca pe o picanterie refuzul ei din tinerețe față un actor despre care se dovedește că acum nu o mai vrea. În plus, în ciuda falsei opoziții rațiune/simțire dintre ea și Maria, insistența cu care i se opune actriței când nu vede lucrurile la fel ca ea e tot o formă de pasiune; pentru oricine ascultă cu atenție, replicile ei polemice, rostite dintr-una și cu elan, sunt destul de aproximative și ar mai trebui să fie șlefuite ca să fie într-adevăr convingătoare ca argument (un singur exemplu: „textul e ca un obiect, își schimbă perspectiva depinzând de unde stai”).

Fiecare film de Assayas e o ocazie pentru actori talentați să facă roluri memorabile și mai complexe/realiste decât mai peste tot și, în același timp, o analiză foarte precisă despre ce se întâmplă în ultimul timp în cultura globalizată în care pop-ul și prestigiul se topesc laolaltă în cazanul tehnicilor de PR. Clouds of Sils Maria are un subcurent de patos care derivă din faptul că orice joc are câștigători și învinși (care depind de regulile jocului, nu de merit), dar se deschide cu optimism la diversitatea de forme de viață care pot să coexiste în haos.

*Ca să se mai adauge un strat de meta, așa cum piesa Maloja Snake a lansat-o pe Enders, scenariul scris de Assayas pentru Rendez-vous (1985) a lansat-o pe Binoche.

You may like

In the news
Load More