Les films de Cannes a Bucarest, context și recomandări



Autor: Andra Petrescu

2015-10-23



Pe scurt, despre Cannes și rolul său în industria de film

Noul cinema românesc a intrat în atenția internațională la Cannes, când Moartea domnului Lăzărescu al lui Cristi Puiu câștiga premiul Un Certain Regard, în 2005. Iar un an mai târziu, A fost sau n-a fost al lui Corneliu Porumboiu și Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii, al lui Cătălin Mitulescu, au fost selecționate la Un Certain Regard și în 2007, Palme d’Or i-a revenit lui Cristian Mungiu pentru 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile. Din 2005, prezența românească este constantă la Cannes, într-una dintre secțiunile festivalului, la fel cum sunt prezenți și în alte festivaluri importante din Europa – Locarno (Marian Crișan), Berlin (Radu Jude, Călin Netzer). Prezența în festivaluri este importantă pentru regizorii de arthouse și din zona filmului independent și îi ajută, în primul rând, pentru expunere, dar și pentru că prestigiul acestui tip de eveniment creditează valoarea unui film – pe toate afișele sunt trecute însemnele festivalului la care au participat sau/și au câștigat premii. Dar promovarea funcționează și la nivelul jurnalistic, pentru că tot aici sunt expuse filmele și celor mai citite/citiți publicații și critici, care pot să popularizeze regizorul sau să ofere contextul teoretic necesar pentru a fi înțeles – și cam la fel s-a întâmplat și cu regizorii români din generația recentă, cărora le-a luat ceva mai mult până a fi recunoscuți național. Un articol despre cum publicul din România nu distinge calitățile cinematografiei autohtone se poate citi aici.

Thomas Elsaesser explică în detaliu cum funcționează festivalurile și care e rolul lor în economia industriei în eseul Film Festival Networks. The New Topographies of Cinema in Europe. O instituție europeană, apărută cu puțin timp înainte de al 2-lea Război Mondial, festivalurile sunt o alternativă la sistemul de producție și promovare hollywoodian, fiind totodată piețe de desfacere (pentru posibili distribuitori), de expunere, pentru public, și eveniment cultural. Conform lui Elsaesser, festivalurile dictează regulile de distribuție, marketing și proiecție, dar influențează și producția, oferind o expunere globală, față de piața domestică a țării de origine. Dată fiind competiția, cele mai prestigioase festivaluri oferă tot mai multe fonduri de finanțare complementare programelor naționale, premii în bani pentru dezvoltare și organizează talent campus-uri.  

Festivalul de la Cannes, inaugurat la puțin timp (și în competiție cu) de cel din Veneția, s-a identificat ca fiind cel mai important. Film Festival Networks leagă prestigiul Cannes-ului de asocierea cu filmul de autor și de faptul că aici s-au lansat mulți dintre cei mai importanți regizori europeni (Roberto Rossellini, Luchino Visconti, Michelangelo Antonioni, Federico Fellini), generația americană anilor ’70, regizorii noului val german sau regizorii chinezi din cea de-a 6-a generație – în 2002, Unknown Pleasures al lui Jia Zhangke era la Cannes, deși în China filmul era interzis. De altfel, Elsaesser observă și că majoritatea noilor valuri s-au lansat în jurul festivalurilor, amintind de Manifestul de la Oberhausen și de Dogma ’95, ai cărei membri și-au declarat regulile estetice cu ocazia Cannes-ului, conștienți fiind de oportunitatea locului. În circuitul festivalier, toți cei care participă – regizori, producători, distribuitori sau directori de festival – sunt într-o relație de interdependență continuă. Pe de o parte, directorul de festival are o putere foarte mare (având în vedere beneficiile pe care expunerea lor în context le aduce), dar distribuitorii sunt cei care achiziționează, de fapt, filmul.

