Joy - Și-am încălecat pe un mop...?



Autor: Cristina Ciulacu

2016-02-28



Trioul Russell - Lawrence - Cooper este bine cunoscut în rândul cineaștilor, de la comedia romantică Silver Linings Playbook (2012), pentru care Jennifer Lawrence a câștigat Oscar-ul la secțiunea Best Performance by an Actress in a Leading Role, până la drama din American Hustle (2013). Muza lui David O. Russell de-a lungul acestor ani, interpretează o casnică transformată ulterior în femeia de succes Joy Mangano, iar odată cu acest film,actrița este din nou în cursa pentru Oscar.

Filmul se inspiră din povestea reală a lui Joy Mangano, o mamă singură cu trei copii care, cu ajutorul familiei și al prietenilor, reușește să facă din propria sa invenție - Mopul Minune - o întreagă afacere. Regizorul transpune întru totul cele 15 minute de faimă: Joy se lovește de imposibilitatea de a-și vinde produsul, până când ajunge pe platoul rotativ al firmei QVC, unde e cuprinsă de trac și incapabilă de a face reclamă mopului, așa cum o făcuse mai devreme în fața directorului firmei. Ignoră, într-un final, camerele de filmat și intră în pielea unui agent de vânzări în adevăratul sens al cuvântului; reușește în consecință să provoace spectatorii să-i cumpere mopul, depășind cu mult numărul obișnuit al apelurilor pentru comenzi.

Filmul începe într-o notă de basm cu vocea din off a bunicii lui Joy, Mimi (Diane Ladd), vorbind despre dorința arzătoare a copilei de a deveni o mare inventatoare; bunica e singura care crede în ea, arătându-ne-o cum își construiește din hârtie decorul perfect pentru povestea Cenușăresei lui Prokofiev. După tenta ludică a începutului, a unei lumi aproape ideale pentru un copil–geniu, Russell introduce imediat secvența destul de violentă cu tatăl copilei, Rudy (Robert De Niro), aruncându-i decorul din hârtie pe jos. Haosul familial se regăsește și în viața de adult a lui Joy: ea trăiește într-o casă pe care abia și-o poate permite, ca membră a clasei muncitoare, cu un venit redus și doi copii de crescut. Joy încă locuiește cu mama ei (Virginia Madsen) obsedată de telenovele - soap operas (recreate de Russell cu star-uri adevărate de la Susan Lucci, la Donna Mills), și cu fostul soț (Edgar Ramirez), mutat în subsolul casei, pe care îl folosește ca sală de repetiții, mormăind câteva balade ale anilor '70. Lor li se alătură Rudy, dat afară din casa fostei lui soții și deja căutându-și companie nouă, pentru că nu poate sta mult timp fără să aibă o femeie alături;un site de dating la care apelează îi face „lipeala” cu Trudy, o văduvă pe tipologia profesoarei agresive, care stă cu bățul pe elevi, urmând ca, ulterior, femeia să se implice în afacerea mopului-minune. Peggy (Elizabeth Röhm), sora pasiv-agresivă a lui Joy, este imediat alungată de Joy, deși e dornică să ia parte la afacerea familiei.

 

 

Rutina zilnică a lui Joy e să curețe până nu mai poate după întreaga familie: după un tată supărat pe situația actuală în care se află, aruncând, ca în copilăria ei, cu lucruri pe jos; după o mamă care refuză să o asculte și aruncă în chiuvetă părul din perie pentru ca acesta să înfunde țeava; și după cei doi copii. Odată ce mopul este inventat, firul narativ al întregului film se concentrează asupra ingeniosului obiect casnic care, din experiența lui Joy, ar putea să facă viața oricui mult mai simplă. Astfel, intenționat sau nu, problemele din familie trec pe un plan secundar, tratate cu superficialitate; chiar la înmormântarea bunicii, Rudy și Joy vorbesc tot despre miraculosul mop, element asupra căruia se insistă o bună parte din film, ajungând fie să deranjeze sau să obosescă spectatorul, fie să plictisească, la fel ca în cazul voice-over-ului răspicat al bunicii Mimi, pe care Russell îl folosește ocazional de-a lungul întregului film.

Pe lângă bunica ei, Joy primește sprijin și din partea directorului firmei QVC, Neil Walker, interpretat de Bradley Cooper (Nu este pentru prima oară când cuplul Lawrence–Cooper este distribuit în filmele lui Russell). Reticent la început față de produsul lui Joy, Neil refuză oferta, pentru ca mai apoi să îi dea o șansă, la insistențele acesteia de a apărea în fața camerelor de filmat, pentru prima oară, exact așa cum este ea: în cămașă și în pantaloni lungi, nu într-o rochie scurtă și sexy, pentru a atrage posibilul client cu calitățile ei feminine. Spre deosebire de povestea de dragoste din Silver Linings Playbook, în Joy cei doi sunt doar parteneri de afaceri, cu toate că există mici clipe de flirt – spre exemplu, secvența imediat următoare prezentării de succes, când cei doi se iau în brațe, Joy e complimentată și încurajată, iar Neil e prezentat ulterior familiei lui Joy.

Statutul de star power este exploatat la maximum de Russell prin personajul lui Jennifer Lawrence, cu toate că este un pic derizorie modalitatea prin care alege să o facă: încearcă să o scoată pe Joy din tipologia femeii la cratiță, arătând că excelează la vânzarea de mopuri, dar deși poate părea banal, aplicabilitatea practică a invenției ei e mare: patentează un obiect de care toată lumea are nevoie, no matter what.

Cu toate că regizorul își clarifică intenția de la bun început - eroina va triumfa, indiferent de obstacolele care se vor ivi în drumul ei - sfârșitul filmului lasă de dorit; secvența finală, care conturează o protagonistă independentă și puternică, fiind mai mult decât previzibilă. Spectatorul urmărește cuminte povestea de succes, așa cum a fost instruit încă din genericul de început; Joy își salvează mopul din ghearele mafiei, pentru ca mai apoi, triumfătoare, bucurându-se de gloria mult râvnită, să zâmbească satisfăcător în cameră, într-o lumină ca de podium.