Scurtmetrajele NexT - We Can't Live Without Cosmos - Când tăcerea e suficientă



Autor: Isaac Ionescu

2016-04-26



We Can’t Live Without Cosmos de Konstantin Bronzit este un film de animație despre prietenia dintre doi astronauți în așteptarea marii zile a lansării rachetei. Conceput fără dialog, filmul face uz strict de narațiune vizuală pentru a ghida privitorul.

Filmul are un montaj cu ritm rapid, impresie susținută de simplitatea în semnificație: fiecare cadru e util și grăitor, nu există timp de reflecție în afara timpului trăit de înseși personajele principale – în felul acesta, empatizarea e amplificată, în situația în care regizorul face oricum dovadă de o uimitoare expresivitate nonverbală.

Încadrându-se simultan în genul comic și dramatic, opera să potențează la maxim sensibilitățile aferente fiecărui gen: găsim comicul în săriturile în pat înainte de culcare ale astronauților (asemeni unor copii neastâmpărați în tabără), în strâmbăturile astronautului plecat prin hublouri, dar și în sunetele metalice pe care le fac datorită costumului astronauții atunci când dau bro fist sau când aplaudă. Partea dramatică a filmului e scoasă în evidență prin secvențe nonrealiste, cum ar fi scena în care stelele înghețate de pe cer prind viață și devin fulgi de nea, sau când ceasul de șah se oprește – indici prevestitori simpli, dar executați senin.

Tot universul animat pornește de la cei doi astronauți și e construit în jurul lor. Ei sunt personaje tipologice și au trăsături caricaturale de diferențiere: unul dintre ei are capul lunguieț și pătrat, celălalt, cap mic și rotund. Astfel, costumele lor au casca făcută pe măsura capului, iar toți ceilalți membri ai stației sunt variații minuscule după niște caracteristici fizionomice de bază; mișcările corpului, expresiile sunt – la toată lumea – concentrate până la forma lor minimă.

Viața în stația spațială e prezentată ca o înșiruire rapidă și eficientă de acțiuni: antrenamentul piloților reprezintă doar un drum necesar pentru misiunea finală, zborul în spațiu. În aceste condiții de rutină și determinism, criza astronautului din a doua jumătate a filmului vine ca o ruptură, iar personajul capătă o dimensiune psihologică care acționează ca o amplificare a conturării sale schițate inițial. Cadrul cu geamul căștii de astronaut care e negru și prin care nu se vede nimic este momentul morții eului pentru astronaut, simultan cu desemnarea sa ca „neutilizabil” de către oamenii de știință. În rest, filmul abundă de alte semnificații intuitive, însă care nu reușesc să îi ciobească valoarea totală.

Echipa filmului a știut să dozeze acțiunea, compensând lipsa dialogului prin sound design de calitate și coloană sonoră. Acolo unde atenția și atașamentul noastru nu sunt sporite întocmai din cauza restrângerii sonore, sunetele prezente acționează ca o ancoră în poveste.

Înduioșător și meditativ, We Can’t Live Without Cosmos reușește să evoce în 15 minute ceea ce multe filme „serioase” cu buget exponențial mai mare nu reușesc în două ore. Pe lângă valoarea sa artistică, ar trebui privit ca o lecție conceptuală – când nu sunt cuvinte, tăcerea poate fi suficientă.

 

Scurtmetrajul We Can’t Live Without Cosmos a rulat în aprilie în București, în cadrul programului NexT Out in Space