Prestigiului unui festival precum Cannes-ul e important inclusiv pentru secțiunile mai puțin glamour, cum sunt, de exemplu, Quinzaine des Réalisateurs, Semaine de la Critique sau ACID (pentru filmele independente). Prezența la Cannes, în oricare dintre secțiuni, aduce filmul și producătorii mai aproape de industria de film și îl face vizibil, mai ales că mulți dintre profesioniști circulă în jurul acestui eveniment, inclusiv cele mai importante publicații, iar promovarea necesită două direcții: presă și distribuție. Programele acestea sunt gândite special pentru a oferi o șansă unor regizori la început de drum și la a-i pune în contextul potrivit. În ceea ce privește competiția pentru Palme d’Or, e întotdeauna mai ușor de prevăzut ce anume urmează să ofere (poți să te uiți la cele mai recente producții ale regizorilor deja confirmați), în timp ce filmele care rulează în programele diferite pot să aducă surprize mari. E adevărat, proiecția unui film foarte slab la un festival precum Cannes-ul poate fi și riscantă, pentru că la fel cum se face faima, se poate și desface atunci când există expunere.

arabian nights

Recomandări din program

Les film de Cannes à Bucarest aduce săptămâna aceasta, între 23-29 octombrie, o serie de filme care au fost prezentate la festivalul de pe Coasta de Azur, dintre cele care au luat premii, dar și dintre cele mai puțin cunoscute, dar care nu le face mai puțin posibil-interesante. De exemplu, sunt destul de nerăbdătoare să văd Chronic al regizorului de origine mexicană Michel Franco, pe care l-am descoperit tot la restrospectiva de la București, când a rulat Después de Lucia (despre care am și scris aici). Franco lucrează în parametri ai realismului, deși miza construcției lui narative este să manipuleze ce ar putea ști spectatorul despre principii morale în general. Franco a debutat la Cannes cu primul său lungmetraj, Daniel & Ana în 2009, când a câștigat Camera d’Or. La fel de mult aștept să văd și An, al lui Naomi Kawase, care a fost prezentă la Cannes și anul trecut cu Still the Water, A Cemetery of Splendour, cel mai recent film al lui Apitchatpong Weerasethakul, dar și Arabian Nights, prezentat în Quinzaine des Réalisateurs,  trilogia lui Miguel Gomes, cunoscut pentru Tabu. Tot de la Quinzaine vin și Mustang, al regizoarei de origine turcă Deniz Gamze Ergüven, cel care a luat premiul la Sarajevo IFF la sfârșitul verii, și L’hombre des femmes, în regia lui Phillipe Garrel.

Dintre filmele prezente în Semaine de la critique, la București vor rula La vie en grand (r. Mathieu Vadepied) și La tierra y la sombra (r. Cesar Augusto Acevedo), precum și scurtmetrajul Ramona (r. Andrei Crețulescu) – despre această secțiune puteți citi, pe Acoperisul de sticlă -, iar în programul extins al festivalului din capitală, va putea fi văzut și Ni le ciel ni le terre (r. Clément Cogitore), la Cinema Studio, pe 29 septembrie. Ni le ciel ni le terre  e un debut regizoral interesant, care trece prin mai multe genuri și stiluri, de la film de război, la mystery/supernatural și o face cu multă abilitate și siguranță.

În plus de filmele de la Cannes, festivalul de la București organizează și e proiecții speciale cu filmele românești sau produse în România. Așadar, sunt de văzut: seria de documentare de la Aristoteles, care aniversează 10 ani de existență a festivalului (27-28 octombrie, la Cinema Elvira Popescu, ora 13.45), documentarul lui Corneliu Porumboiu despre Comoara (28 octombrie, ora 20.30, la Elvira Popescu), și scurtmetrajele Romanian New Waves.

Les films de Cannes à Bucarest organizezază, în acest an, două conferințe cu subiecte importante pentru industria filmului: „Pirateria și cinemaul. Cum le împăcăm?” (sâmbătă, 24 octombrie, ora 11.00), care îi are ca invitați pe Jean Labadie și Davide Castorina, și „Cum, de ce și pentru cine mai scriem despre filme?” (duminică, 25 octombrie, ora 11.00), la care participă Pascal Mérigeau, Ronald Chammah și Magali Montet.

Programul complet al festivalului se află pe site-ul oficial.

chronic