Another Happy Day - un personaj și o bombă cu ceas



Autor: Cristina Ciulacu

2016-01-10



Familia Baker se reunește în ziua cea mare – nunta celui de-al patrulea copil al lui Lynn (Ellen Barkin) și Paul (Thomas Haden Church). Deja sună cunoscut și, ca un cinefil obișnuit într-ale filmelor cu și despre nunți, ești pregătit să te lovești de tot soiul de clișee caracteristice, presărate cu puțin umor pe ici, pe colo, atât de des întâlnite în dramele de familie. De exemplu, în Rachel getting married, deși relațiile dintre membrii familiei sunt la fel de reci și câteodata violente, precum aici, dragostea familială învinge, rezolvând conflictele fiecăruia. O familie nu atât de problematică ca cea a lui Lynn: două surori, Kym și Rachel, un frate mort, tatăl, Paul, divorțat și el, recăsătorit acum cu Carol, destul de absentă ca dialog și importanță dramaturgică, dar fără să lipsească de la vreun eveniment. Kym este învoită pentru o zi de la un centru de dezintoxicare pentru a lua parte la nunta surorii ei – nuntă prezentată în detaliu, acțiunea fiind voit centrată asupra miresei.

 Another happy day, debutul regizoral al lui Sam Levinson, sparge însă tiparul: odată ce scopul a fost atins și toată familia s-a adunat acasă la bunica mirelui, în Annapolis, nunta în sine rămâne suspendată în vidul emoțional existent între fiecare membru al familiei. Mai mult, Levinson transformă mirele și mireasa în personaje secundare, plasându-le întotdeauna într-un plan îndepărtat în cadru, fără să le acorde prea multe replici ce ar putea determina răsturnări de situație. Chiar și momentul nunții este absent, centrul de interes fiind imediat îndreptat spre conflictul dintre Lynn, mama biologică a mirelui, și Patty, mama care l-a crescut.

another happy day

Another happy day nu este nici pe de parte pe atât de fericită pe cât o anunță titlul. Construit după clișeul celor două familii care, inițial, nu se înțeleg, în cazul lui Levinson nu este nici măcar vorba despre familiile celor doi miri, ci doar a întregului neam Baker. Fiecare personaj este o bombă cu ceas, iar, la interacțiunea cu un alt membru al familiei, e gata oricând să explodeze. Încă din începutul filmului, Lynn pornește spre casa părintească împreună cu cei doi fii: Ben, cel mai mic, care are tulburări de comportament și plănuiește să înregistreze întreg weekendul ce va urma, și Elliot, un adolescent la 17 ani, dependent de droguri, frecventând diverse centre de dezintoxicare, dar cu un intelect ridicat. În Annapolis sunt întâmpinați de un tată, respectiv bunic, ce tocmai a suferit un atac de inimă, de mama lui Lynn flirtând cu un polițist, și de cele două surori gălăgioase. Când ziua cea mare se apropie, ne sunt introduși fostul soț al lui Lynn, Paul, recăsătorit acum cu Patty, posesivă și un pic cam ușuratică, și Alice, fata lui Lynn și a lui Paul, care pare inocentă, dar își interiorizează toată suferința în miile de tăieturi de pe corp. Dylan, mirele, pare singurul în regulă, greșeala lui este că o alege pe mama biologică să îl conducă la altar. Într-o continuă stare de anxietate, e nevoie de o gură de aer proaspăt, de care, însă, Levinson ne privează, atât prin personaje, cât și prin iscarea unui conflict după conflict, fără măcar să îl rezolve pe primul, jucându-se cu un ritm alert, obositor pe alocuri.

„Every reception has at least one awkward speech” – este un alt clișeu la care Levinson apelează cu subtilitate, doar că, de data aceasta nu este vorba de vreo glumă penibilă, ci doar de un alt atac la adresa lui Lynn, fiindcă nu ea a fost cea care l-a crescut și, prin urmare, nu au nicio amintire împreună, niciun moment de împărtășit decât cel actual.

Deși filmul se concentrează mai mult pe problemele nerezolvate ale lui Lynn, jocurile, discuțiile, întregul comportament al lui Elliot sunt cele care dau o oarecare direcție poveștii. Elliot (Ezra Miller) este personajul mai puțin violent din drama We need to talk about Kevin, în regia lui Lynne Ramsay, un Kevin mai inofensiv, interesat, de data aceasta, doar de propria-și distrugere prin drogurile și alcoolul pe care le consumă. La fel ca în We need to talk about Kevin e greu de concluzionat, în relația mamă – fiu, cine este monstrul: nici Elliot nu este un copil model, dar nici Lynn nu este o mamă exemplu; prin simplul fapt că este în permanență atacată de fiecare membru al familiei în parte, poți empatiza cu ea, dar fără să-i înțelegi cauza și/ sau motivul pentru care a ajuns în situația asta. Și în ceea ce privește relația dintre Lynn și mama ei, Doris Baker, e greu de identificat personajul negativ, monstrul: ambele sunt la fel de reci, Doris chiar îl cheamă pe Paul la o cină în familie și, chiar și atunci când par să se apropie, după o tragedie în familie, imediat ni se demonstrează contrariul.

*Another Happy Day (2011, r. Sam Levinson) a fost disponibil pe MUBI România în decembrie 2015 și ianuarie 2016.