Supraviețuire augmentată – Cannes 2015

Am ajuns la Cannes de luni și abia acum apuc să scriu câte ceva pentru Acoperișul de Sticlă. Mi-am petrecut primele zile încercând să mă prind ce poate să facă badge-ul meu de-festival-nu-de-presă, unde sunt sălile de cinema („Palais des Festivals” devine un reper destul de vag când trebuie să faci ocolul clădirii căutând o sală) și care e rolul meu și al echipei editoriale Semaine de la Critique.

 

Încep direct cu o listă (neordonată) de lucruri pe care le-am observat despre festivalul de la Cannes în cele patru zile întregi petrecute aici:

– Dintre toate festivalurile de film la care am fost, Cannes-ul e cel mai luxos, de departe. Pentru orice rol ai avea aici, există etichetă. Trebuie să faci eforturi să arăți cât de bine poți ca să te lase să fii fotograf.

– *deși Sienna Miller și Jake Gyllenhaal vor primi oricum mai multă atenție decât tine, așa că poți sta relaxat(ă) cât sunt ei prin preajmă.

– De altfel, plasatoarele din sală și fetele de la ghișeele Nespresso chiar arată ca Sienna Miller și Cate Blanchett și nici ele nu pot distrage atenția de la Sienna Miller.

– Dacă știi zece oameni care au legătură cu filmul, cinci dintre ei vor fi la Cannes.

– Măcar doi dintre ei au venit pe banii lor, fără să aibă planuri foarte precise, doar ca să fie aici.

– Se vor ocupa de ei internii festivalului, care au venit și ei neplătiți de departe ca să fie aici.

– Toate evenimentele sunt cu acces limitat. Cu restricții pe bune. Dacă n-ai voie să intri, n-ai voie să intri. Un bodyguard într-un costum bej o să-ți repete asta de câte ori trebuie.

– În continuarea ideii de mai sus, dacă n-ai un badge prioritar, e bine să vii cu patruzeci de minute înainte. O oră, dacă nu știi unde e sala de dinainte. Vei ajunge să alergi pe niște scări care par abandonate și, după al treilea control de pază prin care treci, vei vedea că sala e deja plină.

– Dacă vrei să rezervi interviuri, invitații, etc., trebuie să iei inițiativa cu multe zile/săptămâni înainte și să te aștepți să ți se aprobe în ultimul minut.

– Nu există embargou pentru cronici, ca la alte festivaluri, dacă nu se anunță în mod explicit la proiecție (probabil printr-un megafon, speculez, nu mi s-a întâmplat). Reversul medaliei e că, oricât de devreme ai crede că vezi filmul, cineva a scris despre el înaintea ta.

– Vremea bună e motivul pentru care festivalul ăsta e aici de la bun început (și de șaizeci și opt de ani, a intervenit și încălzirea globală), dar temperatura poate scădea brusc cu zece grade empirice dacă bate vântul.

– Dacă nu te poți plânge de vreme, e și mai rău, că plajele însorite nu sunt cele mai bune locuri să te concentrezi la muncă.

– Dacă ești agorafob, du-te la festivalul de la Tampere. Aici o să fii înghesuit de oameni care merg și oameni care fac poze pe singura parte din trotuar pe care se poate circula, asta dacă nu vrei să mergi pe lângă Palais des Festivals pe fâșia aia îngustă de trotuar din mijlocul străzii, pe care toată lumea vine din sens opus.

– Oricât trafic internațional ar avea Cannes-ul, e bine să vii aici știind franceza. După trei zile, așa vei decide să comunici, măcar în părțile din zi în care ești odihnit.

 

Am norocul să locuiesc la vreo zece minute de mers pe jos de centrul festivalului, ceea ce poate părea minor, dar un drum dus-întors făcut de două-trei ori pe zi ar însemna o oră pierdută în plus dacă aș sta cu zece minute mai departe. (Iar o oră poate însemna o pauză decentă de prânz, ceea ce oricum nu se prea întâmplă).

În altă ordine de idei, Cannes-ul e cel mai important festival din lume. N-ai cum să fii aici o zi fără să auzi asta de măcar cinci ori.

 

– Cannes-ul e cel mai important festival din lume.

 

E destul de puternic încât echipa oricărui film să prefere să aibă premiera mondială aici, dacă se ivește ocazia. Asta, în condițiile în care nu depune efort curatorial efectiv dincolo de competitivitatea procesului de selecție (filmele sunt împărțite după secțiunile festivalului, Competiție oficială, Un Certain Regard, Quinzaine des Réalisateurs, La Semaine de la Critique, nu după vreo categorie tematică sau estetică), iar secțiunile conexe mult mai noi (ACID și Short Film Corner) par să fie mai vizibile decât alte evenimente de profil doar prin asocierea cu eticheta „Cannes” (e grăitor ecoul din presa românească a anunțului că un licean român are deja un film la Short Film Corner).

Mă interesează cum își clădește imaginea festivalul de la Cannes măcar din perspectiva cuiva care vrea să înțeleagă cum se pot ambala (cinstit sau cvasi-nemeritat) niște filme ca să atragă atenția unui public cât mai larg. Cannes-ul are un avantaj detașat în relația cu jurnaliștii internaționali. Mai multe despre asta, într-un articol viitor. 

You may like

In the news
Load More