Interviu CineMAiubit - Doru Nițescu: Festivalul studențesc e un fel de junior league



Autor: Andra Petrescu

2015-12-01



CineMAiubit a avut prima ediție în 1996 ca un festival de film studențesc, dedicat producțiilor românești. De atunci și până acum, festivalul a trecut prin mai multe modificări: a ridicat ștacheta privind criteriile de selecție, au primit mai multe filme de la școli de film din alte țări și au adăugat ateliere pentru studenți. Am vorbit cu Doru Nițescu, director al festivalului, despre factorii care au influențat schimbările, despre cât de important e un festival de film studențesc, despre închiderea temporară a Cinema Studio (locul în care se petrecea CineMAiubit în fiecare an) și despre programul din acest an.

Festivalul de Film Studențesc CineMAiubit, ediția a 19-a, se deschide miercuri seară, pe 2 decembrie, la ora 19.00, la Sala Atelier din UNATC, cu primul calup de scurtmetraje de ficțiune, și se încheie pe 5 decembrie. Programul detaliat poate fi găsit aici.

 

doru nițescuCare e rolul unui festival de film studențesc în circuitul festivalier?

Scopul unui festival studențesc este puțin diferit de cel al unui festival de film profesionist. Dacă vrei, este un fel de junior league, deși uneori filmele studențești se ridică la nivelul oricărei producții profesioniste. Festivalurile studențești sunt de două feluri: festivaluri care prezintă școli de film (acolo regulile sunt puțin diferite, în sensul că anumite școli sunt invitate și ele decid ce filme vor prezenta în timpul festivalului) și festivalurile de film studențesc propriu-zise (unde orice student își poate trimite producția și în urma unei selecții filmul va fi - sau nu - proiectat). Există și o a treia categorie: festivaluri profesioniste cu secțiuni de filme de școală.

Dacă în principiu rolul unui festival profesionist este strâns legat de distribuție și promovare, în cazul filmelor de școală lucrurile stau altfel în România. Filmele studențești au la noi un statut special, drepturile aparțin școlii respective, așa că scopul financiar este exclus din start. Țelul unui astfel de festival este mai degrabă promovarea studenților, aducerea lor în atenția publicului și a criticilor. Nu întâmplător la CineMAiubit de foarte multe ori Premiul Criticii oferit de Asociația Criticilor din UCIN a coincis cu Marele Premiu sau cu Premiul de Regie. Fără un astfel de festival, studenții ar fi limitați la proiecții de examen și la alte proiecții pe care ar trebui să și le aranjeze singuri, prin diverse locuri, după posibilități. În străinătate, însă, festivalurile de film studențesc au și o coordonată clară de promovare și distribuție. Majoritatea școlilor de film sunt instituții particulare, filmele pot fi comercializate și nu de puține ori ajung pe ecrane sau pe DVD-uri. Din păcate, în România încă există un vid legislativ în ceea ce privește produsul artistic studențesc.

Prima ediție a fost în 1996. Cum a început și cum arăta?

