BFFF – Helmut Newton: The Bad and the Beautiful – Radiografia unui provocator

single-image

E greu să-l descrii pe Helmut Newton, dar cu siguranță tuturor ne vine în minte cam cum ar arăta o fotografie a sa. Sunt acele iconice imagini alb-negru, cu modele adesea nud, glamoroase, dar subversive, absurde și pe alocuri chiar haioase – imagini despre care încă mai dezbatem dacă sunt sau nu sexualizare gratuită sau dacă au plecat de mult de pe tărâmul bunului gust. Helmut Newton: The Bad and the Beautiful (2020, r. Gero von Boehm) nu e neapărat la fel de provocator ca artistul pe care îl omagiază, dar reușește un portret simpatic, dacă nu chiar emoționant, al personajului din spatele camerei de fotografiat, lansând, simultan, câteva note de gândire despre ceea ce acesta a lăsat în urmă și interogând ce poate însemna „pervers” sau „vulgar și problematizând utilizarea imaginii  femeii ca obiect dorinței. În egală măsură, vorbim clar de un film despre industria modei, așa că în fața noastră se deschide și toată acea lume exciting și glam, tot acel, să recunoaștem, eye-candy absolut delectabil al unei perioade de vârf, în care avangarda, filmul și fashion-ul colaborau într-un mare avânt creativ.

Ca multe alte documentare care-și propun să examineze în retrospectivă viața unui artist, filmul are o formulă destul de clasică și cuminte, cu talking heads printre fotografii ale lui Newton și filmări cu artistul la lucru sau vorbind despre opera sa. Chiar și așa, filmul lui von Boehm nu cade în nicio sistematizare biografică plictisitoare, ba chiar reușește să lase opera lui Newton să vorbească de la sine – și, cum spuneam, pe Newton însăși despre ea. Accentul aici nu cade pe date, fapte, confesiuni și întâmplări, ci pe mici explorări ale temelor și ale ambițiilor fotografului pentru arta sa, precum și ale modului în care artistul s-a raportat la modelele sale. Interviurile cu acestea, câteva dintre cele mai importante colaboratoare ale sale – printre care Isabella Rossellini, Grace Jones, Charlotte Rampling, Claudia Schiffer, Marianne Faithfull – nu sunt atât niște „amintiri despre”, cât lucrează în tema mai mare a filmului privind relația dintre fotograf/autor și model, subliniind o anume admirație reciprocă. Despre stilul particular al lui Newton și despre pozele nud, cele intervievate declară că, lucrând împreună cu fotograful de origine germană, ele nu s-au simțit niciodată exploatate sau ca și cum ar face ceva vulgar – ceea ce s-ar fi întâmplat lejer în cazul altor fotografi – ci s-au simțit complet safe. Pare că sugestia filmului este că o parte dintre aceste fotografii, chiar dacă explicite – sau poate exact pentru că sunt explicite – au fost o formă de empowerment pentru modele și un mod de a celebra femei confortabile cu propria lor sexualitate. Femeia Helmut Newton e o femeie „in charge”, după cum zice Anna Wintour. Niște opinii cu care putem să fim de acord sau nu – cum nu e nici Susan Sontag, într-un fragment din documentar cu o discuție simpatică și cordială cu Newton, în care îi specifică faptul că fotografiile lui i se par misogine; Newton replică spunând că el face ceea ce face pentru că iubește femeia, iar Sontag mai subliniază că și stăpânul își iubește sclavul, și călăul victima.

Dar exact asta își propune Helmut Newton: The Bad and the Beautiful să demonteze, chiar dacă nu complet. La un moment dat filmul se oprește asupra unei fotografii cu David Lynch și Isabella Rossellini, Lynch ținând-o pe aceasta de gât, ca un fel de expresie simbolică, după cum spune Rossellini, a „regizorului ca autor și a actriței ca păpușă”. După cum pare să privească Newton lucrurile, și fotografiile sale ar fi mânate de același tip de contract, unde modelul este un instrument al „poveștii”, depărtat de sine (interpretează o stare, un personaj, o situație, dar nu se identifică cu persoana reală). Ce vrea să sublinieze filmul e că un astfel de contract se poate, într-adevăr, realiza în baza unui respect reciproc, și că, după Newton, asta nu înseamnă neapărat obiectificare. Totuși, e într-adevăr ceva cheeky la mijloc și de aceea de-aici încolo e cale ușoară către transgresiv, Newton căutând să exploreze acest joc de putere – între fotograf și model, dar și între model și privitor.

Ceea ce e emoționant la documentarul lui von Boehm e că merge un pic mai mult în spatele aparatului de fotografiat și vorbește despre mici vulnerabilități ale artistului, foarte scurt despre câteva amintiri ca evreu în Germania din jurul anilor ’40 și despre relația cu soția sa, June. Dragostea sinceră pe care o schițează filmul între cei doi și pe care fotograful pare să i-o fi purtat soției sale nu numai că îl îndepărtează de acea presupoziție de „pervers notoriu” la care mărturisește și artistul că de-obicei se aștepta lumea, ci schițează și o imagine călduroasă a unui cuplu care îmbătrânește, suferă împreună și se admiră reciproc. Câteva fotografii făcute de Newton în spital soției sale par să dezvăluie ceva extrem de bittersweet: la un alt nivel, pentru acesta aparatul de fotografiat era în egală măsură un mod de a procesa lumea, de a-și apropria durerile, de a surprinde acele vulnerabilități (automat și pe ale sale), după cum spune June.

Per ansamblu, Helmut Newton: The Bad and the Beautiful omagiază destul de onest un anume suflu provocator și rebel, al artistului, în particular, și, mai general, al lumii modei de acum câteva decenii, undeva între 1960 și 1990, chiar dacă nu demistifică complet nicio pistă. Există ceva extrem de nostalgic în fibra filmului, în modul în care pare să elogieze o vreme apusă în care transgresivul era la ordinea zilei. Ubi sunt provocatorii de altădată? e întrebarea care se pune – și, din fericire, nu se pune în film ca o deplângere a convingerii cum că „polictical correctness a ucis creativitatea modernă”. 

Vă las cu o afirmație care pare să surprindă cel mai bine obrăznicia simpatică a lui Newton, care spune că adesea i s-a reproșat că nu fotografiază sufletul. Dar cum să fotografiezi un suflet, se întreabă Newton, dacă ce avem la îndemână sunt corpuri, fețe, membre?

 

 

Helmut Newton: The Bad and the Beautiful a rulat la Bucharest Fashion Film Festival, care s-a desfășurat în capitală între 23-26 septembrie.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may like

In the news
Load More