Joi seara la Muzeul Țăranului Român, American Independent Film Festival va prezenta trei scurtmetraje realizate de artistul pluridisciplinar Bruce Conner (1933 – 2008): Report (1967), Looking for Mushrooms (1996) și Crossroads (1976). Conner este unul din cineaștii marcanți ai cinemaului underground al secolului XX, fiind considerat printre figurile cele mai importante ale cinemaului de montaj și părintele videoclipurilor. Scurt- și mediu-metrajele sale conțin mereu o critică la adresa culturii occidentale și a mediului audiovizual, mai ales a mass-mediei. Conner mai îmbină în abordarea lui atât un limbaj vizual figurativ, cât și referințe politice. Aduce în discuție adesea iminența și potențialul distructiv al unui război nuclear, folosind recurent norul atomic drept element vizual.

În preambulul proiecției-eveniment de joi seara, vă lăsăm cu câteva note critice despre cele trei filme, cât și despre biografia artistică a lui Bruce Conner. Discuția aferentă celor trei scurtmetraje va fi moderată de criticul și curatorul american Kent Jones, realizatorul selecției. Intrarea este liberă, în baza unei rezervări prealabile.

Note despre Bruce Conner. Activitatea artistică și cinematografică

În înțelegerea operei de cineast a lui Bruce Conner, este necesară și o privire spre activitatea lui de artist plastic. Alături de activitatea sa în domeniul picturii, graficii și sculpturii (care, de altfel, a inclus și colaje), Conner a lucrat și cu asamblaje (assemblage), anume obiecte de artă produse din lucruri găsite în natură sau pre-manufacturate, al căror scop inițial nu era cel de a fi materiale artistice. Asamblajele sunt așadar o formă de colaj tridimensional, fiind o iterare a uneia din preocupările centrale ale artei moderne în secolul XX: declinările și formele pe care le poate asuma realitatea, pictura și actul artistic în sine. (Mai multe detalii în acest sens puteți descoperi accesând statement-ul curatorial al MoMA despre exploziția „The Art of Assemblage” din 1961, primul mare vernisaj dedicat acestui mediu artistic, la care a participat și Conner, fiind expus alături de artiști precum Pablo Picasso, Marcel Duchamp și Andre Breton. Site-ul MoMA este, de altfel, și o importantă resursă pentru vizionarea operelor plastice realizate de Conner.)

Pare așadar firesc ca un artist care, la nivel plastic, își asumă construcția unei opere de artă ready made să fie interesat de un procedeu similar în activitatea sa de cineast. Debutul în film al lui Bruce Conner este poate și cel mai cunoscut film al său – intitulat simplu, A Movie (1958) utilizează fragmente din filme vechi și reportaje, comentând asupra modului în care funcționează mediul audiovizual și cultura pe care acesta o creează și reprezintă. (A Movie a fost inclus în prestigioasa colecție a Library of Congress, the National Film Registry; MUBI descrie demersul lui Conner ca fiind „precum un exemplu prototipal pentru întregul mediu”.) Munca lui Conner în mediul cinematografic se înscrie nu doar în practicile propuse de filmul indie / underground și de cinemaul de montaj („reciclarea” materalului de arhivă în construcția unui nou discurs), ci este și premergătoare unor formule și genuri precum videoeseul, filmul home movie și, mai ales, videoclipul, grație utilizării sale extensive a muzicii în filmele sale. Conner este considerat unul din pionierii music video-ului: cel mai faimos exemplu fiind clipul pentru Mea Culpa (1981), în care spilcuiește fragmente din documentare științifice pentru duo-ul muzical Brian Eno și David Byrne. (Cel din urmă consideră că ceea ce Conner făcea la nivel vizual era echivalentul tehnicii de sampling din muzică.)

Report (1967, 13 minute)

Report începe cu redarea în loop a unei suite de cadre filmate în ziua asasinării lui John F. Kennedy, realizate cu puțin timp înainte ca acesta să fie împușcat: vedem motorcada prezidențială trecând prin fața camerei, John și Jackie Kennedy zâmbind mulțimii din limuzina lor decapotabilă. Din off, se aude o înregistrare a unui reporter aflat la fața locului, care comenta în timp real evenimentul. Însă odată cu apropierea de momentul asasinatului, montajul devine din ce în ce mai alert, până când devine o succesiune violentă de cadre albe și negre, într-o mișcare care coincide cu panica reporterului și a mulțimii care se aude în depărtare. Este ca și cum o realitate previzibilă și șablonată se descompune violent în fața ochilor noștri, cursul obișnuit și firesc al vieții este sistat și viitorul devine incert. Conner reușește astfel să ilustreze însemnătatea culturală a morții lui Kennedy și întipărirea ei în memoria colectivă americană drept o traumă masivă.

