Cannes 2015 – O mie și una de nopți – Volumul 1

Arta narării și legăturile ei complexe cu lumea reală l-au interesat întotdeauna pe Miguel Gomes, așa cum demonstrează și filmele lui anterioare de scurtmetraj și lungmetraj. Aquele Querido Mês de Agosto/Our Beloved Month of August (2008) urmărește cursa plină de obstacole a producției unui film care se filmează într-un orășel portughez, dezvăluind că există mai multă dramă în jurul reconstituirii poveștii decât pare să ofere filmul din film – echipa pare să rateze esențialul în efortul ei de a se ține de plan. Jumătate din Tabu (2011) e o melodramă care se petrece într-un trecut nu foarte îndepărtat, când imperialismul portughez le permitea albilor privilegiați să se dedice mai mult pasiunilor lor arzătoare decât să se gândească la sărăcia servitorilor lor și la inechitatea socială, trăind fără să observe iminența unei schimbări politice. Ambele filme conțin partea lor de plăcere cinefilă și de provocări morale și par să deschidă calea în cariera autorului lor către lucrul pe o pânză mult mai întinsă, care arată interdependența destinelor în societatea contemporană. Trilogia de șase ore și jumătate, As Mil E Uma Noites/Arabian Nights/O Mie și Una de Nopți, a lui Gomes, proiectată în trei fragmente separate la Cannes, în cadrul programului Director’s Fortnight, ar putea împlini aceste așteptări. Fiecare dintre cele trei părți începe cu un generic explicativ: Arabian Nights nu adaptează cartea omonimă, chiar dacă e inspirată de structura ei, iar subiectul pe care-l tratează este starea precară a populației portugheze în prezent, cauzată de măsurile de austeritate luate de guvern.

Prima parte este corect denumită Cea neastâmpărată (The Restless One) și investighează câteva povestiri mai mult sau mai puțin fantastice, într-o inițiere iconografică în preocupările regizorului. Ca alte câteva filme bune și multe alte filme proaste, stilul de documentar de la început arată un regizor chinuit, copleșit de cruzimea vieții, care nu mai poate să găsească sens în arta lui și se declară incapabil să gândească abstract – în mod amuzant, regizorul e interpretat de Gomes însuși și își face ieșirea din poveste în fugă (la propriu). Apoi, rolul naratorului îi e oferit Șeherezadei (Crista Alfaiate), căreia i se face o prezentare potrivită pentru un basm – e și aici mireasa amenințată a unui rege care e notoriu pentru că își omoară soțiile imediat după noaptea nunții, iar planul ei este să-i trezească interesul de-a lungul nopții cu povești pe care le lasă neterminate la ivirea zorilor.

Cu toate astea, imediat ce personajul ne e făcut familiar, filmul renunță la dezvoltarea narativă clasică. Șeherezada spune povești care sunt dincolo de orizontul perioadei ei istorice (să nu mai vorbim de noțiunile tradiționale despre buna creștere a femeii). De exemplu, The Men with Hard-Ons este o satiră a finanțelor de la nivel înalt despre câțiva directori de bancă al căror control asupra economiei portugheze este nefast, care redescoperă bucuria de a trăi; mai exact, întâlnesc un vrăjitor fluent în terminologia advertising-ului (Basirou Diallo), care le vinde o poțiune despre care n-aveau habar că le-ar fi atât de necesară – un spray cu aerosoli care pare să fie un afrodisiac foarte puternic și are fericitul efect secundar de a le scădea interesul pentru oportunități economice. Episodul dă tonul ludic caracteristic pentru trilogia Arabian Nights: construiește de la ceea ce pare să fie opusul unei premise escapiste (personaje insensibile, „transformare” trivială) și obține o eliberare infuzată de fantezie a unei disperări foarte reale.

Fiind cel mai dens film din punct de vedere dramatic dintre cele trei, Volumul 1 din O mie și una de nopți înșiră anecdote unite prin asocieri imprevizibile. The Story of the Cockerel and the Fire/Povestea cocoșului și a incendiului arată pregătirile alegerilor electorale care îi oferă unui cocoș momentul lui de glorie, dar și un triunghi amoros care implică un pompier și un incendiator (inspirată de un eveniment real asemănător, toată povestea pare chiar mai ridicolă pentru că rolurile celor trei protagoniști sunt interpretate de copii și schimburile de replici sunt scrise, în mare parte, în SMS-uri). Ultimele patruzeci de minute din film, costând într-un capitol numit The Swim of the Magnificents/Scăldătoarea magnificilor, include mai multe povești de viață nespectaculoase (după criterii standard) și ar putea fi citit ca fiind o întoarcere la stilul documentar, cu excepția faptului că secvența de deschidere arată ca un examen medical în stomacul unei balene. Filmul pare să arate multe din stilurile de cinema posibile, dar, de fapt, mai rămân destule și pentru partea a doua și a treia.

 

 

Publicat inițial pe Movie Mezzanine. Traducere de Andra Petrescu

Cronica la partea a doua a trilogiei se află aici, iar la partea a treia, aici. 

You may like

In the news
Load More