The Man Who Was Thursday - TIMISHORT



Autor: Denisa Balint

2016-10-19



Filmul The Man Who Was Thursday a fost proiectat în Timișoara, în avanpremieră în România, în deschiderea celei de-a opta ediții a festivalului Timishort. La proiecție a fost prezent și regizorul Balazs Juszt, acesta fiind invitat ca membru în juriul competiției internaționale. După terminarea filmului, Balasz Juszt, actrița de naționalitate română Ana Ularu (care interpretează rolul lui Saturday) și  producătorul Moritz Hamm au răspuns unei serii de întrebări venite din partea publicului.

The Man Who Was Thursday este adaptarea cărții cu același nume, scrisă în 1907 de britanicul Gilbert Keith Chesterton. E o adaptare destul de îndrăzneață, dat fiind că lungmetrajul este făcut la o distanță de aproximativ o sută de ani de la publicarea cărții. Balasz Juszt păstrează regulile jocului, însă schimbă background-ul personajelor și al poveștii. Introduce în acest film o personalitate istorică marcantă, Mussolini, vorbește despre Vatican și despre grupuri de rezistență. Se împarte între timpul prezent și evenimente întamplate în anul 1942, este un joc constant de „care pe care”, un labirint destul de complex. În deschidere, regizorul tratează filmul punând accentul pe cotidian, prezentând viața de zi cu zi a personajului principal, ca mai apoi să oscileze între realitate și vis, făcând treceri bruște și abrupte între cele două, atribuind identități diferite personajelor, născându-se un tip de dualitate care este pusă la îndoială frecvent.

Balasz Juszt arată povestea lui Smith (François Arnaud), un preot aflat la răscruce, într-un moment în care credința lui se stinge. În viața lui monotonă care pare că își pierde esența, își face apariția într-un mod brutal personajul Saturday (Ularu), o femeie care este definiția păcatului, a desfrânării și a viciului. Deși intrarea propriu-zisă este brutală, este pregătită prin acțiunile anterioare ale preotului, acțiuni care sugerează faptul că acesta își pierde credința. Ea îi zguduie viața și îi încearcă credința pe tot parcursul filmului, Smith ajungând să își pună la îndoială sănătatea psihică. Atracția sexuală pe care o simte pentru Saturday îl pune într-o situație rușinoasă, condamnabilă, care îl face să recurgă la o soluție extremă. Nu este ceea ce am putea numi un personaj conturat după un anumit șablon, este un preot care  sparge într-o anumită măsură tiparul – din cauza obiceiurilor, al aspectului și al pornirilor necontrolate care sar de la un pol la altul, poate puțin forțat și nu foarte realist, însă este de înțeles judecând după genul filmului – thriller suprarealist.

În continuare, desi în aparență Smith este trimis într-o instituție în care să reușească să își regăseasă credința, Charles (Jordi Mollà), mentorul acestuia încă din copilărie, are alte planuri pentru el. Îl pune în postura în care trebuie să se infiltreze într-un grup de rezistență care luptă pentru a anihila conceptul de “Dumnezeu”, cu scopul de a identifica liderul grupării, Sunday. Reușește să facă acest lucru, Smith devenind Thursday, însă din acest moment personajul are coșmaruri care îl transportă în anul 1942, într-un moment în care un grup de rezistență format din aceleași personaje luptă pentru a-l ucide pe Mussolini. Lucrurile devin încețoșate atât pentru Smith/Thursday, cât și pentru spectatori, apar salturi dese și bruște de la prezent la trecut, simțindu-se parcă o anumită continuitate dintr-o perioadă în cealaltă. Balasz Juszt introduce o secvență destul de îndrăzneață: momentul în care Smith/Thursday se află în Vatican, are un tête-à-tête cu Papa și este manipulat în a-l ucide tocmai de către Charles si Saturday – aici apărând prima dată o posibilă alianță, sau mai bine zis un pariu, între bine și rău.

Personajul Saturday este exemplul principal când vorbim despre această dualitate. În termeni mai concreți, personajul Anei Ularu se înfățișează pentru prima dată drept o femeie păcătoasă care mănâncă din pomul interzis, lucru care de altfel îi oferă o satisfacție enormă. Următoarea ei apariție este ca parte dintr-un grup de rezistență din timpul prezent, poartă o „mască” diferită, se vrea a fi o femeie puternica, inteligentă, rece, care pare că își știe în termeni foarte clari scopul – la fel o regăsim și în povestea din anul 1942, care curge în paralel cu cea din prezent. Tocmai din cauza aparițiilor ei diferite în multiple circumstanțe, este un personaj greu de citit, intenția din spatele acțiunilor ei este greu de descifrat. În ultima scenă a filmului, personajul devine o metaforă, probabil simbolizând puterea diavolului: aici realizăm de fapt că Saturday nu este persoana care mușcă din măr, ci șarpele care îl îndeamnă pe protagonist spre acest lucru. Deși parcursul personajului pare cumva structurat, se pierde pe parcurs, iar răsturnările de situație ajung să irite mai mult decât să șocheze. Însă publicul empatizează cel mai mult cu personajul principal, Smith/Sunday, deoarece este cel mai constant dintre ele, preotul fiind la fel de nedumerit și confuz ca și publicul, punându-şi aceleaşi întrebări – Ce se întamplă? Ce este realitate și ce este vis? În cine pot să am încredere? Chiar dacă și în cazul lui putem vorbi despre două identități diferite, dualitatea este poate prea putin vizibilă, și chiar dacă există se află în substrat.

 

 

Filmul se termină dând impresia spectatorilor că reușesc să descopere toate „identitățile trigonometrice” ale personajelor, care au tendința de a fi prea excesive și tocmai din acest motiv tind să își piardă din esență. Balasz Juszt plusează pe diferite elemente cum ar fi contextul istoric – saltul dintr-o perioadă în alta în filmul, și deși ținem cont de genul filmului, nu totul poate fi justificat prin faptul că este clasificat drept un thriller suprarealist. Un alt element deranjat este limba vorbită. Deși filmul este filmat în Ungaria și Italia, limba engleză monopolizează tot filmul, chiar și în Vatican, fapt care îi fură din credibilitate. Altfel spus, esti conștient pe tot parcursul că ceea ce privești este un film, un film cu un plot care vrea să șocheze și să impresioneze, însă pe tot parcursul lui regăsești și acest sentiment de frustrare care te face să vrei puțin mai multă acuratețe.

Cea de-a 8-a ediție a celui mai important festival de scurtmetraje din vestul României a avut loc anul acesta în perioada 6-9 octombrie şi a cuprins un total de 77 de scurtmetraje, care au încălzit sălile de cinema friguroase din Timișoara. Festivalul a mai găzduit workshopuri, expoziții, dezbateri, concerte și proiecții speciale, mult așteptate de publicul bănățean.