Filme KVIFF - Paterson - This Is Just to Say



Autor: Alexandru Vizitiu

2016-07-15



Paterson este totodată unul dintre cele mai bune filme ale iconicului regizor independent Jim Jarmusch și unul dintre cele mai bune filme ale anului. Obiectivul camerei îl urmărește aici pe un șofer de autobuz și poet amator (jucat de Adam Driver), care își împarte numele cu orașul în care trăiește – Paterson, New Jersey. Timp de o săptămână din viața lui, Paterson pare să treacă prin – cum susține Jarmusch într-un interviu acordat site-ului The Film Stage – variațiuni ale aceleiași zi. Iar și iar, privim cum Paterson este trezit dimineața (la șase și jumătate fix) de alarma ceasului lui de mână, cum își alintă soția (Laura, jucată de Golshifteh Farahani) înainte să plece la muncă, cum este întrerupt din scris de către șeful lui (Donny, jucat de Rizwan Manji) care are întotdeauna de împărtășit câte o poveste tristă despre viața lui. Cât muncește, Paterson ascultă cu un zâmbet blând pe față conversațiile locuitorilor din Paterson; când i se termină tura, petrece ceva timp cu Laura, încurajând-o să își urmeze ambițiile artistice (dar ignorând încurajările ei să-și publice poeziile). Când se lasă seara, își plimbă bulldogul englezesc (Marvin, jucat de un ghem de blană în egală măsură adorbail și frustrant pe nume Nellie) și se oprește la cârciuma locală, deținută de Doc (Barry Shabaka Henley), unde urmăreşte derularea unei poveşti de dragoste neîmplinite dintre un actor tânăr (Everett, jucat de William Jackson Harper) și femeia care îl tot respinge (Marie, jucată de Chasten Harmon). 

 

 

Ca un fan declarat al regizorului Yasujiro Ozu, Jarmusch creează cu Paterson un omagiu perfect către regizorul japonez. Asta nu se observă neapărat la nivel stilistic – în primul rând, Jarmusch preferă o cameră ceva mai dinamică decât Ozu, deși, dacă ești familiar cu stilul lui Ozu, asta nu înseamnă foarte mult. Mai degrabă, Jarmusch reușește să surprindă acel ritm relaxat și intim pe care Ozu reușea să-l creeze cu filmele sale. Dacă există vreun conflict în acest film, atunci Jarmusch are grijă să-l dezamorseze aproape imediat. Regizorul nu este interesat de succesiunea cauză-efect pe care sunt construite marea majoritate a filmelor, nu este interesat cu creșterea și descreșterea unui conflict. În Paterson, el se concentrează pe mici momente, pe mici obiecte (ca o cutie de chibrituri), care îl inspiră pe Paterson în poeziile sale.

Adam Driver – mult mai confortabil cu stilul lui Jarmusch decât cu cel al unui regizor ca J.J. Abrams – este perfect în rolul unui protagonist jarmuschian, cu ochi expresivi și o fire calmă, răbdătoare. Dar ce-l diferențiază pe Paterson de Ghost Dog sau de Don Johnston (Bill Murray din Broken Flowers), detaliul în care excelează Driver, este gradul lui de maturitate. Căci Paterson nu este izolat sau singuratic, ci are o căsătorie fericită și tandră – criticul Peter Bradshaw notează în The Guardian că asta este una din rarele căsnicii fericite ilustrate vreodată în film - și este perfect capabil să relaționeze cu cei din jur. Aici putem observa o evoluție în eposul lui Jarmusch, în modul în care Paterson nu este ironic, distant sau pretențios, ci tandru, răbdător și calm.

 

 

O temă centrală din opera lui Jarmusch este schimbul dintre culturi (cultural exchange), catalizat de protagoniști gen fish-out-of-water: italianul (jucat de Roberto Begnini) captiv în New Orleans din Down by Law (1986), amerindianul Nobody (Garry Farmer) obsedat de William Blake în Dead Man (1995) sau samurai-ul afroamerican (jucat de Forest Whitaker) care lucrează pentru mafia italiană în Ghost Dog (1999). În Paterson ne întâlnim cu un astfel de moment în actul III. Cu cascadele râului Passaic drept fundal, personjul jucat de Adam Driver poartă o conversație cu un turist japonez care nu stăpânește foarte bine limba engleză, dar amândoi găsesc un numitor comun pentru discuție în aprecierea lor față de William Carlos Williams. Într-un fel, această scenă este una dintre cele mai frumoase filmate de Jarmusch, care exprimă esența filmelor lui, și anume că arta este una din puținele modalități prin care oamenii cu background diferit se pot înțelege.