Ar fi necesar de precizat câteva lucruri despre contextul cinematografiei românești a anului 1996. Festivalul de la Costinești își consumase ultima ediție, filme de lungmetraj se făceau puține și deja începuseră să nu mai ajungă la public, filme de scurtmetraj aproape că nu se mai făceau deloc. În acest context, Elisabeta Bostan, devenită decan al Facultății de Film în 1996, și Florin Mihăilescu, devenit în același an rector al ATF, au demarat acest proiect. Prima ediție, la care am participat ca voluntar, fiind student în anul 1, proaspăt admis la regie, s-a desfășurat la Cinema Studio – ca toate edițiile, de altfel, cu excepția celei din acest an – în acest intim, cochet și cald cinematograf. Această primă ediție a fost una națională, mai corect fie spus una integral ATF-made. Toate filmele prezentate erau filmate în 35mm alb-negru sau color și erau prezentate în copii standard. Era o atmosferă incredibilă, de sărbătoare, era momentul premierei filmelor pentru care se muncise un an întreg. Țin minte un lucru care mă emoționează și astăzi: eram în holul cinema Studio, se monta expoziția de fotografii, se lipeau afișe, dar la un moment dat a apărut Nap Helmis, a venit la Elisabeta Bostan, i-a spus ceva și au dispărut amândoi în sala de cinema. În acea clipă, câțiva dintre noi am lăsat baltă fotografiile, afișele și ramele și ne-am strecurat la balcon. Am intrat exact când luminile s-au stins și pe ecran au început primele imagini din Lepădații, filmul de licență an 4 al lui Nap. Prima proiecție cu o copie abia ieșită din laborator. Apoi a urmat încă un film, apoi un altul. În tehnologia analogă trebuia să stai cu sufletul la gură de la laborator până la sala de proiecție, neștiind încă dacă totul a fost în regulă, dacă se va auzi și se va vedea bine. Emoția asta ni se transmitea și nouă, sus la balcon. Acea primă ediție, făcută cu mult entuziasm, ne-a ajutat - pe noi ca generație - să stabilim o coeziune incredibilă între noi, menținută pe tot parcursul celor patru ani de studiu.

Sigur, tot la această ediție a apărut și o anecdotă: Întrebare: cum bat patru studenți în cuie două panouri? Răspuns: doi țin de panouri, unul bate cuiul, al patrulea supraveghează bula (verticala)! Lăsând în urmă această primă ediție, în 1997 deja festivalul a devenit internațional.

Eu am prins prima ediție în 2006, când eram anul întâi, și țin minte că atunci selecția era destul de relaxată. Intrau toate filmele produse în școală, pe principiul că e important pentru studenți să-și vadă filmele pe ecran. În ultimii ani s-au mai schimbat lucrurile. Cum decurge procesul de selecție și cum ați ajuns la formatul de acum?

Sunt mai mulți factori care provocau acea selecție relaxată, cum bine spui. În primul rând numărul de studenți era mai mic. În 1996 erau 6 studenți pe secție. În 2000 noi am terminat 10, în 2006 cred că terminau tot 10. Cam prin 2007 s-a stabilizat cifra de 14 studenți / specializare. În plus filmele rareori depășeau 10 minute. Așa că ne permiteam să facem o selecție relaxată, aveam timp de proiecție destul pentru a arăta și filmele românești și pe cele străine (care și ele rareori depășeau 10 minute). Ei bine, cam din 2008-2009, lucrurile au început să se schimbe. Studenții se mișcă mult mai greu într-o structură clară de 10 minute (care atât scenaristic cât și regizoral este fundamental diferită atât ca abordare cât și ca efort de producție de o structură care tinde spre 25-30 de minute). Filmele au început să fie mai lungi (nu însă mai neinteresante). Apoi la UNATC a intervenit o reorganizare pe două cicluri de studiu 3 ani licență și 2 ani masterat, iar accentul s-a deplasat în primul rând spre cele 6-8 filme de master produse în fiecare an.

Și un ultim argument, dar nu ultim ca importanță, am început să primim tot mai multe filme în preselecție. Dacă la primele ediții internaționale, festivalul funcționa mai degrabă pe principiul unui festival de școli de film, fiecare instituție invitată să participe trimițând unul sau două filme selectate de ei, în această ultimă perioadă ne-am axat pe un procedeu întreg de invitare (call for entries), apoi așteptăm să primim filme, centralizăm și selectăm. Datorită acestei deschideri, primim filme din toată lumea. Însă implică un foarte mare efort în procesul de selecție, de care ne ocupăm mai mulți. Primim toate filmele, le vedem, ne consultăm, decidem ce intră și ce nu. Dar da, cred că este important să existe această selecție. Personal, aș tinde spre un festival mult mai restrictiv cu filmele românești. De multe ori m-am gândit cum s-ar putea face acest lucru și una dintre posibilitățile care mi-au trecut prin minte a fost împărțirea pe două competiții: una internațională (cu filme străine și doar câteva, cele mai bune românești) și una națională. Am ezitat până acum să aplicăm această strategie pentru a nu crea un soi de diferențiere: divizia A și divizia B (B însemnând inferior), care ar fi complet neadevărată. Dar am văzut în foarte multe festivaluri, co-existând fără probleme, aceste două tipuri de competiții. Într-un fel, ceva din această organizare există în prezent în festival, având două tipuri de premii: unele care nu pot fi acordate decât unor filme românești și altele care nu au restricții - se pot duce la orice film din competiție.

