Filme KVIFF - Captain Fantastic și Swiss Army Man - Sundance darlings



Autor: Alexandru Vizitiu

2016-07-13



La Karlovy Vary am văzut două dintre filmele „răsfățate” ale Festivalul de Film de la Sundance de anul acesta – Captain Fantastic (r. Matt Ross) și Swiss Army Man (r. Daniel Scheinert și Dan Kwan); le-am prins din urmă în cadrul programului Horizons, în care festivalul grupează filme care și-au făcut deja un nume. Și înainte să vorbim despre fiecare film în parte, aș vrea să explic câte ceva despre filmele considerate Sundance darlings și evoluția lor în ultimii ani.

În trecut – mai ales în anii ’90 și în prima parte a anilor 2000 –, un Sundance darling avea un viitor strălucit în față. Cu Sundance darlings și-au lansat carierele Stephen Soderberg, Quentin Tarantino sau Paul Thomas Anderson, ale căror debuturi – Sex, Lies and Videotape (Sex, minciuni și casete video, 1989), Reservoir Dogs (Profesioniștii crimei, 1992) și Hard Eight (Jucătorii, 1996) – au avut premiera la acest festival, au fost cumpărate de către studiourile hollywoodiene pentru sume mari și au avut succes la critici și la box office. Dar în ultimii ani, filmele apreciate la Sundance i-au lăsat indiferenți pe toți cei care nu le-au văzut pentru prima oară într-un cinematograf din Park City. Au fost scrise mai multe eseuri despre acest fenomen, cum ar fi cel al lui Marshall Shaffer, unde acesta observă că cel mai apreciat film de la Sundance 2015, Brooklyn (r. John Crowley, 2015), „nu face nici măcar o singură mențiune a premiilor de la Sundance în marketing-ul lui”. Shaffer mai menționează cum „ultimul succes de masă al festivalului a fost Precious (r. Lee Daniels) în 2009” și că „zilele în care filme precum Garden State (r. Zach Braff, 2004), Napoleon Dynamite (r. Jared Hess, 2004), Little Miss Sunshine (Fiecare se crede normal, r. Jonathan Dayton și Valerie Faris, 2008) sau chiar (500) Days of Summer (500 de zile de vară, r. Marc Webb, 2009) puteau fi succese comerciale, pare a fi o amintire distantă”. Publicația Wall Street Journal a realizat și ea un reportaj despre eșecurile Sundance. Motivul unanim acceptat pentru declinul festivalului este acapararea aproape totală a multiplexurilor de filmele cu supereroi și de numeroasele continuări, reboot-uri, remake-uri, prequel-uri și rebootquel-uri, împreună cu lipsa de interes din ce în ce mai pronunțată a publicului larg pentru orice nu e „spectacol cinematografic”.

Așa că viitorul financiar al filmelor Captain Fantastic și Swiss Army Man nu este bătut în cuie. Și e păcat, pentru că aceste două filme sunt ofertante (chiar dacă am câteva probleme cu ambele), sunt ambițioase și au ceva de spus despre societate americană modernă. Într-o vară în care marea majoritate a producților americane proiectate în cinematografe au aceeași poveste, repetată din nou și din nou și din nou, cinematograful american are nevoie de filme ca Captain Fantastic și Swiss Army Man.

 

Captain Fantastic

 Captain Fantastic este povestea familiei Cash, formată din patriarhul Ben (Viggo Mortensen) și cei șase copii ai săi – Bodevan (George MacKay), Kielyr (Samantha Isler), Vespyr (Annalise Basso), Rellian (Nicholas Hamilton), Zaja (Shree Crooks) și Nai (Charlie Shotwell) –, care au lăsat în spate tot ceea ce reprezintă civilizația capitalist-democrată și și-au întemeiat o utopie socialist-arcadică în pădurile statului Washington. Aceștia își petrec zilele antrenându-se, parcă, să devină atleți olimpici (escaladând munți și practicând tehnici asiatice de meditație). Iar când se lasă seara, citesc cărți care acoperă orice domeniu – de la romane clasice de Nabokov și Dostoievski, la cărți de Noam Chomsky despre politică sau scrierile lui Carl Sagan despre Cosmos – sau se adună în jurul unui foc de tabără și cântă versiuni folk ale unor melodii faimoase (cum ar fi Sweet Child O’ Mine al lui Guns N’ Roses). Familia este forțată să-și părăsească micul lor colț idilic, când Ben află că soția lui, Harper (Kathryn Hahn) – care și-a părăsit familia pentru a se trata pentru despresie – s-a sinucis. Astfel, filmul confruntă două ideologii diametral opuse, cea mai degrabă socialistă a familiei Cash și cea ultra-capitalistă a Americii moderne.

