Interviu cu Richard Cook, agent de casting



Autor: Maria Lincu

2016-11-07



Richard Cook este agent de casting și co-fondator al The Lisa Richards Agency. L-am cunoscut în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, unde a vorbit despre conceptul de talent managing, explicând filosofia agenției lui: un mecanism bazat pe colaborare, inspirație, voință si sinceritate. Astfel, Cook reușește să stabilească o relație specială între el și actorii pe care îi reprezintă. Apreciază filmul românesc din mai multe privințe și înțelege cu ușurință cultura țării noastre prin prisma filmelor realizate aici. Are o viziune optimistă asupra industriei cinematografie românești și consideră că prejudecățile nu-și au rostul: amintește de #Selfie69, care e o comedie regizată de o femeie, un film din care crede că există multe lucruri de învățat.

 

Maria Lincu: Mi-ar plăcea să știu mai multe despre Richard Cook.

Richard Cook: Am vrut să fiu actor când eram tânăr, asta a fost ambiția mea, dar apoi mi-am dat seama că nu eram destul de bun pentru a fi unul. Întâmplarea face că sora mea era actriță pe atunci – lucra în Londra – iar eu locuiam în Dublin. Așa că m-am angajat la o școală de teatru din Londra și i-am scris surorii mele o scrisoare, așa cum se făcea în 1988, în care îi spuneam că mi-ar plăcea să lucrez cu ea și să înființez o agenție. Nu știam ce fac, nu știam cum funcționează o agenție de casting pentru că în Irlanda nu erau decât una sau două agenții mici, dar mi s-a părut interesant să fac asta și să lucrez cu sora mea. Așa că în 1989 am înființat agenția. Ea, Lisa, iar eu, Richard – de aici numele agenției.

 

ML: Sunt curioasă cum s-au desfășurat primii cinci ani în agenție.

 RC: Primii cinci ani au fost într-adevăr dificili pentru că e greu să câștigi bani. Tatăl nostru nu era un om bogat, dar ne-a ajutat  cu sume mici ca să ne putem descurca, iar după cinci sau șase ani nu eram siguri dacă putem ține în picioare agenția – era greu lună de lună –, însă am muncit mult. Mereu am spus “cu cât muncești mai mult, cu atât devii mai norocos” și am continuat să muncim fără sa ne oprim pâna Colin Farrell s-a alăturat agenţiei noastre. Asta ne-a adus mult succes, ne-a ajutat să creștem şi de-atunci nu ne-am mai uitat înapoi.

 

ML: Cum a fost drumul spre Europa?

RC: Prima dată am deschis un birou în Londra din motive de business. Mai departe, interesul meu pentru Europa a venit pur întâmplător. Printr-o întâmplare, am ajuns în Helsinki la decernarea unor premii și, fiind implicat într-un proiect care fusese selectat, am fost invitat și m-am dus. Eram complet singur acolo și m-am gândit în acea seară că totul poate fi foarte bine sau foarte prost. A fost foarte bine, am cunoscut foarte mulți oameni din industria cinematografică și nu am vorbit despre afaceri, ci despre filme, regie, actorie. M-am uitat în jur și tot ce am văzut a fost inspirație și talent. Apoi am continuat să mă duc la mai multe ceremonii de premiere din Europa și am început să privesc „în afară”.

 

ML: Cum arată o zi din viaţa fondatorului  Lisa Richards Agency?

RC: Este o întrebare foarte bună, pentru că nicio zi nu este la fel – a lucra cu actori este ceva aproape incontrolabil. Sunt în diferite stadii ale carierelor lor, deci putem vorbi despre tineri de 19 ani care intră pe ușile agențiilor căutând să întâlnească un agent sau putem vorbi despre clienți de renume cu care discutăm despre ce show de televiziune sau ce film vor să facă în continuare. Deci cred că trebuie să ai o gamă largă atât de interese cât și de aptitudini. Într-o zi sunt pe set, în următoarea călătoresc. Impresariatul din ziua de azi îi permite agentului să călătorească mai mult. Este important să fiu și la birou împreună cu restul companiei pentru că există o dinamică internă a companiei și trebuie să mă asigur că ea este întotdeauna benefică pentru toată lumea.

 

ML: Cum este să lucrezi cu o mare varietate de clienți? Există diferențe de mentalitate între Europa de Est și Europa de Vest?

RC: Suntem 15 oameni în companie, deci nu fac asta de unul singur sau direct, sunt oameni care se ocupă de actori, comedianți, scriitori, regizori, dar îmi place și să mă ocup eu personal de câțiva dintre actori pentru că îmi păstrează munca interesantă. Într-adevăr, există o diferență de mentalitate, însă această industrie se bazează în totalitate pe talent și relații. În general, în Europa, dacă reprezinți pe cineva, o faci din plăcere, pentru că tu crezi în acel actor. În America, în schimb, totul se bazează pe profit – ar putea vinde căni sau flori, dar vând actori.