Mai există o motivație care a dus la restrângerea selecției: în urmă cu câțiva ani, într-o ședință cu Elisabeta Bostan și Marius Șopterean am decis cu toții să formăm juriul numai din profesioniști, pentru a elimina gradul de subiectivism existent până atunci. Este un principiu pentru care m-am luptat foarte mult și pentru care mă lupt în continuare: știi câte aluzii primesc de la diverși colegi, care mă întreabă lor când le vine rândul să fie în juriul festivalului? Le zâmbesc și trec peste aceste întrebări. Răspunsul pe care ar trebui să li-l dau ar fi: niciodată, atâta timp cât festivalul funcționează în actuala formulă. Ca să îți dau un exemplu: anul acesta din juriul secțiunii ficțiune face parte un singur profesor, din Turcia. În clipa în care l-am invitat, l-am rugat ca școala lui să nu trimită filme pentru secțiunea pe care o va juriza. În consecință, școala respectivă a trimis doar documentare și animații. Este dovada că nu era o pretenție absurdă. Prea mulți ani juriul a fost dominat de profesori, iar gradul de subiectivism ajunsese să fie prea mare. Când noi am luat această decizie, eram hotărâți să rupem pisica. OK, o rupi, dar apoi începe lupta să te asiguri că pisica nu se sudează la loc.

Sunt trei secțiuni – ficțiune, documentar și animație/experiment –, ele s-au mulat pe examenele studenților? În anul 2 fac un documentar, iar în restul anilor fac ficțiune – la regie, mă refer. Dar n-am înțeles de ce animația și experimentalul sunt împreună.

Secțiunile competitive ale festivalului s-au stabilizat în primul rând pe speciile cinematografice existente, mai puțin pe structura examenelor. De exemplu, la începuturile ei, secțiunea animație/experiment era aproape exclusiv internațională, animația românească pur și simplu încetase să mai existe, se mai făceau câteva cursuri la multimedia rezultând câteva - foarte puține - filmulețe. Între timp a apărut un masterat de film de animație, iar alte școli din țară, majoritatea de design sau arte plastice, au componente puternice de animație sau film experimental. Această secțiune nu are un singur premiu, ci două: unul pentru film de animație, altul pentru film experimental. Sunt practic două genuri unite în aceeași competiție, dar jurizate diferit, după criterii diferite. Au existat cazuri în care premiul pentru film experimental nu s-a acordat, pentru că filmele primite în preselecție nu au permis alcătuirea unui program solid de film experimental.

cinemaiubit colaj

Când și cum s-au integrat workshop-urile în programul festivalului? MiniMidpoint observ că este un parteneriat constant în ultimii ani.

Workshop-urile au apărut cam acum 4 ani. Midpointul a fost primul parteneriat internațional serios al UNATC-ului - au mai urmat câteva, iar versiunea sa mini a venit în urma colaborării excelente pe care am avut-o de-a lungul anilor cu prietenii noștri de la FAMU. În primul an de Midpoint a existat o prezentare în UNATC, în al doilea an la fel. Apoi, brusc ne-a venit această idee: în loc să facem prezentări de 2 ore cu power-point-uri, ce ar fi dacă am face un workshop bazat pe principiile Midpoint-ului, dar care să se adapteze la realitățile CineMAiubitului? Și cum toată lumea a fost de acord, anul următor, sub coordonarea Ioanei Mischie, s-a desfășurat prima ediție. Programul este un unicat, Midpoint-ul nu mai are alte versiuni mini la alte festivaluri.

