Cronici Animest - SupercalifragiliNUTS



Autor: Ștefan Bîtu-Tudoran

2016-10-18



Kansas, 1920. Un tip intră într-o farmacie și cere un leac pentru disfuncții erectile. Farmacistul n-are leac. Tipul impotent privește abătut pe fereastră. În fața farmaciei, un țap penetrează o capră. Tipul zice că ar face până și schimb de știm-noi-ce cu țapul. Măcar de-ncercare, că n-are cum să strice. Atât de tare își dorește un copil. Pe acest sistem de a guy walks into a bar e tratată povestea doctorului John Romulus Brinkley în producția jumi-animație juma-documentar intitulată Nuts!. Creatoarea e Penny Lane – care nu e doar o melodie de-a Beatles-ilor sau un nume de stradă, e și o persoană care s-a documentat, a intervievat și montat timp de opt ani, ca până la urmă să ajungă la forma unui mockumentary de 79 de minute despre un domn cu mutră de colonelul Sanders de la KFC, care oferă transplanturi de glande de țapi potenți cetățenilor impotenți în Kansas-ul secolului douăzeci. Parcă universul lui Oblio din The Point (1971) devine PG și se mută în South Park, iar niște talking heads ne relatează din culise.

Începutul poveștii dezvăluie un tânăr Johnny B. ca pe un underdog alungat de marele, urâtul și răul sistem medical care îl ia drept un sărăntoc incapabil să profeseze din pricina condiției sale sociale de trei lei chichi. American Dream-uitul, sârguința și un vârf de context divin fentează nenorocita soartă și mai tot virilul Johnny B. face imposibilul posibil absolvind Kansas City Eclectic Medical University. Tot cu Domnul înainte, eroul își deschide propriul lanț de farmacii și aproape că e ales guvernator în statul în care își exersează practicile de medicină alternativă folosindu-se de sloganul de campanie Clean Out, Clean Up, and Keep Clean preluat de la un laxativ. După ce relațiile cu domnii de la American Medical Association și Federal Radio Comissionse răcesc, Brinkley părăsește Kansasul precum Dorothy, însă în loc de Oz el alege Mexicul. Acolo continuă să give the people what they want în termeni de diversitate muzicală și construiește un imperiu pe unde radio, narând emisiuni de seară pentru familiile de la țară ai căror membri se dispun armonios peste tot prin sufragerie s-asculte ce-are de zis Old Man Brinkley. Cel de-al treilea act surprinde protagonistul în instanță, într-un climax judiciar care ar trebui să-l facă pe Aaron Sorkin gelos. Filmul bagă partea întunecată a forțelor marketing-ului în boxa de martori și dă cu ea de toți pereții până când toate personajele implicate în viața domnului mutră-de-KFC devin direct sau indirect victimile brand-ului lui. Iscusința domnului B. în știința aburelii și a recunoașterii nevoilor îi ridică statutul social care mai apoi se prăbușește sub fundul său de proprietar, farmacist, cronicar, doctor și tot ce mai profesa el.

 

 

Legenda spune că pacientul era adus în spatele grajdului și lăsat în pace printre țapi să-și așeze gândurile. Atunci când simțea că se „conecta” cu vreun țap, pe ăla și-l alegea. Totul începe cu tipul care intră în farmacie mărturisindu-i eroului că un om în poziția lui nu mai are ce să piardă. Adică acolo... jos. Insidiosul Brinkley vede în disperarea tipului impotent o întreagă industrie, așa că se pune pe tăiat - Brinkley vinde visul american. Adică în final nu vinde nimic. Dar vinde foarte bine. Pentru că știe ce se cumpără. Farmaciile sunt dotate cu de toate, de la creme de vindecare a văzului la loțiuni minune cu apă și coloranți. Mizează pe intenția inocentului și tolomacului om de rând de a-și înlătura nefericirea, pe o poveste bună cu happy end în care familia nucleară zâmbește cu dinți albi și falși în jurul radioului, la final de zi.  Se poate vorbi în substrat despre obsesia masculină asupra vlăstarului din sânge propriu și presiunile formei patriarhale de orânduire care începe să se implementeze întocmai în această epocă de aur. Înlăturarea masculinității e coșmarul suprem, iar progenitura revine ca răspuns perfect din partea virilității. De asemenea, e de notat la începutul filmului și motivația puternică a tânărului Brinkley să-și satisfacă tatăl cu o diplomă de doctor. Apoi de-a lungul mărturiilor narate de Gene Tognacci observăm obsesia colonelului cu goatee dalb pentru fiul său, contrastată de detașarea față de dramele care i-au alimentat burdihanul și piscina. Relația disfuncțională tată-fiu devine recurentă în povestea prezentată de Penny Lane, iar acest lucru reușește în final să ne apropie de personajul repugnant al lui Brinkley atunci când e demascat în instanță.

Inamicii sunt colorați sumbru și amenințător. El arată câteodată ca un Oblio bătrân și inocent sau de alte dăți precum un bunic înstărit de-a lui Cartman. Reconstituirile animate merită notate pentru cum utilizează tehnici diferite în scopul apropierii noastre afective. Lane se joacă în momentele absurde (sex cu țapi) și stânjenitoare (mărturiile pacienților impotenți) cu schițe seci și caricaturizate ca în gazetele societății despre care vorbește. Senzația e asemănătoare cu satisfacția unei poante bune la sfârșitul unei caricaturi. Astfel, cu toate că e vorba de o apropiere afectivă ca spectator (oferită de stilul recognoscibil al ilustraților sau nota subiectivă în care sunt prezentați antagoniștii), acest lucru e posibil prin distanțarea către un punct de vedere obiectiv (așa cum se întâmplă în general în comedie). Paradoxul constant al apropierii în scopul detașării funcționează pe toată durata filmului și mai și oscilează de la un Brinkley viclean, scârbos și-un Brinkley cu daddy issues pe care-l compătimim când se-alege praful de imperiul lui. Testimonialele și documentele oficiale dirijate de voice over-ul naratorului și îmbinate cu arhive din ziare, materiale video personale sau schițele ușor dadaiste de tranziție devin uzuale și viabile unei noi forme de documentar. În era intertextualității, capacitatea de citire și aprehendare a semnelor (de la tehnici de desenat la goatee-uri) ca pe un întreg concept își lărgește orizontul și devine extrem de specifică. Penny Lane îmbină multe simboluri sau stiluri particulare care funcționează pe post de mecanisme (empatie, verosimiliate, miștocăreală) interogând credibilitatea domeniului public și a American Dream-ului.