 

 

ML: Vlad Ivanov este unul dintre actorii pe care îi reprezinți prin agenție. Ai putea să-mi spui mai multe despre colaborarea voastră?

RC: Pe Vlad l-am văzut prima data în 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile și am fost uimit de modul în care a jucat, așa că am zis „Dacă acest actor vorbeste engleză, aș vrea să-l reprezint”. Toate interpretările sale mi-au plăcut, însă a fost ceva suprinzător la el în acel film. I-am trimis un e-mail, i-am spus că mi-ar plăcea să-l reprezint și a acceptat. S-a dovedit pe parcurs că Vlad știa foarte bine ce voia, iar mie îmi plăcea acest lucru, i-am demonstrat că poate avea încredere în mine și a început o colaborare strânsă între noi. Este un actor care poate juca roluri principale, atât în română și engleză, cât și în italiană și rusă şi o face foarte bine.

 

ML: Ce impresie ți-a făcut Les Films de Cannes à Bucarest?

RC: Cred că e o idee genială de festival. Mi se pare foarte inteligent din partea lui Mungiu să își folosească puterea pe care o are că să aducă cele mai bune filme de la Cannes aici, în România. Sunt încântat că a avut câțiva directori de casting care să vorbească cu actorii, pentru că în general, ei sunt destul de ignorați. De cele mai multe ori, treaba lor la aceste festivaluri este de a paticipa la un Q&A care durează cam 10 minute, se întorc în cameră de hotel, petrec, iar a doua zi pleacă acasă.

 

ML: Cum ți s-a părut publicul la Managing Talents?

 RC: Așa cum m-am așteptat, au fost mulți actori și, bineînțeles, majoritatea au fost interesați dacă și cum se pot dezvolta, atât domestic, cât și internațional. Am observat o tendință a tinerilor din ziua de azi de a-și pune necontenit întrebarea „De unde încep ca să pot intra în această industrie?”. Iar căutarea poate fi confuză, pentru că există atât de multă informație, iar mecanismul modern al distribuției se schimbă rapid și constant. Singurul lucru care nu se schimbă este rolul actorului. Ceea ce cred eu că trebuie să facă este să își dea seama că sunt bine acolo unde sunt, că sunt în siguranță și că nu este neapărat necesar să călătorească sau să plece din România pentru a avea succes. Ei trebuie să învețe să se promoveze, să se reinventeze de fiecare dată, cu fiecare nouă ședință foto, să fie consecvenți și interesați, să muncească mult, iar atunci când va veni o oportunitate, vor fi pregătiți. Suntem cu toții conectați în această industrie, este foarte omogenă, iar talentul lor este evident.

 

ML: Ce sfat ai pentru industria cinematografică din România și pentru actorii Noului Val?

RC: Cred că mulți sunt descurajați de faptul că ai nevoie de o grămadă de bani să faci un film, iar producția este un lucru destul de clar: dacă la final nimeni nu vrea să-ți distribuie filmul, atunci e de datoria producătorului să îl plimbe prin țară sau prin afară și să îl facă cunoscut – așa înveți despre distribuție, despre pasiune. Ideea este că există foarte mult talent – regizori, scenariști și actori foarte buni, însă este nevoie și de producători și distribuitori interesați. Cât despre actori, cred că aceștia sunt că vinul – cu trecerea timpului, devin mai buni. Cred că ar trebui să se cunoască pe sine, să știe ce pot, să fie inspirați și – cel mai important – să fie conștienți și să își păstreze energia, optimismul și buna imagine de care au nevoie în această industrie. Cu cât muncești mai mult, cu atât devii mai norocos! 

 

ML: Care sunt filmele tale favorite? 

RC: E o întrebare destul de dificilă petru că mi-e greu să aleg… dacă stau să mă gândesc,  mi-au plăcut foarte mult Robert De Niro și Charles Grodin în Midnight Run, o comedie în care Charles Grodin ține un adevărat masterclass în comedie. În același timp, este un film care nu ar mai putea fi realizat acum din cauza telefoanelor mobile, din cauza cărora plot-ul nu ar mai funcționa. De Niro este într-adevăr amuzant și cred că este, per total, un film foarte bine scris și regizat. 

De asemenea, Bacalaureat este un film minunat, iar atunci când am văzut După dealuri al lui Cristian Mungiu la Cannes, am ieșit din sală la final și am izbucnit în lacrimi! Am văzut și Toni Erdmann  de curând și mi s-a părut un film foarte bun și, de asemenea, Layla M, depre o adolescentă din Maroc care este radicalizată, iar jocul ei și regia sunt atât de bune încât uneori ai impresia că vezi un documentar. Ar trebui să menționez și Ida, un film foarte frumos realizat și jucat și, de asemenea, Tribul, pe care nu am să-l uit niciodată, tot ce pot să spun este că e un film extraordinar.