Captain Fantastic poate fi considerat un feel good movie, gen foarte popular la Sundance, în care, citându-l din nou pe Marshall Shaffer, sunt combinate „comedia cu drama, într-o narațiune plăcută și totodată bogată din punct de vedere tematic.” Mare parte din umorul filmului este extras din interacțiunile familiei Cash cu viața modernă din Statele Unite: ei sunt obișnuiți să cultive sau să vâneze pentru a se hrăni, în timp ce restul Americii mănâncă, după cum spune Ben, „otravă prefabricată”; nepoții adolescenți ai lui Ben, crescuți pe jocuri video și telefoane mobile, știu mai puține despre lume decât Nai, care are doar șase ani; părinții lui Harper decid să o îngroape creștinește pe aceasta, mai mult din obișnuință decât orice altceva, într-o ceremonie seacă și în prezența unor oameni care nu au cunoscut-o pe fiica lor, iar Ben și copii lui intră cu forța în biserică, îmbrăcați în haine colorate și glumesc pe seama preotului și a religiei lui.

 

 

 Este important de precizat că Matt Ross nu înnobilea niciodată stilul de viață a familiei Cash. De fapt, în unele secvențe, cum ar fi cea în care Ben le oferă copiilor lui cuțite de vânătoare drept cadou, acest stil de viață pare să fi sinistru, și cu siguranță extrem de periculos. Iar spre sfârșit, când cresc în număr momentele dramatice și toate deciziile proaste luate de Ben sunt puse sub lupă, tatăl lui Harper (jucat de Frank Langella) devine „vocea rațiunii” și îl critică pe bună dreptate pe Ben. Bineînțeles, Captain Fantastic rămâne un feel good movie, iar Ben nu este pedepsit prea aspru pentru greșelile sale. Dar Matt Ross încearcă să ne spună cu acest film că orice ideologie este nocivă dacă este dusă la extrem, iar mesajul de la final, că trebuie să găsim o cale de mijloc, este cu siguranță unul care merită articulat.

 

Swiss Army Man

Premisa filmului Swiss Army Man poate fi considerată drept alienantă pentru spectatorii de mainstream. Aici, Hank (Paul Dano), un tip naufragiat pe o insulă pustie, descoperă cu câteva momente înainte să se sinucidă un cadavru eșuat la mal (Manny, jucat de Daniel Radcliffe) și se folosește de ... ăăă... Păi, vedeți voi, cadavrul este gazos, foarte gazos, iar Hank se folosește de bășinile lui Manny ca un fel de combustibil de rachetă și îl călărește ca pe un jet ski pentru a scăpa de pe insulă. Călătoria lor îi aduce pe o plajă, lângă o pădurea deasă, aproape, dar nu îndeajuns de aproape, de civilizație. În drumul lor prin pădure, Hank descoperă că Manny are tot felul de abilități utile: erecția lui funcționează ca o busolă; dinții, ca un brici; dacă este lăsat afară în ploaie, Manny reține apă (oarecum) potabilă; degetele sale rigide, folosite în combinație cu bășinile, funcționează ca un chibrit ș.a.m.a. Pe scurt, Manny este ca un fel de briceag elvețian sub forma unui cadavru. La un moment dat, Manny începe să vorbească. Nici Hank și nici publicul nu știu dacă Manny chiar a prins viață sau e o halucinație. Dar cadavrul începe să vorbească și să pună întrebări despre viață și lume asemenea unui bebeluș, iar Hank (un tip introvertit din fire) este nevoit să-l sfătuiască.

 

 Swiss Army Man este un film extrem de ambițios. Aflați la deputul în lungmetraj, Daniel Scheinert și Dan Kwan (care se folosesc de numele de scenă DANIELS, scris cu litere mari și fără articolul hotărât the pentru că așa e mai indie sau ceva) și-au propus să realizeze un film despre cât de frumos este să îmbrățișezi toate funcțiile biologice care, în mod normal, sunt văzute drept dezgustătoare. Pe lângă această temă, Swiss Army Man abordează teme ca prietenia, dragostea și creșterea unui copil. Filmul mai conține referințe la Pinocchio (din motive evidente), la Don Quijote de la Mancha (Manny se îndrăgostește de poza unei fete, jucate de Mary Elizabeth Winstead, de pe smartphone-ul lui Hank) sau (mai ales la nivel vizual) la filmele lui Alejandro Jodorowski. Mai presus de toate, filmul le este îndatorat regizorilor Spike Jones și Michel Gondry și filmelor quirky și inventive pe care aceștia le-au realizat cu scenaristul Charlie Kaufman. Ca Lee sau Gondry, DANIELS au realizat un număr de videclipuri muzicale – cel mai celebru fiind probabil Turn Down For What, unde, ca în Swiss Army Man, corpul uman este folosit în moduri... inventive. Iar experiența celor doi Danieli se observă în imaginea acestui film. Scheinert, Kwan și operatorul Larkin Seiple ne oferă – prin intermediul unui ecleraj vibrant și o mizanscenă inventivă – unul din cele mai frumoase filme ale anului.