Cum să vezi filme de Hou Hsiao Hsien fără fast-forward



Autor: Andrei Luca

2016-10-10



Începând cu anii `80, ascensiunea lui Hou Hsiao Hsien în cadrul festivalurilor internaționale de top a fost contrabalansată de o contestare la fel de vehementă din partea publicului, care se plângea de dificultatea cadrelor lungi și statice, narațiunea eliptică sau obiceiul regizorului de a așeza camera la foarte mare depărtare de personaje. În timp ce stilul acesta i-a câștigat spre sfârșitul anilor `80 lui Hou Hsiao Hsien faima de ambasator cultural al Taiwanului, un nickname paralel a început să fie transmis pe buzele producătorilor locali: box office poison. 

Mai mult, această frică de filmele realizate de regizorul taiwanez este atât de antologică încât până și Google pare s-o fi introdus în algoritmul său de căutare. Un simplu search după expresia „bou hou hou” îl va lista pe Hou Hsiao Hsien în primele 5 rezultate afișate, așa cum demonstrează poza atașată mai jos. 

 

 

În ciuda titlului acestui eseu care sugerează o cale rapidă către înțelegerea cu succes a filmelor lui Hou Hsiao Hsien, probabil cel mai ușor mod de a trece prin filmografia cineastului fără fast forward rămâne capitolul pe care Bordwell i-l dedică în cartea Figures Traced in Light. Cu alte cuvinte, nu există un drum scurt către performanța de a vedea un film de HHH fără fast forward. Pentru cei pe care asceza unui text de Bordwell îi descurajează, am alcătuit mai jos o listă cu câteva sfaturi care ar putea ghida potențialii spectatori afară din capcanele foarte des întâlnite ale discursurilor împotriva lui HHH. 

Înainte de a trece la partea de tips&tricks a eseului, trebuie menționat că HHH face parte dintr-o generație de regizori care a pus cinematograful taiwanez pe hartă, atrăgând reflectoarele marilor festivaluri de film.  Reputația lui HHH nu a rămas necapitalizată; în ciuda cenzurii care limita posibilitățile de expresie, după ce filmele lui s-au bucurat de atenție sporită în Europa, a avut loc o schimbare în strategia și infrastructura instituțională, susținând astfel alimentarea unui sistem de producție pentru filmele de artă. Deși interesul autorităților față de cinema avea drept scop inițial readucerea publicului în săli, pe termen lung, această politică a făcut din Taiwan o fabrică de regizori care se plimbă cu traducător cu tot la festivaluri de film de renume. 

Faima lui Hou Hsiao Hsien nu s-a disipat odată cu energia trecătoare a unei generații. Un top alcătuit de Village Voice în 1999 îl clasa drept cel mai bun regizor al anilor `90. Începând cu The Puppetmaster, care a și câștigat premiul cel mare la Cannes, toate lungmetrajele sale (cu excepția lui Café Lumiere) au avut premiera pe croazetă. Ultimul pe listă este The Assassin, un film premiat Cannes pentru regie, care care a fost votat cel mai bun lungmetraj ficțional al anului 2015 într-un sondaj alcătuit de Sight and Sound

 

1. Primul punct pe lista celor 4 sfaturi se referă tocmai la The Assassin pe care însuși regizorul îl recomandă drept un film dificil, greu de înțeles de la prima vizionare. Numărul de vizionări recomandate merge până la 3, însă un mod de a scurta acest traseu anevoios este reprezentat de o schemă pusă la dispoziție de niște internauți vigilenți, care au urmărit lungmetrajul cu pixul în mână, alcătuind un fel de arbore genealogic care evidențiază relațiile dintre personaje. Înainte de a fi acuzat că pun la dispoziție materiale care încurajează o interpretare facilă, trebuie menționat că această tradiție, de a veni cu documente ajutătoare pentru un film de-al lui HHH, nu este o invenție barbară a internetului, ci dimpotrivă, este concomitentă cu valul de nemulțumiri care a gonit în anii `80 publicul taiwanez din sălile de cinema. Spre exemplu, strategia de promovare a lungmetrajului Dust în the Wind (1986) a inclus un material special în cadrul căruia scriitoarea Zhu Tianwen a publicat scenariul filmului, alături de câteva eseuri explicative. Revenind la The Assassin, hățișul de relații pe care e construită povestea se bazează pe o genealogie complexă, complicată încă și mai mult din două direcții diferite: pe de-o parte, de narațiunea eliptică, pe de altă parte, de distribuirea a două actrițe în dublu rol. Distribuirea actrițelor în rol dublu a născut atâta confuzie, încât unul din afișele de promovare ale filmului în State este constituit de o poză a personajului Lady Tian, îmbracată deja ca asasinul mascat cu care se confruntă personajul principal, sub care scrie mare “Yun Zhou as Lady Tian” (asta în cazul în care spectatorii ar pleca înainte de difuzarea genericului de final). Eforturile explicative ale echipei care se ocupă de pagina de Facebook a filmului în State merită completate de schema anterior menționată. So here you go

 

 

2.Hou Hsiao Hsien nu e chinez

În ciuda faptului că toate filmele lui HHH până la Flowers of Shangai (1998) au loc în Taiwan, o parte din ele chiar făcând referire la episoade specifice din istoria acestei țări, încă persistă confuzia referitoare la originea regizorului. Confuzia este și mai mult întărită de statutul politic incert al Taiwanului, considerat încă o provincie a Chinei, și totuși cu o istorie atât de diferită de cea a Chinei continentale. Hou Hsiao Hsien este cel care înlătură orice urmă de dubiu afirmând că în ciuda descendenței (părinții regizorului au emigrat în Taiwan la sfârșitul anilor `40), identitatea lui națională aparține Taiwanului. Asta nu împiedică totuși ca filmele sale să fie deseori interpretate în cheia unui orientalism ascetic care nu poate fi decât de origine chineză. Tot ce nu poate fi înțeles la o primă vizionare este pus în cârca acestui concept foarte vag care justifică lipsa unei încercări de a găsi un sens în spatele anumitor secvențe.

 

3. Hou Hsiao Hsien a făcut filme mainstream

Înainte de a deveni răsfățatul festivalurilor internaționale de film, Hou Hsiao Hsien a început munca pe platourile de filmare ca asistent al unui operator cunoscut, Lai Chengying, al unui studio care producea filme de public. De-a lungul timpului, a urcat în ierarhie până în punctul în care în 1980 i s-a oferit șansa de a regiza propriul său lungmetraj, Jiu shi liu liu de ta/Cute Girl. Acestei prime încercări i-au urmat alte două filme, cu titlurile internaționale Cheerful Wind si The Green, Green Grass of Home, care pot fi încadrate în descendență melodramei romantice care a definit cinematograful taiwanez până la apariția noii generații în anii `80.

 

4. Peek-a-boo shots

Dacă narațiunea eliptică sau cadrele lungi și fixe nu sunt suficiente pentru a descuraja spectatorii, HHH apelează la ceea ce Bordwell numește într-un mod foarte amuzant peek-a-boo shots. Acest tip de cadru se referă la momentele în care HHH își ascunde personajele, jucându-se de-a v-ați ascunselea cu spectatorul. Această tehnică este folosită cu sens dublu, atât pentru a pune accent pe personajul care vorbește, în timp ce toate celelalte personaje care ar putea fura prim-planul vorbitorului sunt blocate, cât și pentru a bloca accesul vizual al spectatorului la personajul care vorbește.