Filme de la Cannes - Loving



Autor: Laurențiu Paraschiv

2016-11-02



Jeff Nichols vrea un Oscar, astfel că între liricele și narativ elaboratele science-fiction-uri Take Shelter și Midnight Special, de o parte, și drama despre maturizare Mud și viitorul Alien Nation, de cealaltă parte, a strecurat un film banal, tratând un subiect cu puternic impact social menit să sensibilizeze publicul larg. Alt motiv de a face asta, de a risipi energie pe Loving, nu prea găsesc. Sau poate că a vrut doar să-și exploreze rădăcinile sudiste sau să readucă în discuție rasismul care încă reprezintă o problemă la nivel global, dar totul este atât de convențional construit încât e greu să nu observi cum cel de-al cincilea lungmetraj al său se alătură filmelor din anii trecuți care și-au propus să ia mult râvnita statuie expunând, destul de rece și impersonal, fără prea multă emoție sau într-o manieră nouă, diferită, subiecte sensibile din istoria recentă. Deși, conform spuselor directorului de imagine Adam Stone, Loving e un „film frumos, minimalist,” iar echipa „n-a dorit să romantizeze sau să umfle drama” reală a cuplului interrasial. Ceea ce nu poate fi foarte departe de adevăr, având în vedere reținerea și intimitatea de care cei doi au dat dovadă când s-au aflat printre subiectele controversate ale perioadei.

Oricare dintre situații ar fi cea reală, e greu de crezut că Hollywoodului i-a luat atât de mult să aducă pe marele ecran povestea soților Loving, dar e de apreciat că, atunci când a făcut-o, a tratat subiectul cât se poate de uman. Spre deosebire de documentarul HBO The Loving Story (r. Nancy Buirski, 2011) și filmul pentru TV Mr. and Mrs. Loving (r. Richard Friedenberg, 1996), în Loving accentul cade pe drama din interiorul personajelor și al familiei, și nu pe procesul judiciar care avea să schimbe drepturile omului sau pe impactul pe care acesta l-a avut la momentul respectiv sau mai târziu. Nichols renunță la clișeul prezent în majoritatea filmelor americane de a petrece cât mai mult timp în sala de tribunal și alege să se concentreze, în schimb, pe familia Loving, reprezentând aici stereotipul familiei americane, cei doi fiind surprinși în ipostaze banale, deloc excepționale, în bucătărie, în garaj, la cursele de mașini sau uitându-se la televizor; acest unghi constituie atât perspectiva regizorală, cât și cea a fotografului LIFE Grey Villet, interpretat de Michael Shannon, venit să le documenteze relația. Rutina în care cei doi sunt prinși, el zidind case și ea având grijă de familie, e și mai apăsătoare la început, când peisajele dezolante din împrejurul locuinței îi delimitează de restul lumii și de legile care le interzic dragostea, iar alegerile de amploare sunt făcute într-un bar singuratic, alături de câțiva prieteni, ceea ce pare să le diminueze importanța și le pune în opoziție cu schimbarea pe care au produs-o ulterior.

 

 

Povestea debutează într-o dimineață de iunie a anului 1958, când Mildred Delores Jeter, o tânără afro-americană de 18 ani, află că a rămas însărcinată cu copilul lui Richard Loving, un bărbat alb de 24. Dorind să-și legitimeze copilul, cei doi îndrăgostiți părăsesc Virginia, care în acea perioadă interzicea căsătoria între rase diferite, și își unesc destinele în Washington D.C., urmând să se întoarcă acasă și să fie arestați pentru infracțiunea comisă. Aduși în fața judecătorului, cei doi au de ales dintre a părăsi statul Virginia pentru următorii 25 de ani sau a petrece un an în închisoare, însă cu un copil curând să se nască, soții Loving aleg să-și lase familiile în urmă și să se instaleze în casa din Washington a unor prieteni, unde își vor crește împreună cei trei copii și vor duce un trai liniștit. Cel puțin până după cinci ani de la procesul inițial, când Mildred este contactată de avocatul nu tocmai priceput Bernard Cohen care, cu puțin ajutor, va aduce cazul în fața Curții Supreme în 1967 și va reuși să schimbe Constituția Americii în favoarea lor.

Ideal în rolul lui Richard, australianul Joel Edgerton reușește să fie reținut și timid, luptând pentru a-și ține viața privată de ochii iscoditori ai presei, și dă dovadă de o căldură și o dragoste familială rar afișate pe marele ecran. Etiopiana Ruth Negga e chiar și mai impresionantă în rolul lui Mildred, personajul nuanțat potrivindu-i-se perfect, ochii mari, uneori speriați, dar mereu plini de afecțiune, și zâmbetul sfios atribuindu-i o naturalețe care crește valoarea documentară a filmului. Elegant și simplist, dar nereușind să iasă cu nimic în evidență, Loving ar putea fi primul pas spre recunoașterea pe un plan mai larg a regizorului, și e o mutare făcută inteligent, minuțios construită, însă nu reprezintă deloc direcția pe care filmele sale anterioare dictau c-o să o urmeze.