Oscar pentru Cea mai bună animație - Familii și eroi neconvenționali



Autor: Andreea Marian

2017-02-20



În selecția de anul acesta a filmelor de animație de la Premiile Academiei se pare că există un tipar: filmele de familie, pentru că toate cele cinci nominalizări animate au ceva care se învârte în jurul familiei. Poate tipar e mult spus, dar ideea rămâne aceeași. Dintre astea cinci, o animație e 2D, de la marele și mult iubitul Studio Ghibli, și anume La Tortue Rouge (r. Michaël Dudok de Wit). Celelalte sunt 3D și, ca de obicei, compania Disney nu se lasă, aducând pe câmpul de bătălie două filme: Moana (r. Ron Clements) și Zootopia (r. Byron Howard). Următorul, Ma vie de Courgette (r. Claude Barras), foarte devastator emoțional după părerea mea, originar din Elveția. Și ultimul, dar nu cel din urmă, Kubo and the Two Strings (r. Travis Knight), o altă producție americană adusă în joc despre care vom vorbi mai târziu.

La Tortue Rouge

La Tortue Rouge, o animație cu grafică nu foarte încărcată, spune povestea unui om fără nume care naufragiază pe o insulă. Se străduiește să construiască cel puțin trei bărci pentru a pleca, însă de fiecare dată ceva i le distruge. Mai târziu apare această broască țestoasă gigantică și roșie care îi va schimba viața naufragiatului așa cum nu se așteaptă nimeni. Dudok De Wit nu e o noutate la premiile Oscar, în anul 2001 câștigând cu short-ul Father and Daughter, La Tortue Rouge fiind debutul său în lumea lungmetrajelor. Povestea în sine poate avea multe înțelesuri datorită tăcerii personajelor: filmul e despre legătura omului cu natura? vrea să sugereze că dragostea nu are limite sau că te salvează? se referă la ceva ce numai poeții ar înțelege? Nu știm, asta rămâne la voia spectatorului. Aici, familia e o sursă de fericire și o motivație de supraviețuire, pentru că imediat ce protagonistul are pe cineva lângă el, renunță să mai încerce să plece de pe insula și se mulțumește cu ceea ce are, neavând nevoie de mai mult.

Ma Vie de Courgette

În stop-motion-ul Ma Vie de Courgette, îl avem pe Courgette/Zucchini/Dovlecel, un băiat în vârstă de nouă ani care ajunge la un orfelinat în urma unui accident nefericit. Se împrietenește cu ceilalți copii și creează legături foarte puternice cu toți cei de acolo, iar finalul este unul foarte fericit. Design-ul personajelor sau background-ul nu se ridică la nivelul celorlalte filme nominalizate și asta nu e o problemă, pentru că aici storyline-ul e mai puternic decât ceea ce vezi pe ecran. Dacă la început ai gândit “asta e cam slăbuț pentru un Oscar”, la final te-ai răzgândit.  Courgette trece prin trei stadii ale familiei: primul, familia biologică, unde vedem relația lui cu părinții și mediul în care a crescut. Al doilea stadiu începe din momentul în care ajunge la orfelinat și se termină în momentul în care pleacă, spectatorul având ocazia să urmărească evoluția lui Courgette din punct de vedere social și emoțional. În al treilea stadiu, Courgette este adoptat și are parte de o altă familie alături de care va continua să crească, dar cu promisiunea de a-i vizita și pe ceilalți.

Kubo and the two strings

Kubo and the Two Strings, tot animație stop-motion, cu acțiunea plasată în Japonia Antică, urmărește viața lui Kubo. Fiul unui legendar samurai și al unei vrăjitoare, pornește într-o aventură pentru a recupera a trei obiecte care-l vor ajuta să supraviețuiască în lupta contra bunicului din partea mamei. Acest copil e înzestrat cu puteri magice: de câte ori cântă la lăută, hârtiile zboară în jurul lui și creează adevărate povești în timp ce el vorbește. Studioul de la care provine, Laika, a produs de asemenea Coraline (r. Henry Selick, 2009) și The Boxtrolls (r. Graham Annable și Anthony Stacchi, 2014), fiind specializat în animații stop motion. Kubo își dorește foarte tare să afle mai multe despre tatăl lui, legendarul samurai Hanzo, iar aventurile care-l așteaptă îi vor dezvălui lucruri atât despre tatăl lui, cât și despre mamă, mătuși și bunici. Putem spune că familia lui Kubo nu este una tocmai convențională, dar legăturile emoționale sunt puternice și în final ideea de familie rămâne cea mai pronunțată.

Moana

Să vorbim și despre selecțiile Disney: Moana și Zootopia. Avem muzică, animație 3D de calitate superioară și detaliată, personaje amuzante și sarcastice, probleme și final fericit. În Moana luăm parte la evoluția eroinei, la aventurile ei pentru a-și salva poporul. Aleasă de ocean, pornește în căutarea demizeului Maui care, cu o mie de ani în urmă, a furat inima zeiței Te Fiti, iar insula pe care Moana locuiește începe să fie otrăvită, așadar oamenii nu mai au resursele necesare supraviețuirii. Tânăra pornește la drum nu numai pentru a-și salva poporul, ci și pentru a onora ultima dorință a bunicii sale de care a fost foarte apropiată încă din copilărie. Pentru Moana, familie nu înseamnă doar părinții și rudele, ci toată lumea care locuiește pe insulă și de care ea va fi responsabilă curând. 

Zootopia

Zootopia are oarecum aceeași idee, o fată care vrea să dovedească ceva și are de trecut multe obstacole... numai că e un iepure. Și toți sunt animale, că de-aia e Zootopia, nu? Judy Hopps, fată de țară din Bunnyborrow, vrea să devină polițist în marele oraș Zootopia și să ajute oamenii în ciuda faptului că e un animal foarte mic, iar colegii de serviciu sunt pe puțin de zece ori mai mari decât ea. Deși Judy pleacă de acasă pentru a-și îndeplini marele vis, ține legătura cu familia ei, se gândește mereu la ei și poartă peste tot cadoul primit de la părinți. Aici e vorba despre sacrificiu, cum Judy renunță la căldura de acasă unde toată lumea e în siguranță pentru marele oraș unde oamenii au nevoie de ajutor pentru lucruri mai grave decât recoltarea morcovilor. Decide că poate face asta și, deși îi vor lipsi toți prietenii din Bunnyburrow, își croiește drumul către succes.

Sunt filmele de animație doar pentru copii? Nu. Sunt plăcute la vedere, foarte colorate, personajele arată frumos, avem și muzică, iubire și final fericit, dar dincolo de toate astea există ceva ce numai adulții pot înțelege sau interpreta. Familia e un tipar pentru că e un lucru deja cunoscut copiilor și le e mai ușor să urmărească firul acțiunii, dar și pentru a le aminti celor mari ce e important când iau anumite decizii.