Apoi împreună cu aceeași Ioana Mischie, pe vremea când eram prorector, am dezvoltat alte două proiecte: Cineritm - o colaborare cu Universitatea Națională de Muzică din București și National Screenwriting Alumni Pitch, care anul trecut a avut o primă ediție. Cineritm-ul se desfășoară sub o dublă tutelă, UNMB și UNATC, fiind coordonat de Ioana și de Cătălin Crețu pe partea de muzică și își propune să încurajeze relația creativă regizor - compozitor. Deja avem câteva rezultate spectaculoase. Numai că programul trebuie încurajat să se dezvolte, mai ales în contextul în care muzica originală poate face diferența între un film care poate fi difuzat și unul care va rămâne un exercițiu de clasă.

National Screenwriting Alumni Pitch se axa mai mult pe scenaristică. Anul trecut a existat un pitch la care au participat cei mai importanți producători din România, lucru care ne-a bucurat foarte tare. Anul acesta avem un master-class pe temă de pitching, susținut de Barbara Dukas, o profesionistă a domeniului.

UNATC este singura școală de film din România, dar mai sunt departamente de film și televiziune și la Universitatea din Cluj și, sigur, mai e și Facultatea de la Hyperion, o perioadă a fost și Media Pro. Ai observat diferențe sau puncte comune la nivel stilistic și/sau tematic în filmele studenților? Și cât de accesibil le-a fost lor festivalul de-a lungul timpului? La UNATC se filmează pe peliculă, la ceilalți, pe digital, mă întreb dacă acesta era o piedică.

Și mai este o facultate de film, la Universitatea Sapienția, în Cluj. În plus, multe dintre școlile de arte plastice sau design fac animație sau film experimental. În trecut, cu siguranță faptul că nu se filma în peliculă era o piedică. Filmele nu se proiectau decât din copii standard de 35mm, iar un film realizat pe video nu avea cum să intre în festival. Între timp lucrurile s-au mai echilibrat, UNATC-ul produce atât filme pe negativ, cât și filme digitale, iar în străinătate deja nu se mai face diferența între suporturile de bază în filmare, din moment ce oricum se merge pe formula colorizării digitale și apoi a proiecției din DCP. Un lucru interesant l-am găsit la câteva școli de film din Germania, unde filmele care pleacă de la un material de bază digital sunt, după ce li se aplică efectele speciale și colorizarea digitală, inscripționate cu laser în 35mm, realizându-se o copie standard cu sunet Dolby. Este, cu siguranță, un proces scump, dar mi se pare, până la urmă, încununarea tuturor eforturilor unei echipe de a realiza un film.

Revenind la întrebarea ta, nu am remarcat puncte comune stilistic între școlile care produc filme în România. Remarc totuși anumite trăsături comune în interiorul fiecăreia dintre ele, dar mi se pare foarte diferit ce produce Sapienția de ce produce UBB și de ce se produce la UNATC. Și asta nu are legătură cu suportul pe care se filmează, ci cu abordarea unui subiect. La nivelul temelor abordate însă, este clar că există puncte comune de interes, preocupări comune ale unei generații. Ca observație generală pentru cele 18 ediții desfășurate până acum, ar fi că tinerii explorează foarte mult problemele propriei lor generații. Iar acest lucru mi se pare esențial.

Festivalul s-a ținut în fiecare an la Cinema Studio, care deocamdată este închisă ca urmare a noii legi referitoare la clădirile cu grad seismic. Iar asta va afecta distribuția filmelor europene și independente, dar și festivalurile din București. Care crezi că ar fi o soluție pentru situația creată? Pe de o parte, e normal ca aceste clădiri să fie recondiționate, pe de altă parte nu există un plan coerent pentru derularea acestor lucrări de consolidare sau pentru mutarea activității cinematografelor în alte spații.