După momentul de descompunere urmează și cel de recompunere – în care Conner încearcă să refacă imaginea contextul cultural care se descompune odată cu moartea lui Kennedy. Efortul este simultan unul de a demonstra felul în care este construit un eveniment mediatic, deconstruind mecanismele prin care se realizază mitologizarea unei persoane. Aici, el utilizează fragmente din reclame contemporane, de la evenimente ce întrețin sporturi sângeroase (corride, un gun convention) la reportaje care acoperă incidentele de după moartea președintelui (funerariile de stat, împușcarea lui Lee Harvey Oswald). Recompunând aceste materiale după momentul șocant al morții lui Kennedy, Conner subliniază natura superfluă a mass-mediei, care conține mereu un sâmbure de violență.

Looking for Mushrooms (1996, 14 minute)

Lansat inițial în anul 1967 într-o variantă scurtă (3 minute), montată pe melodia Tomorrow Never Knows a The Beatles, Looking for Mushrooms este o colecție impresionantă de cadre psihedelice filmate de Conner în Mexic pe parcursul mai multor ani de zile. Așteptându-se la izbucnirea unui conflict militar nuclear în 1962 (perioadă ce coincide cu criza nucleară cubaneză), el se refugiază temporar la mai jos de granița sudică a Statelor Unite, unde realizează o suită de home movies pe care le adună în Looking for Mushrooms. Scurtmetrajul e construit în principal din cadre detaliu în slow motion ale unor obiecte din viața de zi cu zi – ziduri, câmpuri cu flori, artificii, material textile – Conner creează un film textural hipnotic, apelând pe alocuri și la supraimpresiuni ale peliculei pentru a realiza mișcări și asocieri figurative impresionante. Din când în când mai apare și câte o figură a unui localnic, adesea filmată pe geamul unei mașini – contexualizând subtil imaginile, drept o incursiune într-o cultură străină, „a strange land”.

Re-editarea din 1996 revine cu material nefolosit în cadrul primei variante a filmului, cu o nouă coloană sonoră, mai meditativă și abstractă. Deși filmul vine în asentimentul erei psihedelice (trimiterea din titlu fiind evidentă) și a esteticii sale colorate intens și, asupra filmului planează implicit ideea dezastrului nuclear: lungile cadre cu artificii în ralanti planează sumbru asupra filmului, ducând cu gândul la premonițiile nucleare ale lui Conner, la forma exploziei atomice. Însă scopul demersului pare a fi cel de a surprinde frumusețea lucrurilor mundane dimprejurul nostru, de a le elibera de sub imperiul banalității prin expunerea lor ca obiecte de sine stătătoare.

Crossroads (1976, 37 minute)

Lucrând cu imagini declasificate ale operațiunii Crossroads (primul test nuclear american după al Doilea Război Mondial, la Bikini Atoll), Conner lucrează pentru a demonstra cele două laturi antitetice ale unei explozii de o asemenea anvergură: capacitatea ei de a provoca distrugeri îngrozitoare și, simultan, imaginile impresionante care rezultă din acestea. Intersecția celor două părți este subliniată prin coloana sonoră a filmului, care îl împarte în două jumătăți – prima, în care sunt folosite înregistrări mai scurte, acompaniate de sunetul detonării bombei și zgomote de avion, și o a doua, compusă din cadre lungi care surprind momentele în care norul atomic începe să se disperseze.

O anecdotă susține că peste 700 de camere de filmat și aproape jumătate din stocul de peliculă disponibil în lume au fost folosite pentru a filma explozia Baker, fapt care este considerat ca fiind printre cele mai înregistrate fenomene singulare din istorie. Din zecile de ore de înregistrări ale testului, Conner folosește 15 înregistrări distincte, creând o sensație similară celei de loop. Dilatând evenimentul de-a lungul unui film a cărei durată depășește pe cea a faptelor reale, Conner oferă spectatorului un spațiu amplu de reflexie, de meditare asupra formelor hipnotizante pe care le asumă anumite fenomene, cât și asupra impactului (și potențialului) lor îngrozitor. (Și pentru fanii Twin Peaks, un film pe care David Lynch îl citează vizual în deja-faimoasa secvență a „genezei răului” din sezonul al treilea.)

Concluzii

Bruce Conner este un cineast cu o operă care tratează unele din cele mai faimoase, iconice momente ale culturii americane postbelice. Proiecția celor trei filme poate fi un bun punct de început pentru cei interesați de creația lui cinematografică și artistică, dar mai ales pentru cei preocupați de filmul de montaj și de cultura americană celei de-a doua jumătăți a secolului XX.