Cronică MUBI - You are here



Autor: Cristian Drăgan

2016-10-11



Deși subintitulat a meta detective story, debutul în lungmetraj al artistului vizual Daniel Cockburn se lasă greu supus vreunui criteriu de clasificare. Miza sa nu este una propriu-zis narativă, filmul fiind alcătuit dintr-o serie de fragmente narative interconectate, fiecare o anecdotă de sine stătătoare. Mai bine spus, poveștile prezentate trimit către acele thought experiments („mecanisme ale imaginaţiei utilizate pentru a investiga natura lucrurilor”). Într-un interviu pentru Cinema-Scope, Cockburn formulează miza filmului său astfel: „Îi ofer audienţei un număr de posibile modalităţi de gândire şi îi sugerez că fiecare dintre ele ar putea fi o idee bună.” You are here poate fi privit ca un exercițiu participativ, un test de perspicacitate sau un puzzle (cu sau fără rezolvare).

Filmul începe cu ceea ce pare a fi o înregistrare a unei conferințe științifice. Suntem într-un amfiteatru şi pe un ecran sunt proiectate imagini (în buclă) cu valurile oceanului. Oratorul intră în scenă și îi invită pe cei din sală (implicit pe cei care privesc înregistrarea) să se uite la ecran, apoi să închidă ochii și să se gândească cum anume au privit imaginile în cauză. Apoi scoate un laser de buzunar și trasează câteva traiectorii pe ecranul din spatele său. Aflăm că, indiferent de modalitatea de „scanare a acestei imagini, indiferent de abordările noastre strict personale, în momentul în care el agită laserul pe ecran, toți privitorii se supun traiectoriei punctului roșu luminos.” Imaginea valurilor este asemenea unei mantre, repetitivă, obsedantă,  se (auto)generează. Urmărirea punctului roşu nu „duce” nicăieri, însă tendința privitorului este de a-și abandona voința proprie în favoarea acestui act indus. Cockburn, artist vizual specializat în video art și instalații, ne previne de la început că nu vom putea înțelege ceea ce se întâmplă în film doar urmărind „firul” narativ.

 

 

Aceeași posibilă temă, cea a „rătăcirii printr-o pădure de semnificanți” e reluată în povestea arhivistei. Femeia descoperă, în fiecare zi, ceea ce consideră a fi piese dintr-un uriaș puzzle interconectat: înregistrări audio, casete VHS, role de peliculă, hârtii cu indicii. Aceasta consideră că este de datoria ei să depoziteze și să fișeze obiectele găsite, sperând că astfel va găsi sensul întregului, precum şi al acţiunilor ei. Într-unul dintre momentele cheie ea ajunge să se întrebe (retoric) când anume încetează o anumită încăpere să mai fie o încăpere și când anume începe să devină o arhivă? Arhivista, „meta detectivul” din film, nu reușește să găsească sensul „poveștii” pe care o parcurge tocmai fiindcă ea însăși e o parte din „poveste”. Într-un fel, situația în care se găsește aceasta se substituie situaţiei spectatorului: materialele pe care aceasta le întâlnește și le procesează programatic se aseamănă cu fluxul de imagini pus la dispoziția spectatorului.

Fragmentele ce compun You are here pot fi privite şi ca o interogare asupra modului în care privitorul se raportează la cinema. Într-unul dintre ele, Cockburn introduce o adaptare a unui celebru thought experiment aparținând filozofului american John Searle. „The Chinese Room” a fost propus de Searle pentru a putea înțelege mai bine în ce constă cu adevărat inteligența artificială. Experimentul sună în felul următor: într-o încăpere se află o persoană care, printre altele, nu cunoaște limba chineză. De asemenea, în încăpere se află o carte cu instrucțiuni precise de urmat în cazul în care i se pune o întrebare în chineză. Pe sub ușa încăperii îi este strecurată o astfel de întrebare, redactată folosind caractere chinezești. Urmând instrucțiunile din carte, persoana redactează la rândul său un răspuns la întrebarea de pe foaia de hârtie. Astfel, oricare interlocutor (poziționat dincolo de ușa închisă) ar putea crede că în interiorul încăperii se află un vorbitor de limba chineză. Neputând fi vorba de așa ceva, se ridică următoarea problemă: cine anume cunoaște chineza? Cartea cu instrucțiuni sau omul care le urmează orbește? Un răspuns posibil ar fi: chiar încăperea în sine(asamblajul pe care îl formează împreună toate elementele). În finalul segmentului, celui din încăpere i se ia un interviu în care mărturisește: „Literalmente nu am idee despre ce vorbesc acum. Înţelegi? Habar n-am ce-ti zic în acest moment!” Cockburn adaptează acest experiment, încercând parcă să devoaleze nivelul reprezentării cinematografice: actorul acționează conform unui scenariu și respectă instrucţiuni clare; el nu este nicidecum personajul reprezentat în film; spectatorul percepe numai efectul constructului regizoral.

Deși nedesăvârșit în totalitatea sa, filmul lui Cockburn seamănă cu acele panouri uriașe reprezentând harta unui oraș necunoscut. Privitorul e pus în fața unei rețele uriașe prin care trebuie să-și găsească singur drumul. Acest text e un produs al drumului pe care eu, pus în postura privitorului, am ales să-l parcurg. Oricine altcineva îl poate parcurge în cu totul alt mod.

You Are Here rulează pe MUBI România până la data de 28 octombrie.