NexT Arthouse și Avant-garde ne adâncesc și-apoi ne smucesc din contemplare



Autor: Răzvan Dutchevici

2016-04-02



NexT Arthouse ne aduce în fața ochilor trei filme diferite ca abordare și stare, dar care au în comun ceva: la un moment dat, într-un mod sau altul, se ajunge la un soi de performance muzical. Și mai au în comun ceva – ermetismul de tip observațional. Adică regizorii sunt foarte zgârciți cu informațiile legate de ce se întâmplă, miza fiind să ne determine să ne adâncim în lumea activităților unor personaje, fără a înțelege exact ce și cum, de ce și până unde. Toate cele trei, însă, sunt îndeajuns de bine structurate încât să te facă să te conectezi cu personajele lor și să percepi starea în care se bălăcesc.

Dintre cele trei, documentarul Junun este cel mai puternic ancorat în zona muzicală. Filmul ne transportă în India pentru a fi martorii înregistrării albumului ce dă titlul filmului – o colaborare inedită între producătorul Nigel Godrich (Radiohead, Beck, U2, R.E.M, RHCP etc.) chitaristul Jonny Greenwood (Radiohead), compozitorul israelian Shye Ben Tzur și gașca de muzicieni indieni Rajasthan Express.

 

 

Regizorul Paul Thomas Anderson a filmat împreună cu mai mulți operatori întregul proces, pentru ca apoi să asambleze materialul într-un documentar ce încearcă să fie cât mai neexhaustiv posibil. Adică nu e nimeni care să explice de ce se înregistrează live într-un fort imens, nu ni se spune cine sunt distinșii participanți și cum au ajuns să lucreze împreună la un album în urdu și ebraică. Toți cei implicați se concentrează pe aprofundarea stării de grație artistică, fără a se sinchisi – în afară de câteva momente răzlețe de repaus - să dea atenție camerelor de filmat. Și foarte bine fac. Pentru că experiența ezoterico-muzicală rezultată posedă un magnetism hipnotizant, care te conectează direct la ce se întâmplă. Filmul dispune, însă, și de câteva momente haioase, cum ar fi alungarea porumbelului din încăperea în care se înregistrează și momentul în care un membru Rajasthan Express rostește la cameră unul dintre motto-urile grupului: “No toilet. No shower. Full power.” O cronică mai amplă despre film puteți citi aici.

Take What You Can Carry este o incursiune delicată în viața unei tinere pe nume Lilly, care nu are unde dormi si migrează dintr-un apartament într-altul. Nu înțelegem exact de ce, dar ne dăm seama că e ceva asumat. Simțim că fata e într-un moment al vieții în care încearcă să se cunoască mai bine. Așa că regizorul Matt Porterfield încearcă să păstreze distanța pentru a-i da spațiu personajului să se găsească. Intercțiunile fetei cu ceilalți cunoscuți sunt foarte naturale, simulând foarte bine niște momente de viață alese la întâmplare, dar care puse împreună reușesc să trezească în tine ceva. O stare anume, pe care, chiar dacă nu poți s-o articulezi foarte bine, o cunoști. O căutare surdă, o nevoie de detașare, ceva pe acolo.

 

 

Momentul muzical al filmului se prezintă sub forma unei ședințe de performance de grup, unde Lilly și ceilalți din grupă se angajează într-un simpatic joc de coregrafie improvizată, pe fundalul melodiilor puse de un DJ.

Acțiunea din Excursões/Excursions se întâmplă în Lisabona. Filmul regizorului canadian Denis Côté surprinde câteva momente din viețile a două personaje – un bărbat de culoare și o tânără cu constituție filiformă – care sunt ghizi de profesie. Filmul începe într-un mod comic, cu cei doi exersându-și discursurile de ghizi în locuri care nu au nicio legătură cu ce zone prezintă ei, apoi continuă cu momente banale din viețile lor dispersate și tristuțe, pentru ca mai târziu cei doi să fie prinși în mrejele misterioase ale unui concert de jazz experimental, ținut într-un apartament. Notele disonante și ritmurile convulsive practicate de jazziști completează excelent atmosfera relaxată, dar cumva crispată a filmului.

Dacă secțiunea Arthouse este dominată de o formă sau alta de realism cinematografic, prin filtrul căruia filmele capătă un ritm preponderant molcom, care ne lasă să pătrundem lumile personajelor, NexT Avant-garde vine să ne smucească din contemplare. Avant-garde este terenul unde se testează limitele formatelor și limbajelor, locul unde structuralismul se ia la încăierare cu deconstructivismul și unde excentricitățile formaliste se scutură de inhibiții.

În Paisaje con perro roto (Landscape with broken dog), regizorul Orazio Leogrande combină imagini de arhivă din registrul suprarealist cu imagini de documentar într-un omagiu adus cinematografiei și, totodată, o reflexie asupra cuceririlor geografice și științifice. Omul este reprezentat atât ca un monstru sadic, cât și ca un exemplu de curaj și determinare în goana lui pentru lărgirea orizonturilor.

 

În Woman without Mandolin, regizorul Fabiano Mixo execută o încercare de reproducere cinematografică a celebrului tablou cubist Girl with a Mandolin (Pablo Picasso, 1910). În același timp, încadrându-și filmul într-un format de tip portrait (pe verticală), Mixo pune la încercare versatilitatea formatului cinematografic.

In, Over & Out este o un fel de variantă modernă a înregistrării din 1985 care a devenit cunoscută ca primul material cinematografic din istorie - Ieșirea muncitorilor din uzinele Lumière. Mai multe camere de tipuri diferite (VHS, DSLR, iPhone etc.) înregistrează cum mai mulți studenți ies pe ușa unei școli de artă din Franța. Materialul este apoi montat dinamic de către regizorul Sebastian Brameshuber, dând senzația unui exercițiu spectaculos de scratch-uri al unui DJ, în care imaginea sare sacadat dintr-un format într-altul, emfazând ideea de realitate înregistrată.

 

 Trickster este o baladă vizuală în care un pletos cu șuvițe blonde pe post de gene cutreieră niște coclauri câmpenești, însoțit de doi câini maro. Filmul regizoarei Tessa Power pare conceput ca o combinație insolită între spiritul ghiduș al regizoarei Maya Deren și solemnitatea poetică marca Terrence Malick. Rezultatul: o contemplare năzdrăvană a legăturii dintre om, animal și mediul înconjurător.

Filmul Kinki (regie: Izumi Yoshida) este o joacă cu diverse texturi, lumini și animații stop-motion ce conturează o atmosferă angoasantă. Poti (Trails) – filmul lui Peter Cerovšek – se prezintă ca o îmbinare aleatorie între filmări de călătorie, fulgere, dialoguri, jocuri de lumini și fragmente muzicale. Suntem aproape reali. Dar aproape că nu suntem” se dactilografiază la un moment dat în film.

 

 

NexT Arthouse este un program anual care își propune să aducă în București scurtmetraje recente ale unor regizori deja consacrați. Ediția curentă va rula duminică, 10 aprilie, de la ora 20.30 la Cinema Elvire Popesco.

 

NexT Avant-garde rulează în București sâmbătă, 9 aprilie, de la ora 21.00 la DESCHIS Gastrobar.