Cinema Studio este casa CineMAiubit-ului! Acolo sperăm să ne întoarcem cât mai curând, la anul chiar. Laurențiu Damian m-a luat la ședința Comitetului Director al UCIN atunci când trebuia să se decidă închiderea sau, din contră, menținerea activității. Și deși Laurențiu ar fi fost în stare să treacă peste orice numai să se țină festivalul la Cinema Studio, de data aceasta se lupta cu un inamic invizibil. Chiar nu a existat nicio altă soluție decât încetarea activității cinematografului. Va afecta distribuția de film românesc și european? Cu siguranță DA! Trăim într-o țară în care un lanț de cinematografe percepe taxă de proiecție digitală / ecran de la filmele românești, bazându-se pe o prevedere europeană, care ar fi trebuit tocmai să protejeze filmul european. Taxa era prevăzută pentru filmele americane. Știi ce procent ocupă filmul american pe ecranele din România? Tulburător. Peste 95%. Studio-ul era o oază în acest peisaj, nu întâmplător atât de multe premiere de filme românești aveau loc acolo, nu întâmplător atâtea festivaluri se desfășurau acolo. Din câte am înțeles, UCIN are un plan de consolidare a cinematografului și există speranța ca în timp relativ scurt să se reia activitatea. Problema de fond rămâne. Cinema Studio nu este un caz singular. Mai există Patria, Scala, Cinema Pro, teatrele Nottara, Foarte Mic etc. Ce facem cu ele? Cred că legea dată era necesară, dar este incompletă: nu există nicio soluție pentru consolidarea clădirilor și reluarea activităților. Iar legea mai conține și un lucru total absurd, o formulare care interzice desfășurarea de activități ce implică „aglomerări umane”. Când am citit această sintagmă, m-am dus cu gândul către o turmă de animale, pentru legiuitor publicul de teatru și de cinema este o aglomerare umană și atâta tot. Pe deasupra, legea interzice doar activitățile publice, nu și locuitul. Oamenii ăia n-au decât să pice cu bloc cu tot în cazul unui seism, important este să nu existe în bloc „aglomerări umane”. Aproape în toate clădirile în care există cinematografe sau teatre, deasupra se află și locuințe. Pentru a se începe consolidarea unei astfel de clădiri, trebuie evacuați toți locatarii, numai după ce au fost cu toții de acord. Vezi lucrul ăsta întâmplându-se în viitorul apropiat? Eu nu prea. Așa că am rezolvat o problemă, spunând că nu există: am interzis spectacolele („aglomerările umane”) și acum nu mai avem o problemă în caz de seism. Gata! Am rezolvat-o și pe asta! Bifăm îndeplinită acțiunea!

Cum e structurată ediția de anul acesta, ca ateliere, secțiuni competiționale și non-competiționale?

În mod tradițional avem cele trei secțiuni competitive: ficțiune, documentar și (deja discutata) animație/experimental. În paralel, avem două proiecții speciale pe 5 decembrie: „Looking China” - documentare realizate de studenți UNATC în China și „Cineritm” - trei filme realizate la UNATC cu muzică originală compusă de studenți UNMB. MiniMidpoint-ul se desfășoară de pe 2 pe 4 decembrie, iar tot pe 4, are loc un master-class având ca temă pitching-ul. Anul acesta întreg festivalul se desfășoară la UNATC, pe str. Matei Voievod 75-77. Deschiderea și închiderea festivalului vor avea loc la Sala Atelier, iar proiecțiile competitive la Sala Cinema. Master-class-ul de vineri se va desfășura la Sala Ileana Berlogea, iar miniMidpoint-ul la sala 112A - locul său tradițional de desfășurare. De altfel programul festivalului poate fi consultat pe site-ul nostru www.festival-cinemaiubit.ro și pe pagina noastră de Facebook: Festivalul CineMAiubit.

afis cinemaiubit